🇺🇦🇺🇦🇺🇦 Jurnal de război: ziua 33 🇺🇦🇺🇦🇺🇦

0
225

Kievul rezistă, ba chiar în unele locuri pare că viața revine la normal, Ucraina rezistă.

Zelenski spune că e dispus să accepte faptul că Ucraina nu va intra în NATO pentru a pune capăt războiului, acceptă statutul de neutralitate și faptul că nu va deține arme nucleare. Evident, cred că deși Rusia a indicat ca acestea fiind principalele ei motive de agresiune, nu cred că le va lua în considerare, decât dacă în ceasul al 12-lea ar accepta o înfrângere în Ucraina, care încă mai poate fi văzută ca o victorie în propaganda rusă.

Ce s-a mai întâmplat?

Armata ucraineană spune că Rusia a retras trupe din jurul Kievului, după “pierderi semnificative”.

Armata ucraineană a anunţat, în cel mai recent raport operaţional, că Rusia a retras trupe care se aflau în jurul Kievului, după ce a suferit “pierderi semnificative”, conform publicației The Guardian. Retragerea a “micşorat semnificativ” intensitatea agresiunii Rusiei şi a forţat unele unităţi să se regrupeze în Belarus. Rămâne să vedem dacă ele chiar se retrag sau doar se regrupează pentru alte atacuri.

Presa occidentală scrie că presa rusă independentă începe să vorbească din ce în ce mai mult despre război, mai mulți jurnaliști ruși având un interviu cu Zelenski, care le-a prezentat “adevărul” despre cruzimea armatei ruse. Numai că e o problemă cu jurnaliștii ăștia ruși și pare că suntem oarecum induși în eroare de ce putere au ei ca jurnaliști. Toți sunt jurnaliști independenți care nu trăiesc în Rusia și în mod paradoxal unii încă sunt sub influența Moscovei. Moscova i-a amenințat să publice interviul, unii au făcut-o unii nu. Probabil acesta oricum a ajuns la vorbitorii de limbă rusă care nu sunt în Rusia.

Dar, există voci critice chiar la televiziunea națională rusească. Am văzut pe un analist politic, gen CTP al rușilor probabil, care spunea că e o rușine pentru Rusia că se retrage și se limitează doar la Donbas. Prostul probabil nu și-a dat seama că vorbind cam mult, a dat cam multe detalii nasoale despre pierderile Rusiei, oricât ar fi încercat cumva să îmbărbăteze o acțiune care să nu se limiteze doar în sud și est.

Rușii știu… Ce fac cu informațiile astea? Probabil le filtrează ca fiind false. Rușii simt efectele Occidentului asupra burților și vinovat pentru asta este Occidentul care vrea răul lor, nu Rusia. Nu are cum în viziunea lor, o misiune de salvare a etnicilor ruși, să fie de vină pentru sancțiunile economice.

Per ansamblu e un moment de acalmie care poate însemna fie apropierea de sfârșit, fie liniștea dinaintea furtunii. Încă mai sper în prima variantă pe care am vehiculat-o acum deja două zile.

Pot fi catalogat și puțin egocentric, dar mie îmi miroase a pace pentru că și Simion a câștigat președinția AUR în urma unei ședințe comuniste cu ușile închise pentru presă.
Faptul că AUR a ieșit din carapace și a început să ciripească pentru prima dată după începerea războiului, e semn fie că au scăpat de presiunea acuzațiilor de putinism, fie că războiul se apropie de sfârșit și ăștia fură startul.

Pare nesăbuit să spunem că România e în pericol de rusificare, deși nu e. Vedeți ce s-a întâmplat la Teatrul Național București la un spectacol al acestui fan al Rusiei: Puric. O să citiți mult despre acest subiect azi.

Și tot sunt optimist, cred că războiul ne va scăpa de această formă de extremism și ultra naționalism deșănțat împletit cu neo legionarismul. Cred că războiul le va deschide ochii românilor, dar evident va fi un procent din ce în ce mai mic, care va alege în continuare să cadă pradă propagandei ruse.

Suntem în ziua 33 de război și realitatea e că nimeni nu știe de ce a început cu exactitate războiul, ce vrea cu adevărat Putin, ce mai vrea și ce speră să obțină dacă planurile lui s-au schimbat și când se va termina acest non-sens….