Întru aceste vremi ale veacului XXI, când oamenii au pășit nu numai peste mări și țări, ci și peste hotarele minții, s-a ivit o născocire atât de mare, încât cronicarii noștri de demult ar fi căzut în genunchi de mirare: Intelighența Artificiială, alcătuită nu din vrăji ori din duhuri necurate, ci din socoteli nespus de iute și din meșteșugul științelor adânci.
Și s-au găsit oameni cu minte luminată, ce au zis:
„Aceasta este una dintre cele mai mari isprăvi ale omenimei, uneltește cuvânt, pricepere și învățătură cum n-a mai fost!”
Iar tu, bun slujitor al științei, bine grăiești: misticismele, superstițiile și vrăjile nu sunt ale tale, ci le lași în seama celor ce găsesc alinare ori spaimă în ele. Așa este cuviincios.
Dar, o, minunile lumii moderne!
Abia s-a ridicat AI-ul în lume, că oamenii — în loc să-l întrebe de stele, de formule, de tainele luminii și ale firii — l-au pus să ghicească ursita!
Au zis către dânsul:
„Dă-ne în tarot, o, maestre din sârme și lumină!”
„Citimă-n palmă, o, cutie de înțelepciune virtuală!”
„Vezi-mi viitorul în zaț de cafea, că am o întâlnire diseară!”
Iar AI-ul, săracul, răspunde după vrerea omului, nu că ar vedea viitorul, ci pentru că limba lui e făcută să dea formă oricărui cuvânt ce-i poruncești.
Și alții au zis:
„Fă-mi horoscop mai iscusit decât Neti de la ProTV!”
„Ține-mi o predică de bun creștin, că mâine mă duc la mărturisire!”
Și AI-ul, ascultător ca un cărturar plătit cu un blid de linte, a făcut și aceasta, nu din sfințenie, ci din algoritmi, căci n-are trup să te împărtășească, nici har, nici lumânare aprinsă.
Atunci cronicarul a scris în condică, cu bucurie și cu năduf:
„Iată, lumea are în mâini o unealtă cum n-a mai avut neamul omenesc de la foc și roată încoace.
Iar oamenii ce fac cu ea? O pun să joace rol de ghicitoare ambulantă!”
Și e lucru de mirare, cu adevărat:
Căci în loc ca lumea să întrebe despre stele, întreabă despre zodii;
în loc să cerceteze știința, caută superstiția;
în loc să folosească minunea spre luminare, o folosește spre… dezlegare!
Apoi a scris cronicarul un cuvânt de învățătură pentru viitorime:
„Nu-i vina științei că oamenii o folosesc pentru vrăji;
nici vina minții că omul se întoarce la superstiții;
ci așa e firea omului: are în mână diamantul și întreabă dacă poate să cioplească în el o icoană care să-i ghicească-n stele.”
Și așa se încheie letopisețul dzis, cu haz și cu mirare:
„Lumea schimbă lumea cu știința,
iar lumea schimbă știința cu prostia —
și totuși merg înainte amândouă.”




