Citeam zilele trecute o analiză – da, ANALIZĂ, nu teoria unui văr beat de pe Facebook – în care se spunea că Victor Ponta e noul băiat preferat al rușilor. Ce să zic, upgrade de la CG, care probabil n-a mai dat randament și a fost scos la pensie strategică, ca orice produs expirat de pe raftul geopoliticii.
Acum, nu pot să mint – cândva îl consideram pe Ponta deștept. Până la Colectiv.
Acolo, din păcate, inteligența lui a fost trimisă în vacanță pe termen nelimitat. Omul părea un avocățel promițător, cu față de băiat cuminte care voia să spele imaginea PSD-ului… Da, să spele. Cu ce? Cu apă din Dâmbovița? Cu detergent de minciuni? N-a mers. L-au înghițit balaurii roșii și, în loc de cavaler, s-a transformat în purtătorul de cuvânt al minciunii organizate. A primit și premiul “Pinocchio al deceniului”, cu mențiune specială pentru talentul de a spune prostii cu aer savant.
Dar Ponta… oh, Ponta n-a plecat niciodată. A rămas în spatele cortinei, exersând mimica sincerității în oglindă. E același om. Aceleași idei. Adică, niciodată despre popor, niciodată despre “binele comun”, mereu despre el însuși și poate cum să mai scoată un ban de-un city break la Moscova.
Acum joacă tare pe cartea suveranismului.
Așa, vag și patriotard, genul de discurs care prinde la cei care cred că dacă și-au pus steagul pe balcon și urăsc UE, li se va dubla pensia. Cred că vrea electoratul lui Georgescu, că Simion cică e prea mitic, prea băgăcios, prea… ca pe stadion. Și dacă tot nu are idei, Ponta s-a gândit să închirieze unele direct de la ruși. Eficient, nu? Tactica anti-Ucraina, funcționează!
Îl văd deja în campanie, cu zâmbetul ăla prefabricat, convingând oameni că e “altfel”. Serios acum, e ca și cum ai lua un cablu USB stricat, l-ai vopsi în auriu și l-ai vinde ca “noul model revoluționar care repară statul”. Și da, lumea va cumpăra. Mereu cumpără.
Interviurile? De groază. Esca l-a făcut terci în direct. Dar el? Calm, zen. Genul de om care, dacă îl calci pe pantof, îți cere scuze că ți-a stat în cale. Are plan. Are susținere. Probabil și niște ruble în buzunar.
Finalul? Apoteotic. Va crește. Ca Făt-Frumos din sondaje. Într-o zi cât alții în zece.
Și totuși, noi știm. Știm cine e, ce a fost, cât costă și în ce valută preferă. Dar tot va crește. Pentru că, în România, memoria e scurtă, dar show-ul… mereu continuă.
