După cum spuneam pe Facebook, la aterizare dimineață, deși am evitat cât am putut să folosesc această companie, forțat de împrejurări (Ryanair sold out) a trebuit să călătoresc cu BlueAir. Am avut un bilet care nu e deloc lowcost: 320€ doar un drum. Da, știu la prețul ăsta ar trebui să mi se spele și picioarele, dar în schimb ai doar noroc dacă ți le întinzi puțin…
La urcare ca la orice zbor cu români la bord: haos. Toată lumea se înghesuie să urce primul în avion și să prindă locul cel mai bun pentru bagajul sensibil care trebuie imperativ să fie pus cel mult pe rândul 2-3. Nu e vina companiei, doar a obiceiului căpătat de la atâta mers cu rata pe linia sat-oraș în perioada postcomunistă. Acum intervine vina companiei. Aveam locul 21C și am fost printre ultimii care au urcat în avion, îmi place să stau pe scaun până aproape în ultimul moment. Am ajuns la locul cu pricina unde deja se operau permutări de scaune: vreți să stați acolo ca să stau eu acolo, într-o englezo-română autentică presărată de degete arătate în toate direcțiile. Un irlandez amabil se învârtea ca titirezul pentru a mulțumi cel puțin două familii cu copii despărțite fără milă de compania albastră. După câteva minute bune la care asistam ca la o partidă de șah îmi ocup locul. O doamnă care mi se părea cunoscută, mă întreabă: irish? probabil din cauză că am schimbat două cuvinte cu titirezul. Îi răspund că nu, sunt român. Parcă te cunosc, îmi spune. Fără pic de modestie mă gândesc că lumea a cam început să mă cunoască din diferite motive și nu e de mirare. Îmi povestește că sunt o familie cu trei copii și BlueAir i-a separat pe toți în tot avionul, nici măcar unul lângă altul. Reacția mea scuzabilă, a fost: niște idioți. Mă ofer rapid să fac schimb cu băiatul, fiindu-mi indiferent unde stau, oricum locul C nu-mi place, deobicei ești cel mai deranjat de oamenii care au nevoi fiziologice dese, iar eu chiar sunt pus pe vizionări de filme pe avion.
Era prea dimineață să mă enervez, eram zen cu toate că îmi era puțin cam somn și foame, o combinație letală la un zbor. Caut prin portofel și găsesc spre surprinderea mea 10€ și mustața îmi zâmbește gândindu-mă că voi împușca doi iepuri de odată: o cafea și un sandwich. Dar Irlandezu’zu avea să aibă ghinion: BlueAir mă anunță cu respect că acceptă ca metodă de plată pe zborul București – Dublin numai lei și lire, cu mențiunea ulterioară că e vorba de lire sterline și nu turcești, deși nu ar face probabil nici o diferență pentru vreun pasager al acestei curse. Deci: ai lei, bei cafea sau mănânci, ai euro dai din buză, lucru care l-am și făcut. Nu m-am putut abține și am cerut o explicație de ce pe un zbor către o țară în care singura monedă acceptată e euro și lira sterlină ar putea fi chiar o ofensă, nu e acceptată ca metodă de plată obscura monedă cu nume ciudat în care am plătit biletu și anume EURO. Răspunsul a fost ceva de genul: politica firmei pe acest zbor la fel ca și zborurile de pe Gatwick și Luton. Păi, mormăi eu nedumerit, Gatwick și Luton sunt undeva prin Marea Britanie și da cam se folosește sterlina pe acolo, dar Dublin, Dublin e … altceva și ar fi o jignire să le spui că sunt în Regat… Mă resemnez, refuz meniul care nu ar fi făcut altceva decât să-mi accentueze senzația de foame și încep să diger ușor primul episod din Mr. Robot.
