Sunt aproape convins că iarna fuge de mine. După ani de zile în care am stat prin Irlanda și iarna m-a ocolit, iată că și anul ăsta deși am revenit în România, ea continuă să fugă de mine.

Știu, vor fi câțiva care-mi vor spune că au avut în Irlanda ierni ca-n povești, dar nu e tocmai adevărat, oricât aș fi vrut chiar și eu să mă păcălesc. E drept 2 cm de zăpadă mi-au anulat odată un zbor către România, dar tot nu s-a putut numi iarnă. De altfel nici în România nu mai e iarna iarnă, dar cu toate astea sunt locuri unde o mai găsești.

Vorba lungă sărăcia omului și pentru cei care au răbdare să-mi citească aberația am să vă spun ce am făcut weekendul trecut.

Vineri am terminat serviciul la 3:30 pm și mi-am făcut bagajele. Pe la 4 pm am luat-o pe cea mică de la grădiniță și după alte câteva lucruri făcute prin București am plecat către Predeal. Totul a fost absolut spontan, nu plănuisem nimic în prealabil, de fapt nici nu m-am gândit să merg la munte până joi seara când am dat peste aplicația Booking.com și din una în alta mi-am făcut o rezervare la Pensiunea Alexandra. La pensiunea asta aveam să am parte de una dintre cele mai mari surprize de anul ăsta și are legătură cu Irlanda. Dar ca să afli trebuie să mai citești puțin sau dacă te grăbești, treci peste vreo câteva paragrafe.

Deci pe la 6pm am plecat spre Predeal. Eram puțin îngrijorat de aglomerația pe Valea Prahovei dar Waze-ul avea să fie foarte precis și de data asta. Două ore jumătate nu mi se părea mult mai ales când auzeam că oamenii stau cu orele în mașini pe acolo: vinerea la dus și duminica la întors.

La 8:30 eram în Predeal și acolo spre deosebire de București aveam să dăm peste acest prețios bun natural: zăpada. Era din belșug și ca să ne bucurăm de ea, am și ieșit în acea seară puțin la o plimbare prin stațiune, asta deși proprietara pensiunii ne-ar fi reținut mult și bine cu poveștile ei încăntătoare. Ne-am scuzat că trebuie să mergem să cumpărăm câte ceva, dar am promis că vom sta la taclale când ne întoarcem, lucru care l-am și făcut.

Am mers la munte mai mult pentru cea mică. Ea toată iarna a așteptat zăpada, cu promisiunea că sigur se va da cu sania, lucru care nu prea s-a întâmplat. Vă dați seama că ea ar fi vrut să se dea cu sania chiar în acea seară, dar a înțeles că trebuie să aștepte până dimineață și s-a mulțumit cu plimbarea prin zăpadă.

Nu am stat prea mult la plimbare și ne-am întors la pensiune unde ne-am jucat puțin o tentativă de tenis de masă și am pocnit niște bile de biliard, totul în timp ce discutam cu gazda foarte primitoare.

Nu știu dacă a făcut intenționat sau nu, dar până ne-am întors noi a făcut o plăcintă cu brânză, foarte delicioasă și a spus că a făcut-o pentru noi. Am mai pălăvrăgit una alta și a aflat că noi ne-am mutat anul trecut din Irlanda. Gazda îmi spune: păi să știți că mai este o familie din Irlanda cazată aici, o să vă întâlniți dimineață la micul dejun, mic dejun care este inclus în preț.

Deja mă gândeam: o fi vreo unul care-l urăște pe irlandezu’zu, vreun lider închipuit al românilor sau vreo unul care a jurat că nu mai calcă în România pentru că urăște țara și oamenii care o locuiesc. Gluma-i glumă, chiar nu am gândit așa, dar mă gândeam că o fi vreo cineva care sigur citește Informatia și cel mai probabil a auzit și de mine. Dimineață surpriza avea să fie și mai mare.

Pentru că am făcut bookingul destul de târziu, cred că am prins ultimul loc din stațiune, dar s-a nimerit a fi unul dintre cele două apartamente ale pensiunii. Un apartament cu două camere mari și niște paturi de încăpeau în fiecare câte patru persoane, dacă ai idei din astea cu patru persoane în pat.

Atât de mare era patul că fetița a zis că e prea mare pentru ea și nu vrea să doarmă singură în el. Ce mai, noroc pe capul nostru :).

Internetul a fost destul de ok dacă înainte să adormim, am și urmărit două episoade dintr-un serial pe care eu și Miha îl urmărim pe Netflix. Când am fost în Irlanda mi-am luat un Chromecast cu 39.99€ din Argos pentru că e mai ieftin decât în România, iar Chromecastul a mers uns pe unul din cele două televizoare din apartament. O să vă povestesc altă dată și de Neflix, Chromecast și de Google Home Mini sau Hei Gu Gu cum îi spune noi după celebrul viral de pe net :).

Dimineață, am coborât destul de târziu la micul dejun, cred că era 10. La o masă o familie oarecum numeroasă și se vorbea în engleză. Ulterior aveam să aflu că printre ei era și o fată irlandeză și nu vorbeau engleză doar de dragul de a vorbi în engleză, ci din respect față de fata irlandeză. M-am uitat la capul familiei și mi s-a părut cunoscut. Ba nu, eram chiar convins că îl cunosc, dar îmi era frică să nu-l confund, mai ales că anii și-au pus amprenta pe amândoi, iar la mine anii au mai pus și o barbă.

Gazda, o persoană foarte vorbăreață, mi-a spus: uitați domnu’, ei sunt din Irlanda. În acel moment amândoi am arătat cu degetul unul la altul. Era un coleg de-al meu de liceu din Roman stabilit de câțiva ani buni în Irlanda. Deci, cum naiba e posibil așa ceva fără să discuți? Te întâlnești într-o pensiune în Predeal, una din zecile pensiuni de acolo, cu un coleg de clasă din liceu și mai mult de atât unul care trăiește în Irlanda? Nu am să intru în detaliile discuției care s-a prelungit destul de mult și a fost una extrem de plăcută. Deja era un weekend superb și abia era sâmbătă aproape la amiază.
Ne-am echipat și am plecat spre pârtie care de era la 5 minute de mers cu mașina. De altfel oriunde ai sta în Predeal cam atât faci până la baza pârtiei. La pensiune erau niște oaspeți care veniseră din București cu trenul și au mers pe jos până acolo: 20 de minute.
A fost destul de greu să găsești un loc de parcare, dar până la urmă ne-am descurcat, lăsând mașina un pic mai departe.
Nu prea știam cum merge treaba, era prima dată acolo și parcă aterizasem pe altă planetă. De altfel nu e greu să te dezmeticeși, peste tot centre de închirieri echipament și școli de schi. Poate singura chestie care nu mi s-a părut ok e să lași buletinul dacă închiriezi o sanie sau echipament de schi. Parcă buletinul nu se înstrăinează, dar deh așa e practica așa facem. Poate era mai ok să se oprească depozit de exemplu, dar cred că în cazul echipamentului de schi ar fi fost destul de mare depozitul pentru oricine. Bun, dacă dai buletinul, o sanie pentru toată ziua te costă 10 RON adică puțin peste 2 euro iar echipamentul de schi clăpari și schiuri 25-35 de RON. Poți să-l completezi cu tot ce vrei tu: căști, ochelari etc.
După ce ți-ai luat echipamentul, la picior cu tine. Dacă ești cu sania, nu prea ai cum să eviți trasul saniei tot timpul după o coborâre. Dacă ești schior începător poți urca pe o porțiune contra cost cu o bandă rulantă, dacă nu mai ești începător și vrei pe o pârtie ai posibilitatea să urci cu teleschiul, iar dacă ești cel mai tare pe schiuri sau pe placă te urci la 1450 cu telescaunul și de acolo alegi una din cele trei direcții de coborâre. Eu am fost la faza de sanie și la schi la nivelul începător, dar cum m-am zgârcit și nu am urcat cu banda rulantă, am obosit destul de repede, fiind destul de greu să urci încălțat cu clăparii, mai ales după ce urcasem de câteva ori să te dai cu cea mică cu sania.

Nici nu ne-am dat seama cum a trecut timpul și s-a lăsat seara, dar eram fericiți cu toții, fericiți și flămânzi. De cu seară ochisem vreo două restaurante și chiar mă gândeam că Predealul stă mai bine la restaurante decât Sinaia unde fusesem în vară.
Sâmbătă avea să fie Vatra Regală. Un restaurant bun, cu mâncare foarte bună, dar puțin cam aglomerat într-un weeked de ski. Am avut iar noroc, deși alții înaintea noastră au renunțat să aștepte pentru o masă, am prins una cam în 10 minute de așteptare, dar a meritat așteptarea. Așa că fără să fiu plătit de ei, fără absolut nici un interes, vă recomand restaurantul.

Și așa avea să se încheia și ziua de sâmbătă, nu înainte de a ne refugia frânți în apartamentul călduros și primitor, unde am adormit în timp ce serialul favorit de pe Netflix rula. Dacă am adormit la serialul favorit, înseamnă că am fost chiar obosit.

Duminică ne-am trezit iarăși destul de târziu și ne-am hotărât să ne luam bagajele, pentru că oricum la 12 eliberam apartamentul. Am servit un mic dejun foarte întârziat, mic dejun unde iar gazda ne-a ținut companie de parcă ne cunoșteam de un car de ani.
La plecare de la pensiune, deja traficul se aglomerase, dar noi nu aveam de gând să plecăm acum, știam că am fi petrecut toată după-amiaza în mașină în drumul spre casă. Așa că am mers din nou pe pârtie, unde ne-am mai dat puțin cu sania și deși nu aveam intenția să schiem de sus de la cota 1450, am urcat până acolo cu telescaunul. O experiență plăcută, mai ales că ningea și vederea era superbă. Drumul până sus și înapoi ne-a costat pe doi adulți și un copil 100 RON, dar a meritat. Cred că a fost mai intensă decât urcarea în London Eye.

Și uite așa a zburat iarăși timpul.
Dar înainte să plecăm spre București, pentru că tot era încă trafic ne-am retras la un alt restaurant, care la fel vi-l recomand cu mare plăcere, din nou, fără să fiu plătit: Hotel & Restaurant Dragului. Absolut toate felurile de mâncare comandate între noi trei, au fost delicioase. Din nou, restaurantul fiind bun și fiind weekend, am avut ceva de așteptat până să prindem o masă. Dar ca și la cel din ziua precedentă, a meritat așteptarea.
Gata, era 7 seara și noi am plecat spre București. Traficul se mai eliberase puțin așa că la 9:30 eram acasă, gata pentru o nouă săptămână de muncă.

Un weekend cât un concediu, dar fără să-mi iau nici o zi de concediu.

În speranța că am reușit să vă fac să citiți până la sfârșit, vă las și sper că ați găsit ceva util în acest articol.

Hai să ne auzim și la lucruri mai puțin serioase. 🙂