Am să fiu direct și am să trec la ce mă deranjează cel mai mult când se vorbește despre Revoluție și nu am să pun poezii patriotice.
Cel mai mult urăsc pe unii care spun că după 25 de ani, nu știu de ce au murit martirii și mai mult de atât afirmă că au murit degeaba. Eu știu că s-au sacrificat pentru a da jos un dictator și pentru a pune capăt regimului comunist. Punct. Faptul că așteptările noastre nu s-au împlinit și că alegerile care le-am făcut ca națiune după Revoluție nu au fost cele mai potrivite și că ideea de capitalism a lovit pe unii drept în punctele sensibile e altă poveste.
S-a răsturnat un regim în câteva zile, dar mentalitatea comunistă a românului poate a durat chiar 25 de ani pentru a se schimba, iar la unii încă mai persistă și îi vei auzi spunând că era mai bine pe timpul lui Ceașcă…
Cine spune că nu a observat schimbarea după Revoluție, trebuie să fie un comunist nostalgic.
Eu copil fiind am observat-o imediat… Poate pare stupid, dar primul Crăciun după Revoluție, masa a fost mai plină decât deobicei. Portocalele, bananele și dulciurile au apărut ca din senin ca fiind lucruri normale și nu cadouri de la Moș Gerilă de la Intreprindere… Ne uitam fascinați la TV și ni s-au deschis ochii… exista o altă lume, lume care am asimilat-o destul de repede, unii prea repede.
Toate se leagă într-un fel sau altul și martirii au murit ca noi să putem vedea. Ce am făcut cu ce am văzut e doar problema noastră a celor rămași în urma lor.
Nu sunt câtuși de puțin nostalgic, dar amintirile din Epoca de Aur pot fi povești pe care le voi spune nepoților și nu sunt sigur că aș putea fi un bun povestitor încât să-și dea seama cât de greu a fost pentru părinții noștri în acea perioadă…
