Multe postere, figuri cunoscute sau nu și în rest nu mare brânză. Cam așa se rezumă campania electorală la irlandezi. Cele mai interesante faze sunt fie când se ceartă candidații la un post de televiziune în cele doar două dezbateri televizate sau când unii băieți cu simțul umorului le modifică posterele. Ce e drept și acolo mai dau greș, pentru că fără să greșesc prea mult, irlandezii în general nu prea știu să facă “spelling”, nu de puține ori mi s-a cerut să corectez emailuri, documente sau să cum se scrie cuvântul ăla, în condițiile în care eu sunt român și ei toți erau irlandezi. Sau poate doar eu am avut ghinionul în 17 ani în Irlanda, să dau numai peste oameni pentru care scrisul în engleză nu e atât de important.
Vorba lungă sărăcia omului și oricum irlandezul a conștientizat de mult că politicienii trebuie să vorbească, dar nimeni nu trebuie să-i asculte. Știu că o campanie electorală se bazează întotdeauna pe promisiuni deșarte. Irlandezii nu discută politică, nu e subiectul lor favorit, nici chiar când merg la pub, iar campania asta a fost oricum dată peste cap de răfuielile dintre bandele de traficanți de droguri, traficanți care au acaparat prima pagină a ziarelor în fiecare zi de campanie electorală.
Mă întorceam de muncă și soția îmi spune: “Auzi iubitorule de gluten, oprește-te și tu undeva să-ți cumperi pâine dacă vrei să-ți întreții burtica pe care ai făcut-o cu atâta trudă în numai 5 ani de căsnicie.” Nu cred că a folosit cuvintele astea, am adăugat eu cam 90% din ele ca în campania electorală. Zis și făcut, mă gândesc să mă opresc la un SuperValue în Dunslaughlin, tot e în drum și nu zăbovesc prea mult.
Nici nu mă apropii prea bine de parcarea magazinului că deja observ ceva ce nu observi prea des în Irlanda. Chiar în fața magazinului ditamai ecranul cu leduri montat pe un camion cu un videoclip cu un candidat foarte zelos dar și foarte gălăgios. Ca în Hunger Games… Atât de gălăgios era candidatul că l-a bruiat până și pe Moise Guran care se auzea în mașina mea. Două babe se îndemnau una pe alta prin semne să intre în magazin că nu reușeau să se înțeleagă din cauza zgomotului. Eram amuzat puțin de ineditul situației, dar mă și întrebam de unde are bani candidatul pentru acest tip inventiv de campanie electorală și agresiv timpanelor, mai ales când astfel de ecrane le vezi mai mult la concerte mari sau prin România la orice colț de stradă făcând reclamă la Catena și nu în Irlanda. Nu cred că a fost ieftin, dar nici nu cred că a avut efectul scontat, mai ales din cauză că operatorul a cam exagerat cu decibelii.
Intru repede în magazin, îmi iau glutenul și merg repede în parcare, mă urc în mașină și surpriză, nu pot merge nicăieri. O altă mașină aparținând echipei de campanie a candidatului respectiv, a parcat neregulamentar și a blocat complet parcarea magazinului, iar șoferul nu era nicăieri de găsit. Dacă te gândeai că irlandezii nu claxonează, te înșeli.
Eram puțin nervos dar și amuzat în același timp de gafa după gafă făcută de echipa de campanie a politicianului irlandez. Cel puțin nu a dat zahăr și ulei…
