Despre religii, practicanți și prefăcuți.

0
155

Discuțiile din ultimele zile nu cred că au dus la nimic bun, dar nu pot să remarc că din ambele tabere sunt critici și dacă e evident că eu și mulți alții pe aici nu suntem buni creștini, mă deranjează că unii luptă la propriu pentru credința lor, care nu e nici periclitată, nici îngrădită. Luptă cu arme contrare tocmai învățăturii lor.

Nu am nimic cu nici o religie, ba chiar îi stimez pe cei care sunt buni credincioși. Îi stimez și poate ne-creștinește, îi invidiez că pot avea credință adevărată. Nu, eu nu pot fi bun creștin în condițiile impuse de bisericile actuale, am o problemă cu dijma, simbria, zeciuala, plata pentru orice serviciu religios în condițiile în care chiar religia și Biblia mi-a spus că învățăturile se dau pe gratis. Dar mie tot îmi plac creștinii buni, îi stimez…

Dar să ne înțelegem, ei sunt foarte, foarte puțini, pentru că nu e de ajuns să fii doar creștin cu numele. Nu ești creștin dacă mă critici pe mine pentru acțiunile mele. Punct! Dacă îmi reproșezi ceva, tu nu ești creștin bun. Mă poți îndruma, dar nu critica și să mă bălăcărești că nu știu ce am făcut și ce am zis, indiferent ce am zis. Câți ați mai rămas creștini după asta? Puțini. Ei bine ne împuținăm pe zi ce trece: uite ce a făcut ăla, uite ce are ăla și eu n-am, nu fă aia că e păcat, fă aia că e bine, ce bună e aia, ce urât e ăla ș.a.m.d, toate astea sunt lucruri care te îndepărtează de ceea ce înseamnă a fi bun creștin, dar din toate astea tu știi doar că Dumnezeu te iartă și rămâi un bun creștin…

Indiferent de religie, orice religie te învață să fii un om bun.

Problema mare e interpretarea, biserica care a interpretat învățăturile cum a vrut ea să-i fie bine și prelații care au mai mult sau mai puțin har.

Problema sunt capii acestor biserici sau sus-pușii care profită pe urma celor care au credință adevărată. De acolo de la credința adevărată, devotată e un simplu pas pentru extorsiune financiară întocmai a celui sărac, a credinciosului indiferent că-i spui creștin, evreu, buddhist sau de ce nu chiar islamist.

Deși aproape orice credință te învață că nu este despre bani, tocmai banii sunt cei care conduc religiile și pentru bani se comit multe infracțiuni legale și mai ales morale, cu binecuvântarea capilor bisericii.

Faptul că nu poți să fii un bun credincios, parte a unei biserici fără să donezi sau să fii obligat să contribui spune totul. Donațiile către biserică nu te duc în Rai cum spune chiar biblia.

Deci, iubesc creștinii, îmi plac de cei care-și manifestă credința cum trebuie, cum i-a învățat, în pătrățica lor, fără să se laude că sunt buni creștini, cu acte de bunătate, cu acte caritabile nu către biserică, dar către săraci, fără reproșuri aruncate păcătoșilor, fără nevoia de a aduce pe calea lor pe păcătoși și fără nevoia de a educa pe alții cum să fie și cum să-și trăiască viața, pentru că credința lor, obiceiurile lor, normalitatea lor trebuie să fie impusă cu forța și anormalitatea celorlalți nu trebuie acceptată.

Revenim la toleranță!

Toleranța și bunătatea sunt învățăturile de căpătâi ale aproape oricărei religii, iar dacă nu poți fi tolerant, chiar dacă nu înțelegi ce înseamnă, dacă nu poți fi bun cu cei cu care tu crezi că nu poți fi bun, nu ai cum pentru că nu e ca tine dus la biserică, atunci din păcate nu ești un bun creștin sau un bun practicant al religiei tale.

Amin!