Trecând peste faptul că numele în sine aduce un val de isterie în rândul oamenilor inteligenți, vreau să vorbesc și eu puțin de fenomenul Marean (sau o fi Marian?). Noi cei de prin Irlanda, când apare un analfabet pe un grup de Facebook, îl intitulăm generic: Marean, iar eu mă fac că nu știu de ce.
Aseară făceam vreo trei lucruri deodată: mă jucam cu aia mică cu plastilină, cică dezvoltă creativitatea și nu o făceam pentru ea cât o făceam pentru mine, ascultam cu dezinteres știrile Protv și mă bâzâia și telefonul de la o discuție aprinsă pe Facebook. Îți dai seama că ultimile două activități erau oarecum pierdere de timp și totuși printre strânsul și modelatul plastilinei inspirat puțin de tencuiala lui Celentano din Las Fierbinți, nu puteam să nu remarc cu stupoare un pomelnic de prostii (perle) și exemple de cum e să fii prost și să ajungi un mare șefuț (sau o fi șefuleț) al unui partid din România, un partid care a condus destinele României în ultimii ani. Mă gândeam că de fiecare dată când îl vedeam pe Marean, eram ușor amuzat, mă gândeam că discutam cu ai mei prieteni sau cu familia la fel amuzat și eu și ei. Era clownul perfect de care râdeai numai cum îl vedeai. Dar omul avea exact acea politică a câtorva români din Irlanda. Politica asta se descrie așa: bine că ești tu deștept, dar eu tot fac treburile cum vreau eu. Noi amuzați și el făcea treabă, e adevărat pe dos sau pe din dos.
Aseară ascultam pomelnicul reporterului Protv dedicat lui Marean și mă întrebam: Păi bine măi dragi jurnaliști, cum le știți voi pe toate doar când omul e cu cătușele pe mâini. De ce nu prezentați pomelnicul în aceeași manieră înainte de învinuirile penale și de ce ați așteptat ani de zile să discreditați ceva ce nu mai era de discreditat. Altfel ar fi fost viitorul (sau pardon trecutul) României dacă din când în când, am terfeli pe unul din ăsta și nu o fufă că are silicoanele defecte.
