🇺🇦🇺🇦🇺🇦 Jurnal de război: ziua 32 🇺🇦🇺🇦🇺🇦

0
289

Kievul rezistă, ba chiar nu mai pare atât de amenințat, iar Ucraina evident, rezistă și ea, iar asta nu mai pare a fi o surpriză pentru nimeni, nici măcar pentru Putin, care sperăm noi că se va consola, dorindu-i creștinește un glonț în … unde vreți voi.

De-a lungul războiului, până ieri am auzit destul de mulți oameni, inclusiv prieteni, care-mi spuneau că războiul ăsta e o făcătură, un blat mondial cu diferite scopuri, începând de la distrugerea nejustificată a Rusiei, de parcă ea e victima și până la interesele meschine economice ale Statelor Unite, iar dacă nu ale SUA, măcar cele personale ale lui Biden. În fine, nu sunt adeptul teoriilor trase de păr, eu merg simplu pe cauză și efect. Cauza e Putin, efectul sunt morții și evident, dezastrul economic care va afecta omenirea. Pe noi cei din UE și aliații săi, mai puțin, pe ceilalți și mai ales Rusia, mai mult.

Ce veți citi și auzi în dimineața asta va fi ceva care fără doar și poate va rămâne în istorie. Mulți spun că Biden e nebun, senil, un bătrân care uită ce spune și are momente în care dă dovadă de lipsă de luciditate. Dacă va fi așa, eu îmi doresc să fiu ca el la vârsta lui și să țin acest discurs istoric pe care l-a avut ieri în Polonia. Îți trebuie multă luciditate și inteligență să poți să ții un astfel de discurs, care dacă aș fi Putin sau un rus de rând, m-ai că m-ar face să-l plac pe Biden. Bine Putin nu cu siguranță, dar un rus de rând da.

Nu vă spun ce a spus pentru că veți vedea și revedea discursul lui de nenumărate ori astăzi. E unul istoric, dar esența este mesajul similar cu cel al Papei Paul al II-lea, un lider de o moralitate și bunătate extraordinară: nu vă fie frică! Și sincer, mie și sper că și vouă, nu-mi este cu asemenea aliați.

Mi-a mai plăcut că l-a atacat direct pe Putin și a spus că nu mai trebuie să fie președintele Rusiei, lucru care clar că l-a isterizat pe Putin, care a reacționat rapid prin politrucii lui: președintele Rusiei este ales de poporul rus nu de Biden! Evident că Biden nu l-a ales, cum e la fel de evident că nici poporul rus nu a făcut-o.

Mi-a plăcut și expresia: “ruble is now rubble”, un joc fantastic de elocvent de cuvinte, continuat cu afirmația că Rusia a căzut din top 10 al economiilor mondiale la sub 20, în doar o lună, iar Rusia trebuie să mulțumească pentru această poziție lui Putin și ambițiilor lui prostești ba chiar nebunești cum spune Biden.

Ce s-a mai întâmplat efectiv în acest război. Ei bine se pare că Rusia pierde sate și orașe în fața Ucrainei care avansează în teritoriile ocupate de ruși în prima fază a războiului. Deși asta pare un lucru îmbucurător, pare îngrijorător, că deja din nou Rusia nu pare a avea un cuvânt în care să crezi. Ne-am învățat minte când Rusia ne-a spus că trupele ei de la granița cu Ucraina doar se antrenează și deși în urmă cu două zile spunea că-și concentrează acțiunile pe eliberarea Donbasului, ieri rachete rusești au lovit Liovul un oraș din vest la câțiva km de Polonia. Analiștii spun că a fost modul rușilor de a-l saluta pe Biden, în timp ce acesta susținea discursul în fața a câteva mii de refugiați ucrainieni, care au fugit din Ucraina din calea bunăstării și eliberării rusești.

Ucraina pe de altă parte, după acest atac spune că a arestat un spion rus, care le trimitea poze rușilor cu obiective importante din Liov. Individul, cel mai probabil ucrainean dat cu ursul, avea filmări cu o rachetă până a lovit ținta, lucru care este evident pentru ucrainieni că a știut cu exactitate de unde vine și ce urma să lovească.

Tot ieri, a mai murit un general rus: Iakov Rezanţev a fost ucis într-un atac în apropierea oraşului Herson, oraș care ieri vă spuneam că a fost declarat de Pentagon ca un oraș care nu mai este ocupat de ruși ci disputat de cele două părți. Interesant este că acest general, al șaptelea general rus, mort pentru patria lui Mama Russia în Ucraina, spunea la început războiului că Ucraina va fi nimicită în maxim două zile, dacă nu chiar câteva ore. Ghinion Iakov, ghinion…

Închei, optimist dar nu înțeleg dacă anunțul Marii Britanii, este unul bun. Marea Britanie, probabil pentru a convinge Rusia să oprească conflictul a anunțat că ar putea ridica sancțiunile împotriva Rusiei, imediat dacă se opresc. Sincer, eu sper ca sancțiunile să continue mult timp, altfel cred că astfel de anunțuri, ca a Marii Britanii, să-i facă pe ruși să creadă că pot continua acest măcel oricât vor ei, pentru că oricum imediat după, se ridică sancțiunile și va deveni un “business as usual” ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Gata, mă opresc și transmit tradiționalul Slava Ukraini și Puie Mutin! Nu-mi place ultimul, nu mi-a plăcut nici pe timpul lui Monta, dar dacă a avut efect la noi cu Ponta, poate are efect și la ei cu Putin…

PS: nu uitați să scrieți ce i-ați spune lui Putin aici: