🇺🇦🇺🇦🇺🇦 Jurnal de război: ziua 52 🇺🇦🇺🇦🇺🇦

0
330

Lumea spune că sunt prea optimist cu jurnalul meu și cu siguranță chiar sunt. De ce aș fi pesimist?

Kievul rezistă, Ucraina rezistă, Puck Futin, Puck Futiniștilor!

Principala idee a zilei cred că e că rușii din Rusia în sfârșit au aflat că e război în Ucraina și nu oricare război, ci al treilea război mondial.

Rusia a primit o lovitură sau mai bine zis încă o lovitură de imagine greu de înghițit. Ziua de ieri a fost plină de relatări hilare chiar de la televiziunile propagandistice din Rusia. Tot felul de talk-show-uri exact ca la Latrina 3 au rulat pe ecranele rușilor. Titluri mari de o șchioapă titrează că a început al Treilea Război mondial, iar cele care nu spun că a început recomandă începerea lui. Pe la tembeliziuni se perindează clone a lui Gâdea și vidanjează tot felul de absurdități, inclusiv că războiul deja e împotriva NATO! Da ați citit bine, deja se vehiculează această știre la presa aservită din Rusia.

Scufundarea navei amiral Moskova este un motiv serios de începere a unui război mondial spun toți la unison, uitând că Ministerul Apărării din Rusia susține că totul a fost un accident.

Nu înțeleg, cum poți să ai memoria scurtă și să spui că Ucraina a început un război când tu ai intrat în Ucraina, fie și pentru o operațiune specială? Cât vă mai suportă pământul ăsta cu rahaturile astea?

În fine, cum bine spunea un prieten, întradevăr, orgoliul ăsta al rușilor este cel de care trebuie să ne temem. Pretextele că Ucraina a atacat Rusia sunt evident pretexte pentru alte atrocități. Cât de departe merg ele? Nu știu, vom vedea.
Disperarea Moscovei nu are limite. Îi jenează foarte mult faptul că Ucraina este ajutată și ei spun practic Statelor Unite: nu-i mai ajutați ca să putem să-i căsăpim. Eu așa văd, toate cererile chiar diplomatice și amenințări în același timp la adresa Statelor Unite.

“Nimic nu va descuraja” administrația Joe Biden să continue să sprijine Ucraina, a fost replica Statelor Unite, transmisă de Departamentul de Stat al SUA.

Chiar rușii nu au observat? Nimănui nu-i mai este frică de Rusia! Dacă Ucrainei nu-i este frică, darămite Statelor Unite! E un pic hazardat și poate puțin neortodox să spun asta, dar cred că undeva Occidentul va profita de slăbiciunea Rusiei, americanii și alte țări profită deja de faptul că am văzut o Rusie slab pregătită militar, dezorganizată care nu face altceva decât să latre. Latră și pierde activ și pasiv. Pierde trupe, tehnică militară distrusă sau abandonată și fiecare rachetă lansată de Rusia înseamnă o pierdere de multe zeci de mii de dolari. Fiecare lansare înseamnă o gaură în dotarea armatei, o gaură ce va trebui acoperită de un buget care se micșorează în fiecare zi.

Concret ce s-a mai întâmplat recent în acest război.

În ultimele 24 de ore, forțele ucrainene ar fi reușit să respingă nu mai puțin de 10 atacuri ale rușilor din regiunile separatiste Donețsk și Luhansk, distrugând 3 tancuri, un transportor militar, 2 vehicule și 3 sisteme ale artileriei. Echipajul unuia dintre blindatele armatei ruse ar fi fost capturat.

Armata Ucrainei avertizează asupra riscului intensificării atacurilor cu rachete asupra infrastructurii logistice, atacuri lansate de pe navele de război rusești din Marea Neagră.

„În apele Mării Azov, forțele navale ale inamicului continuă să întreprindă operațiuni de blocare a portului Mariupol”, mai spune armata ucraineană.

Sâmbătă, la primele ore ale dimineții s-au auzit explozii în capitala Ucrainei, Kiev, şi în oraşul din vest Liov. Este prea devreme să știm ce victime sunt, dar probabil vom auzi și vedea mai multe pe parcursul zilei.

Rămân optimist și cred că toată lumea ar trebui să fie așa. Rămân optimist că Ucraina, evident sponsorizată de Vest, va ține piept Rusiei, dar tot nu sunt convins că adevărata Bătălie a Donbasului a început.

Ucraina rezistă și nu văd semnele disperării încă în tabăra ucraineană, ceea ce indică faptul că mai au câțiva ași în mânecă și îi vor folosi la momentul potrivit în această cacialma a Rusiei la adresa întregii lumi.