De au plecat românii din țară în străinătate?
Unii azi joacă retorica lui CG, că statul nu le-a dat locuri de muncă și case. Se folosesc de asta pentru a blama o clasă politică, care i-a alungat pe români din țară…
Realitatea e că eu și cred că cu toții, nu am plecat că nu găseam de muncă în România! Eu de exemplu aveam un loc de muncă bun, la stat, bugetar, azi aș fi fost pensionar, dar nu știu dacă neapărat fericit.
Eu, tu ai plecat pentru mai mulți bani pentru munca pe care o prestezi, ai plecat pentru un vis, să-ți iei o casă, culmea în România. Ai plecat, pentru condiții mai bune, pentru experiență, dar nu din cauză că nu ți-ai fi găsit un loc de muncă în România.
Ai plecat că cineva ți-a vândut sau arătat un vis: bani mai mulți rapid în Irlanda sau Spania, unde ai plecat tu prima dată. Dacă vii cu retorica că statul nu ți-a dat nimic și ai plecat, nici altă țară nu ți-a dat nimic, nimic gratis! Și aici ai muncit, poate chiar mai mult decât ai muncit vreodată în România! Te-au rupt străinii cu munca, dar ți-au și dat bani pe măsură, ceea ce să recunoaștem, nu te face sclav la străini.
Bine o putem da în chestiuni de respect, condiții, sistem medical, educație, viitorul copiilor, dar știi că sunt chestii care tu ți le-ai vândut ție, ca să te amăgești over and over că îți este bine unde ești. Nu mă înțelege greșit, chiar ești bine dacă ai ajuns să crezi asta.
Citeam părerile unor compatrioți din mai multe țări din vestul Europei. Cică vor acasă că nu se mai simt în siguranță și cu banii cu care rămân după plătitul chiriei, mai bine merg în România unde au deja palate… Nu știu dacă e cazul românilor din Irlanda, cred că era mai mult despre diaspora din Italia și Spania.
Nu știu de ce ați plecat voi prima dată din România, care a fost motivația plecării, nu cea pe care ați adoptat-o după ce ați ajuns acolo unde ați ajuns, dar eu am plecat pentru visul de a mă îmbogăți rapid, să fac bani și culmea, nu am făcut! Nici acum nu simt că fac suficienți.
Dar dacă vii să-mi spui că nu aveai ce să muncești în țară că nu ți-a dat statul și nu te-a băgat nimeni la uzină, minți. Cum ai plecat la mii de kilometri depărtare, probabil puteai să pleci din satul tău la câteva zeci de kilometri, la oraș, unde găseai ceva de muncă.
Dacă îmi spui că nu voiai să muncești în țară pentru că erau banii prea puțini, accept răspunsul și te înțeleg.
Dacă-mi spui că ai plecat doar pentru că ai auzit că te tratează șeful ok în Irlanda, că sistemul medical e bun, că școlile sunt mișto, drumurile nu au gropi și iarba e verde, nu te cred.
Da, ai adoptat aceste lucruri, le-ai descoperit și le-ai pus în balanța bunăstării vieții tale, dar când ai plecat din România, nu erau motivația ta principală și nu aveai această mentalitate.
Or fi și din ăștia mai boemi care pentru asta au plecat, de dragul artei, pentru evoluare profesională, pentru oamenii drăguți din țara adoptivă cum sunt irlandezii, dar ăia probabil sunt deja asimilați total de societatea în care trăiesc și nu mai dau doi bani pe ceea ce scriu eu sau tu în limba română.
Acu’ înjurați-mă că pentru voi Irlanda e acasă, dar nu cred că am greșit cu nimic și chiar nu merit înjurăturile, doar pentru că nu recunoașteți de ce ați plecat din România.
N-ați plecat că era prea cald, dar acum vă plângeți că e prea cald. N-ați plecat că era prea frig, dar acum spuneți că nu ați mai putea trăi cu zăpadă de 20 de cm și ger de -15 grade și de aia iubiți Irlanda. N-ați plecat că era prea mult soare în România și ați venit pentru ploaia din Irlanda. Da, vă jur că mi-au spus mulți că ei pentru ploaie au venit… le face bine la respirație și ten.
Un prieten bun și înțelept mi-a spus că pentru el Irlanda e acasă, pentru că s-a împăcat cu ideea că nu poate avea în Irlanda acele lucruri bune pe care le avea în România, acele persoane dragi și crede că acceptarea neajunsurilor e cheia fericirii…
A renunțat să se mai uite la tv în România, nu-l interesează politica din România, nici cea din Irlanda, nu mai ține legătura cu nimeni din România, nici muzica românească nu ascultă, nici nu-și dorește sau visează la ceva din România și pentru asta spune că e fericit.
Separat, fericirea la unii se rezumă la bani, la furat, la un loc de muncă, o siguranță a zilei de mâine, restul nu mai contează: distracția, frumusețea naturii, peisaje, timp liber, timp petrecut cu prietenii, părinții, rude, ceea ce unii ar numi pompos, trăitul vieții…
Aproape că înclini atunci să-i înțelegi de ce la unii le e dor de comunism, nu conta că nu aveau liberatea de exprimare, că nu aveau televiziune, internet, libertatea în general, important e că aveau siguranța zilei de mâine, un loc de muncă stabil, pe viață și un acoperiș deasupra capului…
Această mentalitate încă ne bântuie. În loc să ne trăim viața fericiți, ne stresăm să avem stabilitate…
Recunosc și eu sunt victima stabilității și probabil nu mă pot considera 100% fericit deși se spune că nu poți vorbi de fericire în procente. Ori ești ori nu ești, dar eu mai mult înclin spre datorită familiei, a unui comfort creat pe gustul meu.
Îmi lipsește libertatea de a mă muta unde vreau, când vreau, mă ține un mortgage, dar îmi place casa, nu-mi plac ratele care mă țin la job și câteodată parcă mi-aș fi dorit să fiu în altă parte dar nu mai pot ca altă dată și nici nu mai am chef…
Tu? Ești unde trebuie? Ești fericit și la locul potrivit?
