Am avut un weekend “well overspend”. Și ca să fiu în trend cu titlul, m-am comportat la fel ca o termită, ce e drept mai puțin flămândă după cumpărături. Dar oameni buni, a fost o nebunie în Dublin. Irlandezii și probabil nu numai ei, că doar nu or fi ei singurii care au ieșit la cumpărături, furnicau prin oraș într-un ritm amețitor, toți cu un singur scop: să prindă o ofertă bună la cadourile de Crăciun. Nu găseai un loc de parcare în centru sau în Shopping Centre oricare ar fi el. O aglomerație de oameni care umblau de parcă ar fi totul pe gratis. Dacă ești în Irlanda (Dublin), ai mașină și copii, mai bine te gândești de două ori înainte de a merge în City Centre pentru cumpărături.
Am ales să parcăm în Ilac Shopping Centre, știam că parcarea e puțin mai scumpă și lumea nu se înghesuie. Ei bine nu a fost chiar așa, deși era afișat cuvântul verde: Spaces, am stat ceva vreme la o coadă de mașini și era cât pe ce să ratăm intrarea, pentru că un coordonator a pus în urma noastră “Parking Full”. Ochiul ager (cel drept că stângul nu e așa ager) a zărit un loc de parcare pe undeva pe la etajul 2. Bucuroși că am fost norocoși ne îndreptăm către lifturi. Sunt 4 lifturi în Ilac din care 1 nu mergea, și după fețele celor care așteptau, o sumbră presimțire se pusese pe mine. Pe lângă faptul că aveam gândul la Big Mac-ul pe care mi-l propusesem să îl consum în timp record, natura mă chema cu strigăte ascuțite la ea. Dar nu avea să fie așa de simplu și natura și Big-ul aveau să se aștepte. Fiind la un etaj fatidic 2, orice lift oprea era plin, fie că mergea în sus sau jos. După 10 minute în care datorită Naturii începusem să îmi pierd răbdarea, eu care sunt un tip răbdător de fel, am hotărât să folosim scările. Poate nu mi-ar fi fost greu, dar aveam cu noi și căruțul cu fetița noastră. Și pentru că ne plac lucrurile rezistente și bine făcute, căruțul nu face excepție, iar ceea ce e un lucru bine făcut să meargă, merge nu zboară. Și am început să încercăm să “zburăm” cu căruțul pe niște scări prost făcute din lipsă de spațiu care pot să jur că erau mult mai multe decât ar fi trebuit. La numărul de trepte probabil aș fi coborât de la etajul 7 într-un bloc bucureștean. Eram atât de fericit când am ajuns jos, că am uitat și de chemarea naturii și de Mr.Big. Centrul era plin ochi, ultima dată când am intrat într-o așa aglomerație a fost la un concert Faithless, și să nu crezi că acum era altfel. Toți se comportau ca la un concert, adică dacă nu dansai și tu în ritmul lor, erai călcat în picioare. Și ca meniul să fie complet era și un busker care cânta: It’s a beautiful day… poate pentru el…
Una peste alta, am cumpărat ce am avut de cumpărat adică mai nimic într-un timp record de 4 ore. Iar parcarea m-a costat cam 10% din ceea ce am cumpărat. Un lucru știu sigur nu mai merg devreme la cumpărături în Dublin City Center.
