Mirajul Hyperverse agresiv promovat pe grupurile românilor din Irlanda

0
1011

Acest articol este în curs de actualizare…

Ce este Hyperverse?

Greu de explicat dar există o întreagă istorie și foarte mulți care spun că beneficiază de pe urma lui, motiv pentru care și pare extrem de atractiv. Când mai vine un influencer care pare o persoană onestă, bună, și-ți prezintă Hyperverse, clar crezi că l-ai prins pe Dumnezeu de un picior. Problema e că aceștia la rândul lor au fost prinși și nu ar recunoaște niciodată că au fost păcăliți.

Agresivitatea cu care inclusiv acest articol va fi combătut, e chiar dovada că ceva e în neregulă. Orice neîncredere va duce la prăbușirea fondului și la pierderea banilor, iar asta este inevitabilă, pentru că banii nu cad din cer.

Dacă ar fi atractiv, nu ar fi nevoie ca investitorii să-l promoveze activ, să contrazică ideea că e un “ponzi scheme” sau una piramidală dar toți știu, că fără noi investitori, ei vor pierde bani sau nu vor câștiga nimic, astfel că investitorul trebuie să muncească în permanență ca el să nu fie singura victimă. El trebuie să promoveze agresiv platforma pe care e el: “informațiile bune sunt date numai de membri, cei din afară sunt invidioși și atât.”

Sper în acest articol să explic de ce este Hyperverse o schemă înșelătoare sortită eșecului, de ce este nesigur și de ce lumea este atât de convinsă că se vor îmbogăți.

Practic Hyperverse e un Caritas. Cine e mai în vârstă cunoaște fenomenul, mirajul de îmbogățire, care a făcut pe unii oameni bogați și pe unii să se sinucidă. Evident, riscurile nu sunt prezentate, iar toți vă vor spune că beneficiază acest serviciu magic. Nu există magie când e vorba de bani.

Am urmărit două românce care promovează agresiv această schemă ponzi (mulțumesc Silvia pentru clarificare) în Irlanda. Una nu pare a fi prea bogată deși spune că investește din vară anul trecut. E o nostalgică a regimului Ceaușescu și postează regulat mesaje anti. După un an, nu se lăfăie în lux, cea mai frumoasă vacanță a ei fiind la Brașov. De a doua nici nu are rost să vorbesc, atât de săracă e.

Oamenii investesc bani sub promisiunea triplării fondurilor investite. Evident acest lucru funcționează atâta vreme cât există noi investitori, care aduc bani noi să plătească pe primii investitori. Chiar dacă pare la prima vedere că primii investitori sunt beneficiari reali, majoritatea lor la rândul lor cad victime ale propriilor lăcomii. Văzând cum banii li se triplează, reinvestesc sumele iar unii practic ar fi deja milionari în dolari datorită acestor investiții. Balanțele pot arăta bine atâta vreme cât schema nu duce lipsă de noi investitori. Realitatea e că dacă toți ar încerca să-și scoată banii și să nu reinvestească cumulat cu o lipsă de noi investitori, fondul se prăbușește, lucru care s-a întâmplat în decembrie, când oamenii au făcut retras sume mari de bani dintr-un motiv simplu, cheltuieli banale de sărbători, cadouri.

Hyperfund așa cum era numită firma atunci s-a prăbușit, câteva zile nu s-au mai făcut plăți, panica a cuprins pe investitori, firma și-a schimbat numele după ce netul a scos la iveală realitatea că e o schemă sortită eșecului. Cei care sunt vechi, spun că problema a fost rezolvată, cei care au pierdut au fost convinși că vechile tokenuri vor fi schimbate și încă speră că vor avea o viață frumoasă fără muncă. Autorii vor spune că a fost un rebranding necesar, o îmbunătățire, dar mușamalizarea e evidentă. De ce să schimbi ceva dacă merge bine?

Hyperfund a devenit Hyperverse, pentru a-și spăla numele. Despre asta puteți găsi detalii aici: https://behindmlm.com/companies/hyperfund/hyperverse-affiliates-instructed-to-destroy-hyperfund-evidence/

O altă știre legată de acest subiect sună cam așa:

“Ryan Xu și Sam Lee, proprietarii Hyperfund schimbă numele în urma investigațiilor efectuate de autoritățil pentru escrocherii în Europa. Cei doi care se autointitulează creatori de blockchain sunt responsabili pentru o serie de proiecte criptografice eșuate, printre care Blockchain Global și Hyper-X (X este un substitut pentru sufixe precum Tech, Fund și Capital).

Atunci când investitorii au început să se teamă de agitația care a urmat în ultimele zile ale companiei Blockchain Capital, au tras un semnal de alarmă, ceea ce a determinat Curtea Supremă să confiște activele companiei (un hard disk care conține active în valoare de peste un milion de dolari australieni).”

Dacă întrebi cine e grupul Hypertech care deține Hyperverse afli că este vorba de o companie chineză, fără sediu social listat la bursă, care oferă dobânzi de peste 600% investitorilor începători, exploatând “rețeaua de încredere” a acestora, care constă în aducerea de prieteni și rude. Ei pretind că au un risc scăzut sau chiar că nu prezintă niciun risc, dar, în același timp, susțin că achiziționați un “abonament” și nu o investiție.

Întâi de toate, este Hyperverse legal? Răspunsul simplu este NU!

Hyperverse este o companie de investiții nereglementată. Problema cu societățile de investiții nereglementate este că acestea nu sunt de încredere și fentează legea. De fapt, așa vă vor convinge, că băncile vă vor banii, că munciți pe rupte când puteți face bani degeaba. Oricine încearcă să vă convingă că este o înșelătorie, va fi redus la tăcere prin simplul fapt că el nu e membru, e invidios și nu vrea ca alții să facă bani degeaba.

Autoritățile din Marea Britanie au avertizat dă Hyperfund și Hyperverse sunt ilegale și chiar au închis conturile bancare ale unui promotor al Hyperverse, pentru că banii proveneau după spusele autorității de reglementare financiară, din activități ilegale și înșelătoare.

Aici aveți link pe pagina oficială a autorității de reglementare din Marea Britanie

Iar mai jos, cazul unui promotor.

UK bank freezes Hyperverse investor’s account

Această Companie de Investiții, e anonimă, nu există transparență și poate dispărea oricând fără preaviz.

Pentru a vă asigura că aveți de-a face cu o Societate de Investiții reglementată și cunoscută, ar trebui să puteți afla cu ușurință cine este CEO-ul acestei firme de investiții, cine o conduce etc. Lipsa de informații este un mare semnal de alarmă, deoarece nu știi cine se va ocupa de BANII TĂI. Acesta este motivul pentru care Hyperverse este o Societate de Investiții cu care este periculos să faci afaceri.

Sunt fondurile în siguranță cu Hyperverse ?

Cu o astfel de lipsă de informații și Hyperverse fiind nereglementat, fondurile nu sunt sigure. Securitatea fondurilor este o problemă uriașă cu Societățile de Investiții nereglementate. Un semnal de alarmă pe care l-am observat este faptul că Hyperverse ascunde informații vitale pentru utilizatori.

Hyperverse ar putea da faliment de la o zi la alta, deoarece nu există informații bancare despre această Societate de Investiții.

Scam Watcher avertizează despre asta pe pagina sa: https://scamwatcher.org/hyperverse-review/

Update:

Nicoleta Preda din Ashbourne, Irlanda, care se descrie ca “CEO of My Own Future” s-a oferit să mă lămurească pe mine care nu înțeleg nimic.

“Irlandezu’zu E foarte usor sa spunem lucruri despre ceva in necunostinta de cauza, aruncam cu noroi si asteptam sa vedem daca se lipeste. HyperVerse este o comunitate la care noi devenim membrii prin cumpararea unui pachet de cel putin €270 nu sunt vorba de mii de euro si nu saraceste nimeni daca cumpara un pachet. Acesti bani se duc in priectele lor, au investit in peste 400 de proiecte pe Blockchain, NFT iar acum Metaverse de aceea schimbarea de nume.
Detin doua exchange-uri plus 30% din Binance, alte 60% din exchange-ul OKX numai din aceste exhange-uri se fac milioane si miliarde pe zi din fee ca sa nu mai spun procentele din celelalte proiecte care au finantat.
La un pachet de 300 USDT cumparat el se tripleaza 900 USDT compania se obliga sa ne dea triplu da, dar primim aceasta suma inapoi in 600 de zile nu a doua zi.
Primim ca o dobanda pentru ca ii ajutam in proiectele lor.
Daca tinem €270 in banca vreau te rog sa imi spui cat o sa am in 600 de zile?
De ce au nevoie de noi? Noi ajutam la incubarea monedelor virtuale pe care ei le detin prin faptul ca le tranzactionam le scoatem de pe platforma si le vindem pe exchange.
Iar in acest fel monedele cresc in valoare si ei castiga si noi.
De ce sa nu impartasim si cu ceilalti, de ce sa nu poata fiecare face bani inafara de salariu? Compania nu ne da nimic extra pentru ca dam link-ul nostru si altcuiva doar se acelereaza timpul in care ne primim suma de 900 USDT inapoi in loc de 600 de zile ii putem primi in 500 sau 400 de zile asta este tot.”

Alice Cătălina “Director at Co founder of Calpo CS Ltd.” a încercat să mă convingă că ea e altruistă și vrea doar binele românilor di Irlanda, explicând clar că nu are nici un beneficiu prin împărtășirea sistemului prin live-urile pe grup și totul este transparent.

“Irlandezu’zu nici un live de al meu nu a ascuns detalii, fiecare persoana care m-a intrebat din pura curiozitate cu ce se mananca Hyperverse, am explicat sistemul, ce castiga ei si ce castigam noi cei care share de info. Aceste chestii nu se ascund , din contra ! Le expui in prin plan . Tu daca iti cumperi un membership de 1000 hu, datorita linkului meu mai castigi inca 2000hu. Total ai castigat 3000hu care sunt $3000.
Eu , datorita tie , mi-am deblocat 1hu din balanta mea si nu trebuie sa mai fac 4 rebuy ca sa-l deblochez.
Dupa cum vezi , tu esti fff castigat , eu mi-am deblocat costul unui sfert de cafea din balanta mea.”

Deja dacă nu vă este evident, totul este despre atragerea de clienți, altfel nu ai un venit garantat. Practic la ce înțeleg eu, dacă atragi printr-un link un investitor, practic tu câștigi o anumită sumă după câteva zile. Un nou investitor, finanțează cafeaua la 5 vechi investitori și tot așa, până când nu mai vin alții noi sau cei vechi nu reinvestesc. Deci o fi despre altruism, cum să faci bani rapid sau despre un interes personal? Voi răspundeți la asta.

Mai jos câteva videoclipuri interesante despre Hyperverse:

Nu e intenția mea să te conving să rămâi sărac sau să crezi că-ți vreau răul.

Sunt mult mai mulți care te vor convinge să investești, eu fiind doar invidiosul, iar alegerea e a ta.

Întreabă-te, de ce încearcă să te convingă un român să faci bani, de ce atât de agresiv? Pentru că e bun? Pentru că nu e egoist? Pentru că îți vrea binele? Dacă ai răspuns DA la toate aceste întrebări, atunci nu mai e nimic de spus.