Ieri am avut norocul să călătoresc cu o firmă pe care o iubesc la nebunie “BlueAir”, și deși o iubesc la nebunie, din cauza motivelor financiare nu pot renunța la ea, așa că suportă irlandezu’…
Dar de această dată am să vorbesc de vecinul meu de scaun, și rezerv un alt articol firmei de mai sus.
Am prins loc la mijloc, pentru că în ignoranța mea am uitat să îi cer domnului de la ghișeu să îmi dea loc la geam. Probabil nu l-aș fi primit dar chiar am uitat să îi cer. La Otopeni ne-au îmbarcat pe sistem autobuz cu burduf și nu cu burduf care se leagă direct de avion, iar eu evit să fiu printre primele persoane care vor să urce sau să coboare primele din avion. Nu prea înțeleg filosofia turmei la intrarea sau ieșirea din avion unde unii ar fi în stare să stea lângă ușă înainte de decolare sau aterizare doar doar să fie primii.
Domnul meu era deja în avion, la rândul din margine. Un tip în vârstă zic eu cam la 50 de ani, dar la ei e destul de greu să le ghicești vârsta, pe care l-am rugat politicos să îmi dea voie să intru la locul meu. Domnul, dealfel politicos și el, ma rugat să îl scuz că stă la margine (????), dar nu îi place la geam și locul lui e acolo. În sfârșit, aș putea să afirm că era un om emoționat vizibil de faptul că zboară cu avionul, și eram convins că nu vor fi singurele cuvinte pe care noi le schimbăm.
Avionul decolează, cu omul nostru încleștat de scaunul avionului, dar care încerca vădit să își ascundă frica de zbor.
Am ajuns la altitudinea la care centurile de siguranță pot fi desfăcute, moment în care toți în avion își dau jos centurile în același moment, de parcă acele centuri i-au sugrumat până în acel moment (centurile se pot regla și nu sunt incomode, dar unii clar ignoră instrucțiunile însoțitorilor de bord cum se reglează centura). Domnul meu a fugit imediat la baie, l-au lovit cred că emoțiile… și a avut nevoie de puțină apă.
Vă spun sincer că până mai târziu nu mi-am dat seama că omul e de etnie roma, poate și din cauză că eu nu prea judec omul după cum arată, și poate din cauză că nu era îmbrăcat într-un mod cu mult mai aparte de ceilalți călători.
S-a întors de la baie, și m-a întrebat, vizibil mai relaxat, dacă am mai zburat cu avionul. Cu oarece umbră de lăudăroșenie, i-am răspuns că nu e prima dată, zbor de vreo 15 ani cu avionul. El mi-a zis că și el de vreo 10 ani, ciudat din comportamentul pe care l-a avut, dar deh îmi zic că e un om clar care îi este greu să se obișnuiască și nu e ceva de râs, e o fobie și nu e tocmai plăcut pentru cel care o are.
A venit serviciul de bord cu sandwich-uri și alte prostii pe care le mai vând ei la extra preț. Mi-am luat un sandwich, un suc și o prăjitură la 6 euro (scump moncher, dar îmi era foame), și am primit rest 4 euro la o bacnotă de 10, singura de altfel din portofelul meu. Nu am ezitat mult și m-am înfipt în sandwich ca un vultur înfometat. Vecinul meu a spus că vrea un wiskey (cam devreme mă gândeam eu), iar însoțitoarea de bord i-a spus că are de 4 sau de 6 euro sau echivalentul în lei de 20 sau 30 de lei. Omul a zis că de 4 instinctiv, pentru varianta mai ieftină, și a scos câteva bacnote de RON. Totalul lor era insuficient, avea cred 16 RON, iar însoțitoarea s-a grăbit să îi spună că îi mai trebuiesc 4 RON sau 1 euro. El număra din nou bacnotele, și am rămas puțin blocat când s-a uitat la mine, parcă așteptând să îi dau un euro, din restul meu. Bineînțeles că nu am schițat nici un gest, iar el după ce a numărat încă odată leii pe care îi avea, a decis să scoată portofelul. Pot să spun că avea ușor peste 1000 de euro în portofel, și a scos o bacnotă de 50, și a schimbat opțiunea pentru un whiskey de 6 euro, dintrodată avea bani și își permitea. L-a consumat repede și cu părere de rău că a fost prea mic…
Obosit dar nereușind să dorm, pentru că locul era mult prea strâmt să prestez activitatea somn, m-am hotărât să profit de timp și să fac ceva corecții foto în Adobe Lightroom. Am scos laptopul și am început meticulos să lucrez, aveam fotografii urbane cu clădiri, mașini, oameni etc.
Una dintre fotografii clar făcută în trafic, avea o mașină, printre altele din trafic, iar domnul care se pare că mă urmărea, mă întreabă dacă mașina e de vânzare. Hopa, un pasionat de mașini îmi spun.
Nu, nu e de vânzare, e o mașină pe stradă…
Dar ai mașină?
Am, răspund eu.
Eu vreau să îmi iau un Opel Vectra, zice el.
Ciudat, răspund eu.. dar nu spun nimic altceva…
Ce mașină ai tu?
Eu, am chiar un Opel Vectra, de aia am răspuns Ciudat la întrebarea de mai devreme
Bune mașini, zice el… de ce an, ce capacitate… Omul meu deja voia să știe tot, i-am răspuns la fel de liniștit, dar eu evitam să întreb…
De unde ești? întreabă el, îi răspund, dar de această dată trebuie să întreb și eu, iar răspunsul lui a fost: Strehaia
Aha, zic eu, și câte palate ai?
A fost întrebarea pe care vecinul meu a așteptat-o cu sufletul la gură, și cu o mândrie nemărginită spune că are numai două.
Eu răspund ironic, bani îngropați, de ce ți-au trebuit două palate în care nu stai oricum?
Noi toată viața muncim, să avem pentru noi și pentru copiii noștri.
Și ce muncești în Irlanda?
Nimic…
Păi nu ziceai că muncești toată viața pentru tine și pentru copiii tăi?
Răspunsul a fost un zâmbet și atât. Dar eu îmi atinsesem scopul dar nu aveam de gând să mă opresc. Mașină ai? întreb eu deși știam clar și răspunsul și chiar și marca autoturismului pe care îl avea.
Am tot două Mercedesuri… 27 de mii am dat pe unul
Și de cei ai aruncat atâția bani pe ele dacă tot stau și ruginesc la Strehaia?
Păi e bine să ai mașină să te plimbi când vii acasă, să vadă vecinii că o duci bine. Nu de asta îți iei mașină?
Nu, zic eu, eu mi-am luat mașină să pot merge la serviciu, tu ai dat 27 de mii din banii pe care i-ai obținut de pe socialul din Irlanda, pe o mașină care învechește și se devalorizează în curtea din Strehaia, eu am dat 2400 de euro cu bani munciți din greu pe o mașină cu care zilnic fac cam 100 de km.
Ce să faci zice el, unii sunt mai deștepți… M-am abținut, mai avusem discuții de genul, și știam că nu poate duce la nimic bun. Mi-am văzut în continuare de treaba pe care o aveam pe calculator și am decis să o fac mai neinteresantă pentru domnul de lângă mine, editând fotografii de peisaj…
În tot dialogul de mai sus am uitat să spun că la un moment dat, datorită unor întămplări de la bordul aeronavei, omul nostru a afirmat că urăște ungurii… deci sunt și romii rasiști nu numai românii și irlandezii…
