Am mâncat la Biserica Neagră din Irlanda

Înainte de toate, am să spun că nu am fost păcălit sau plătit să fac acest articol și chiar dacă eram plătit, probabil la fel îl făceam. Am încercat pe cât posibil să trec neobservat, deși sunt convins că unii pe acolo m-au recunoscut. La fel am să vă spun înainte să continuați să citiți că nu sunt expert culinar, nu organizez concursuri de gătit și nici nu sunt jurat în astfel de concursuri. De asemenea, nu am făcut poze la mâncare, pentru că nu fac acest lucru deobicei.

Am avut o sâmbătă obositoare și fetele nu primiseră atenția pe care o meritau. Așa că m-am hotărât să-mi impresionez soția și îi spun: astăzi fac eu planurile. Mergem la un restaurant unde vei mânca unul dintre felurile tale de mâncare favorite: ciorbă de burtă. Bun, ai fi tentat să crezi că soția mea e ușor de impresionat, dacă o pot impresiona cu o ciorbă de burtă, dar nu e chiar așa. Sacrificiul meu suprem a fost faptul că am renunțat la meciul de rugby Irlanda – România și dacă nici asta nu e o dovadă de sacrificiu, atunci nu mai știu ce e.
Cu câteva zile mai devreme cineva mă invitase să dau like la o pagină de Facebook Blackchurch Inn și după ce am studiat pagina, am observat că aveau programat în weekendul care tocmai a trecut un meniu românesc. Prețul părea ok, oferta ok, distanța nu prea era ok pentru mine care stau tocmai în Navan, dar cum trebuia să trecem puțin și prin Blanchardstown, distanța nu a mai contat chiar atât de mult.

Pubul în care se află restaurantul, este chiar înainte de ieșirea 5 pe N7 dacă mergi dinspre Dublin.

Nu am să intru în prea multe detalii și am să încep cu ceva ce nimeni nu a spus pe Facebook, unde am văzut numai lucruri pozitive. Eu am să încep cu lucrurile mai puțin pozitive, așa sunt eu, mai spun și ce nu mi-a plăcut. Am parcat mașina și am intrat prin lateralul pubului, apoi am observat că defapt puteam să intru și prin fața pubului, iar apoi pe o ușă prin stânga barului. Prima impresie a fost defapt aceeași ca a primului restaurant dintr-un pub în care am intrat vreodată în Irlanda: parcă am intrat într-o cantină. Probabil faptul că erau câteva mese unite, unde mai mâncau câteva grupuri mai mari de români, m-a făcut să ezit pentru câteva momente și tocmai de aceea gândul la cantină. Dar, m-am gândit că e normal, au o ofertă la mâncare românească udată cu pălincă și vin și e de înțeles să vină grupuri mai mari de oameni. Eu care încercam să-mi impresionez soția, mă așteptam la o atmosferă mai altfel, cu un restaurant unde mesele sunt aranjate la milimetru într-o simetrie perfectă și într-un decor de vis. Ne-a întâmpinat o doamnă, care politicos ne-a spus să ne așezăm unde dorim. Am ales probabil cea mai izolată masă și mă gândeam că la mese le lipsește ceva. Nu știu de ce aveam impresia că ar mai fi trebuit ceva pe mesele respective: poate niște fețe de masă sau altceva, pentru că păreau prea goale.

O figură cunoscută: Ioana sau Jhoanna cum îi place să-și spună pe Facebook, vine cu un meniu, vechiul meniu al restaurantului Pubului pe care românii care au luat în concesiune restaurantul, îl continuă în timpul săptămânii. Eu am fost scurt: am venit pentru meniul românesc, care nu era tipărit nicăieri altundeva decât pe Facebook. Să mai zici că noi românii nu am îmbrățișat tehnologia la extrem, meniul pe Facebook…. Am comandat cam tot ce am vrut și probleme nu au fost decât cu salata. Pe Facebook aveau salata inclusă în meniu la felul doi, iar un tânăr care se părea că știe mai multe decât Ioana care am înțeles că era acolo doar să ajute, mi-a spus că salata nu este inclusă. Momentan nu am zis nimic, zic OK asta e. În timp ce Jhoanna ne aducea băuturile, am verificat din nou contul lor de Facebook și m-am convins că memoria mea nu mă înșela. I-am arătat Jhoannei pe Facebook și a mers la bucătărie, a venit înapoi cu mesajul: da aveți dreptate de care salată doriți? Păi zic: de care aveți? Asortată sau de murături… Păi atunci vreau asortată. La câteva minute Jhoanna vizibil rușinată ne spune, știți salata inclusă în meniu este numai cea de murături. Zic: bine fie… de murături atunci.

În rest totul a mers bine. Mâncarea a fost bună și bine gătită. Soția, bucureșteancă fiind, a dat verdictul la ciorba de burtă, iar eu moldovean la origini am dat verdictul la ciorba rădăuțeană. La felul doi, ea a ales pui la grătar din cauză că mânca și fetița noastră pui, iar eu care nu am probleme decât cu porcii de pe Facebook am comandat o ceafă de porc. Atât puiul cât și ceafa de porc au fost delicioase, iar sosul de ciuperci a fost delicios. Desertul: ea papanaș (să nu se citească papanași pentru că e vorba numai de unul) iar eu clătite (sau una tăiată în două). Ambele deserturi au fost bune. La băuturi doar eu mi-am dat cu părerea și aici aș putea spune că mă pricep mai bine decât la mâncare: pălinca bună și vinul roșu care mi s-a spus că ar fi vin din România (fără firmă) a fost și el bunișor. Soția și cea mică au servit câte un suc pe care nu l-am găsit în meniu, dar care vă spun eu că nu au fost bune pentru că au prea mult zahăr.

În concluzie, dacă mai au oferte pentru mâncare românească cum mi-au spus că au de gând să mai facă și în alte weekenduri, vă recomand locul pentru calitatea mâncării.
Minusuri: distanța relativ mare față de oraș și dacă nu ai șofer, nu poți beneficia de pălincă și de vin. Nu prea seamănă cu ideea aceea de restaurant la care te aștepți.
Plusuri: mâncarea bună și personalul foarte amabil.
PS: Pentru patroni dacă citesc: să-i măriți salariul Jhoannei… ne-a servit exemplar.