Văzusem deunăzi o discuție aprigă pe seama agramaților. Discuțiile astea întotdeauna sunt aprige, mai ales când apar vizații. Printre altele se menționa faptul că una bucată publicație umoristică a făcut o glumă legată de un interviu sau de o relatare scrisă a arhicunoscutului jucător de fotbal Gheorghe Hagi.
Bineînțeles au apărut jigniții și agramații care să sară în sus că de ce “se râde” de o ilustră personalitate a fotbalului românesc. Să ne înțelegem din capul locului, nimeni nu i-a spus lui Hagi că e un fotbalist mediocru sau un fotbalist care nu are habar de fotbal. Din contra, rămâne probabil pentru mult timp jucătorul numărul 1 al României și nu cred că va mai apărea așa devreme un geniu în jocul cu balonul.
Dar asta chiar înseamnă că nu trebuie “faultat” sau “sancționat cu cartonaș” când vorbește public sau când nu scrie corect, doar pentru că e un fotbalist bun?
Păi atunci, nu se aplică la fel și pentru politicieni, ei sunt buni la politică nu la vorbit și scris. Nu se aplică pentru fotbaliști și pentru politicieni să nu se aplice nici pentru proful de mate că doar nu e prof de limba română, el știe numere și atât. Și putem continua și să ne oprim exact acolo unde trebuie la Becali, maneliști care și ei fac lucruri bune, cred, în domeniul în care s-au evidențiat.
Bine o să fie vechea polemică: tu ești mai breaz sau cine ești tu să-l critici pe el, nu ești om, ești o mizerie, de parcă atragerea atenției asupra unei greșeli e un lucru josnic lipsit de umanitate.
Dar ca să înțelegi mai bine ce vreau să spun, am să spun că merg pe stradă, mă împiedic și cad în nas. Tu mă vezi și involuntar sau voluntar, râzi și cel mai probabil mă numești împiedicat, mă filmezi și clipul tău devine viral. Se numește greșeală la ceva elementar: mersul. Nu mi s-a mai întâmplat, dar eram cu capul în nori și totuși te-ai amuzat pe seama mea. A doua zi pățesc la fel, tu iar râzi și începi din ce în ce mai mult să-ți dai seama că defapt nu mai e întâmplare și eu sunt chiar împiedicat de fel. Îmi dedici un canal întreg cu filmulețe cu mine împiedicându-mă. Nu e nimic grav, am făcut-o public, eram pe stradă, nici măcar nu te pot opri să faci lucrul ăsta. De fapt aș putea să mă gândesc serios că ai o obsesie cu mine, fiind doar cineva de pe stradă. Înțelegi de ce mă pufnește râsul când pocești limba română sau când scoți tâmpenii? E involuntar…
Aviz facebookiștilor jigniți: suntem doar niște animale cu impulsuri, iar unul dintre ele e impulsul de a râde… Să râdem că face bine la sănătate.
