🇺🇦🇺🇦🇺🇦 Jurnal de război: ziua 22 🇺🇦🇺🇦🇺🇦

0
225

Ucraina rezistă, dar pare că Rusia a luat la țintă mai mult ca niciodată civilii.

De la împușcarea unui civil cu mâinile sus, la omorârea oamenilor care erau la rând să-și cumpere pâine și prin bombardarea unui teatru unde se adăposteau peste o mie de civili printre care copii, soldații ruși nu dau dovadă de altceva decât că sunt inumani, niște hiene probabil înfometate, care nu mai țin cont de nici o regulă. Am spus-o în trecut și o repet, așa au fost întotdeauna rușii când au intrat în alte țări, inclusiv în România în cel de-al doilea război mondial.

Hai să vedem punctele nasoale și cele bune, dacă sunt, la ce s-a întâmplat recent în acest deja mult prea lung război.

Forţele Armate Ucrainene spun că Rusia se concentrează asupra atacurilor aeriene, vizând populaţia civilă. Tot armata Ucrainei spune că face față acestor atacuri doborând în ultimele ore câteva avioane.

Oficiali americani au declarat pentru New York Times că armata rusă a pierdut peste 7.000 de soldați în cele trei săptămâni de invazie a Ucrainei. Ca deobicei în aceste vremuri, oficialii au avertizat că cifra este inexactă și a fost compilată prin analiza presei, a cifrelor ucrainene, a cifrelor rusești, a imaginilor din satelit și prin parcurgerea imaginilor video ale tancurilor și trupelor rusești care au fost supuse focului.

Ucraina pe de altă parte afirmă că 13.500 de membri ai personalului rus au fost uciși, în timp ce Rusia a estimat bilanțul la doar 498 de morți, potrivit Al Jazeera.

Rusia pare să intensifice puțin activitățile maritime, probabil pentru aprovizionarea unei armate care nu mai are provizii în Ucraina.

Rusia a atacat trei nave panameze în Marea Neagră, iar una s-a scufundat. În același timp Japonia spune că a văzut trei nave militare pline cu echipamente militare care se îndreaptă spre Europa.

Putin Nebunu’ spune că rușii pro-occidentali care critică invazia sa în Ucraina sunt „trădători de țară”. Dictatorul rus a făcut afirmația în timpul unui discurs televizat, miercuri, relatează CNN.

„Occidentul va încerca să se bazeze pe așa-zisa Coloana 5, pe trădători de țară, pe cei care fac bani aici, dar trăiesc acolo. Și când spun «acolo» nu mă refer în sens geografic, ci pe baza gândurilor lor, a conștiinței lor de sclavi”, a spus Putin. „Acești oameni nu pot trăi fără stridii și libertate de gen”, a adăugat el.

Referința lui Putin la „Coloana 5” este o trimitere la Războiul Civil Spaniol (1936-1939) și se referă la persoane care lucrează împreună cu inamicul în timpul unui conflict.

E foarte clar că pe nebun începe să-l deranjeze trădarea, trădare care vine din rândul oligarhilor care odată îi erau prieteni. Stai liniștit tătucă, cineva îți va veni de hac și va găsi un ac pentru cojocul tău. Perioada sau cum spun unii fereastra de ieșire din Ucraina triumfător, așa cum tot spui, se închide rapid. Încă are timp să se retragă și să spună că operațiunile au reușit, dar ce este clar, e că nimeni nu mai știe cum gândește nebunul.

Vorbesc iar de negocieri, deși subliniez încă odată că eu nu cred în ele și în cuvântul dat de ruși.

Se pare că rușii s-au mai înmuiat puțin, vor în continuare neutralitatea Ucrainei, ba chiar sunt dispuși să-i lase să dețină o armată proprie care să nu fie aliată cu nimeni, lucru care la începutul războiului era de neconceput pentru Rusia. Putin cică ar fi aruncat în jocul negocierilor ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei, ceea ce înseamnă că-l ustură rău.

Poate acceptarea acestor condiții de către Ucraina și de către Occident ar însemna pace, dar sincer, nu cred că e corect după ce și-au făcut de cap, au omorât oameni și copii să scape cu ridicarea sancțiunilor și nepedepsiți. Cred că lumea întreagă e în asentimentul meu și cred că ridicarea sancțiunilor nu va fi o condiție acceptată de către Occident. Ea va fi în cel mai fericit caz, discutată după o eventuală retragere totală a trupelor rusești și va fi una progresivă care să vizeze poporul rus, oamenii de rând.

Gata, atât în jurnalul ăsta. E clar și evident că Putin nu se îmbracă azi în verde, nu poartă kilt și nu face un jig pentru Irlanda și nici pentru Ucraina. Încă mai speram că ziua de azi să-l ungă puțin pe suflet, dar e semn clar că nu-i plac nici cei mai iubiți pământeni: irlandezii…