Nu cred că degeaba s-a inventat expresia asta: Râzi ca prostu’, pentru că e adevărat, de multe ori doar proștii râd, fără motiv.
O fi virală, dar eu nu prea înțeleg chestia aia cu “Băi Cristi”. Bine nu o prea înțeleg prea bine nici pe aia cu Ion, care e doar o motivațională ce vrea să fie mai amuzantă. Cu ce a greșit Ion să fie reprezentat de un “stickman” sau de ce ți-ai dori să fii un “stickman”?
Cu faza cu Cristi am eu ceva acum, mai ales că mă cheamă și Cristi, câteodată.
Nu prea am urmărit fenomenul, știu doar că e vorba de un om care are probleme cu intelectul la modul medical vorbind și cu un câine, iar un idiot care a filmat stă și se amuză.
Povestea mi se pare tristă și nici pe departe amuzantă, și-mi aduce aminte de o chestie din copilărie care pot spune m-a făcut să fiu puțin mai sensibil când e vorba de cei mai puțini favorizați de soartă. Nu eram nici eu atât de favorizat, dar nu îl poți mânia pe Dumnezeu spunând că nu ai avut o copilărie perfectă. Am avut o copilărie aproape perfectă, doar rândurile la pâine, carne, lapte, ouă și cartelele au încercat să strice perfecțiunea. Atât.
Asistam neputincios cum un câine era asmuțit pe un țigănaș prăpădit care a avut ghinionul să treacă prin fața blocului nostru neînsoțit de nici un bulibașă. Copilul era mic, probabil dacă stau să mă gândesc era cam de aceeași vârstă cu mine. Toți ceilalți copii din Cartierul Muncitoresc erau atât de amuzați că țiganul plângea și era în mod vizibil îngrozit de perspectiva colților patrupedului ce avea să guste din sângele lui de rom. Copiii se simțeau îndreptățiți să râdă, cu o zi înainte probabil o rudă a victimei din poveste tocmai ce furase o jucărie a unuia dintre ei, posibil să fi fost tocmai eu păgubitul. Copiii se simțeau îndreptățiți pentru că erau învățați de părinți: stai departe de țigani, țiganii sunt răi, țiganii au păduchi, țiganii fură copii. Și totuși nu simțeam decât milă pentru purandel. Când îi vedeam lacrimile și felul în care urla la propriu, mă gândeam: firar să fie, e și ăsta om și-l doare și pe el.
Acum cazul amuzant cu “băi Cristi”, care se aseamănă izbitor de mult cu cazul: “Caut o pretenă și nu găsesc” este un caz banal în care ar trebui să ne fie jenă de noi și de lucrurile care ne amuză aproape involuntar. Toți cei care mimează sau fac haz pe chestia asta mi se par oligofreni. Oameni cărora dacă le arăți un deget râd pentru că li se pare strâmb. De fapt cineva le-a spus că e strâmb când degetul e drept.
Momentul e bun, e pe val, e viral și e atât de ușor să amuzi o gașcă de proști. E aproape la fel de ușor să-i amuzi pe cât de ușor e să-i manipulezi să creadă orice tâmpenie, să voteze un politician uleios și atunci nu te miră că unele “personalități” din social media au profitat de moment să-și aducă încă odată notorietate pe baza unui subiect ce nu numai că trebuia ignorat, dar scotea la suprafață o realitate sumbră din România anului 2016.
PS: Dacă îl caută cineva pe Cristi, îl poate găsi și pe aici. Pe Ion îl puteți găsi la altă adresă.
Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare.