Ce nu știi despre Guinness

0
2812

Cred că postul ăsta e mai mult pentru cei care nu sunt în Irlanda, deși pariez că mulți dintre voi chiar în Irlanda nu știați niște lucruri despre…

Noi cei de pe meleagurile astea, avem o mare problemă când discutăm cu cineva din România pe subiectul Guinness, din mai multe motive.

Mulți au auzit de Guinness Book, apoi au auzit de băutura Guinness. Asocierea între cele două nu e chiar întâmplătoare, și aș spune cumva chiar spectaculoasă. Trebuie spus că Guinness ca băutură a apărut la începutul secolului 18, iar cartea a fost publicată pentru prima dată abia în 1955.

Guinness Brewery are un oarecare credit în apariția cărții în sine. Sir Hugh Beaver era în 1954, director la Berăria Guinness. La o sesiune de vânătoare aceasta a intrat într-un argument cu un prieten legat de viteza a două păsări pe care cei doi le vânau. Amândoi au fost foarte încăpățânați fiecare crezând că are dreptate. De aici Sir Hugh a considerat că o astfel de carte ar clarifica unele răspunsuri la întrebări banale. Abia câțiva ani mai târziu cartea a fost publicată pentru prima dată dar nu de Sir. Hugh ci de gemenii Norris și Ross McWhirter care deschiseseră o tipografie și s-au decis să cerceteze subiectul mai îndeaproape. Cei doi s-au întâlnit cu Sir. Hugh și au format un parteneriat, rezultatul find Guinness Book.

100316-xx-GuinnessÎntorcându-ne la Guinness ca și băutură,  Arthur Guinness a început să facă Guinness în 1759 la St. James’s Gate Brewery, în Dublin. În 31 Decembrie 1759 a semnat un contract de închiriere a locației berăriei pe o perioadă de 9,000 de ani la prețul de £45 pe an. 10 ani mai târziu, pe 19 mai 1769, Guinness a exportat pentru prima dată în istorie șase butoaie și jumătate câtre Marea Britanie.

Acum vine întrebarea clasică ce e Guinness? Mulți pentru ușurință spun că e bere neagră sau brună, dar este incorect. Răspunsul corect ar fi “Stout”, ceea ce nu prea are echivalent în română, și atunci eu personal prefer să spun că Guinnessul e Guinness. Cuvântul “Stout” inițial era un cuvânt care arăta tăria băuturii, dar apoi numele a fost adoptat pentru a descrie o textură și culoare aparte. Iar Guinness nu este singurul stout care se vinde, cei din Irlanda iar știu că mai sunt și altele care nu sunt atât de populare ca Guinnessul.

Dacă bei prima dată Guinness  e foarte posibil să nu îți placă, pentru că vei avea tendința de a gusta băutura. Cineva spunea pe bună dreptate că Guinnessul se bea nu se gustă, iar cineva m-a învățat să beau Guinness în felul următor: Bea primele două pinturi de Guinness pe nerăsuflate, apoi vei fi un băutor de Guinness, e adevărat că abia la următoarea sesiune te vei bucura cu adevărat de Guinness.

Nu uita consumă responsabil alcool, bla bla bla