Aberația zilei – despre știri false, Playboy și dreptate divină

0
875

Belle Gibson, bloggerita care pretindea ca a scapat de cancer la creier prin diete fara gluten si medicina alternativa, a fost amendata cu 275.000 de euro, scrie hotnews.

Până la pedepse divine la ei se face dreptate pământească. Bună dreptatea asta pământească!

Deci să ne înțelegem cam cum se pedepsesc știrile și aceste informații false prin alte părți.
La noi astfel persoane apar zilnic la tv-urile din România și sunt vedete. Soacră-mea citește tot felul de reviste de sănătate în care articolele cu vindecarea cancerului sunt scrise cu litere de o șchioapă. Autorii vând gogoși cu rahat (turcesc) alături de politicienii puterii. Ce să mai zicem de sutele de pagini la care mulți naivi dau share zilnic spre încântarea buzunarului autorilor.
În altă ordine de idei, pentru că tot suntem creștini buni, am citit că a murit Hugh Hefner. Nici nu știi ce să spui. Dumnezeu pe el l-a iertat de mult dacă a trăit până la 91 de ani. Nu numai că l-a ținut, dar l-a și binecuvântat cu multă frumusețe. Bine nu i-a dat-o lui, că după mine era urât ca dracu, dar frumusețea a venit la el.

Să ne înțelegem omul a fost un pionier dar nu-l putem plânge că s-a stins din viață la vârsta fragedă de numai 91 de ani. Cum spunea cineva pe Facebook, oare în ce lume mai bună s-a dus el? Există o lume mai bună ca cea în care a trăit el? Nu i-a lipsit nimic și a murit liniștit la conacul lui. Noi încă locuim în case care nu sunt a noastre, cu chirie sau cu credite ipotecare pe care ne rugăm să le putem termina de plătit, că cu noi săracii Domnul nu e prea generos.
Un fotbalist când moare cică ar juca fotbal cu îngerii, un cântăreț ar cânta cu ei. Nici nu vreau să mă gândesc la ce ar face Hugh în lumea aia cu îngerii. Minți bolnave, numai la prostii vă gândiți, eu mă gândeam doar la poze bine realizate cu ultimul model de Canon.
Să recunoaștem, nu prea a dus lipsă de îngeri nici pe pământ și în afară de femei, nu e nimeni care să spună că nu și-ar fi dorit viața lui. Femeile la tinerețe și-ar fi dorit să fie la conac. Nu e totul despre sadomasochism, sex în grup și dezmăț, e vorba de artă. Cui nu place arta? Cică era un bun creștin, nu și-a înșelat nevasta sau nevestele, totul era un business cu obiecte de artă. Omul a reușit să facă femeia să fie un produs și ea nici măcar nu s-a supărat, din contra.

Vă aduceți aminte de Dana Săvuică?

Știu acum aveți coșmaruri, dar uitați-vă în oglindă. Din cauza lui Hugh vă aduceți aminte de ea. De altfel nici nu știu ce altceva a făcut Dana în afară de faptul că a fost dacă nu mă înșel prima româncă din Playboyul autohton.
Dumnezeu l-a ținut destul de mult și chiar la ținut în puf de iepurași. Unde e dreptatea aia divină când alții pleacă mult prea tineri. Știu, celor tineri nu li se dă oportunitatea să păcătuiască, dar eu tot nu înțeleg de ce? Liberul arbitru funcționează numai pentru unii?
Cu toate astea mă întorc la prima parte a aberației: Dumnezeu cum îi lasă pe acești oameni să-și bată joc de ai lui copii chiar săraci cu duhul? Cum permite Dumnezeu ca oameni ca Mustață și clica lui să-și bată joc de o țară întreagă? Și iar întreb, unde e dreptatea divină? Știu încurcate sunt căile Domnului și noi suntem cei prea mici să-i înțelegem planul, dar până una alta Doamne dă-ne viață lungă și bună ca a lui Hugh să nu ducem lipsă de nimic până pe la 91. Hai că o să cer chiar mai puțin, ce zici de 90? Dar hai ca să nu zici că sunt egoist, renunț la cererea mea, ce zici, ne scapi de PSD? Poate dacă pe votanții PSD-ului îi ajuți pentru că se roagă, o să mă rog și eu. Cum?! Conflict de interese?!