E oficial, Irlanda are și ea un AUR, un partid extremist de dreapta a fost înregistrat oficial: “Ireland First”

Luna trecută, Iris Oifigiúil, publicația oficială a guvernului, a publicat un scurt anunț din partea Oireachtas Registrar of Political Parties. “Prin prezenta, anunț că propun să aprob cererea de înregistrare în Registrul partidelor politice a “Ireland First”, a declarat oficialul, dând astfel naștere în mod oficial celui mai recent partid politic de extremă dreapta din Irlanda.

Noul partid este creat de Derek Blighe, care a devenit unul dintre cei mai proeminenți militanți anti-imigrație din Irlanda. În ultimul an, bărbatul din Cork, care a trăit cândva în Canada ca imigrant, a străbătut țara organizând proteste împotriva cazării solicitanților de azil și a refugiaților, realizând videoclipuri pentru numărul tot mai mare de adepți și făcând apel la donații pentru cauza sa. Despre Derek s-a scris la știrile Informatia IRL aici.

Acum că partidul este format, acesta caută candidați pentru alegeri.

Deși partidul ca și AUR, vrea să se dezică de titulatura de partid de extremă dreapta, prin mascarea intențiilor, acțiunile și mai ales mesajele expuse din interiorul partidului sunt șocante.

Un articol din The Irish Times, scrie despre conversațiile din interiorul partidului pe un grup de telegram și ele sunt rasiste, homofobe, pe alocuri chiar instigatoare la violență și înarmare! Jurnaliștii de la The Irish Times scriu că deși liderii partidului fac parte din acel grup, niciunul nu a condamnat mesajele ilegale!

Discuțiile din interiorul grupului partidului, arată strategii de manipulare a populației, prin intermediul rețelelor sociale. Unii sugerează folosirea fermierilor pentru răsturnarea guvernului, alții spun că vor să intre în Dail și să-i scoată pe deputați și senatori afară cu forța, iar unii cer arme, pentru că protestele nu vor duce la nimic.

Solicitanții de azil sunt numiți “scumbags”, iar refugiații ucraineni “invading f**kers”. Nu am să traduc toate aceste expresii, nu vreau, mi se par mai relevante în engleză.

Unii membri grupului s-au arătat dezgustați de vizita de luna trecută în Irlanda a extremistului de extremă dreapta Tommy Robinson, pe care l-au acuzat că a divizat mișcarea anti-imigrație de aici. “Să spunem clar că evreul nu este dorit”, a spus un membru, referindu-se la Robinson, care nu este evreu, dar a susținut public Israelul. Evident în gândirea extremistă, canalizată și pe care am observat-o inclusiv în rândul unor români, este că evreii sunt cauzele la toate nenorocirile. O mișcare extremistă, nu are cum să nu facă o referire la așa ceva. O postare împărtășită pe grup deplânge numărul de modele de culoare care apar într-o revistă de modă germană și afirmă: “Hitler nu a făcut nimic greșit”.

Conspirațiile cu privire la Covid abundă – un membru se întreba dacă John Motson, comentator de fotbal în vârstă de 77 de ani, a fost “vaccinat” înainte de moartea sa de luna trecută. Ura față de partidele de guvernare din Irlanda este o altă temă constantă. Un alt membru a făcut remarci peiorative despre rasa și sexualitatea primului ministru Leo Varadkar. Dar cel mai înjurat partid este Sinn Féin. “Există mai multă ură față de ei decât față de toate celelalte la un loc!”, a spus un membru al grupului, care a vorbit cu presa sub indicativul SJD.

Membri nu se feresc să vorbească în termeni explicit violenți. “Cei 160 de “c**ts” trebuie să fie scoși din Dáil”, a postat unul dintre ei cu referire la deputați. Dacă asta nu vi se pare șocant, următorul mesaj a fost postat pe grupul partidului: “Mă întreb ce culoare le va ieși din creier când vor primi un glonț?”, a întrebat un membru care era supărat de faptul că un pod din Dublin a fost iluminat în culorile ucrainene. Un altul a spus că un marș antirasist recent ar fi trebuit să fie “bombardat”. Un alt membru a spus că mișcarea “are nevoie de arme și de oameni” și că “toate protestele din lume nu ne vor salva“.

La scurt timp după aceea, un utilizator le-a spus colegilor: “Irlandezii au fost buni la războiul civil. Dacă nu pot câștiga cu proteste, gândiți-vă la războiul civil”.

Nu este clar dacă aceste sentimente reflectă opinia majoritară a partidului. În mod public, frații Blighe se concentrează pe obținerea de câștiguri electorale și pe stabilirea partidului Ireland First ca un partid conservator rezonabil în favoarea limitării imigrației. Făcând din imigrație problema sa definitorie, Ireland First, care nu a răspuns la solicitările jurnaliștilor de la Irish Times pentru a comenta, mesajele din articol, se alătură altor partide de extremă dreapta înregistrate, precum Partidul Național și Partidul Irlandez pentru Libertate, dintre care niciunul nu a avut vreodată un candidat la nivel local sau național.

De asemenea, nu este clar cât bine sunt organizați și cât de deșteaptă este strategia electorală a Ireland First. Într-un e-mail, potențialii candidați sunt informați că alegerile locale sunt în mai 2023 și că alegerile naționale sunt în 2024, ceea ce este clar o eroare elementară, pentru că următoarele alegeri locale sunt programate abia în 2024, în timp ce actualul mandat al Parlamentului Irlandez (Dail) expiră în martie 2025.

Sunt împotriva oricărei mișcări de extremă dreapta, ultranaționalistă, indiferent că vorbim de România sau Irlanda.

Am scris în nenumărate rânduri, că aceste mișcări sunt extrem de periculoase. Condamn partidul AUR și acum am și un partid din Irlanda, care cred că are potențialul să devină extrem de periculos și a căror adepți, sunt împotriva imigranților și chiar și a românilor. Poate vi se pare șocant, dar acest partid, este agreat de o parte dintre românii din Irlanda. Cel mai probabil, aceiași oameni, care au fost la întâlnirea cu George Simion în Dublin. Ei sunt românii care sunt împotriva ucrainenilor, împotriva azilanților, împotriva imigranților, practic fiind astfel ei înșiși împotriva românilor din Irlanda.