Polemica numelui românesc în Irlanda, un post inspirat de la prieteni.
Să fie clar de la bun început, nu-mi place numele meu care mama mi l-a dat, chiar și ea știe lucrul ăsta dar s-a justificat prin faptul că era la modă atunci și eram mic și drăguț, atât de drăguț că a trebuit să folosească și un alint în nume.
Acum că am lămurit acest lucru trecem mai departe. Numele meu (cel adevărat) pronunțat de români provoacă zâmbete darămite pronunțat de irlandezi, lucru care nu a fost prea greu să mă convingă încă de la venirea în Irlanda, să utilizez o variantă mai “englezească” pentru numele meu, o variantă ușoară, plăcută la pronunțat dar nu cu mult departe de numele meu real. Așa că am ales Chris, deși peste tot în acte inclusiv la serviciu numele meu real este cel înscris, toată lumea s-a învățat să mi se adreseze cu Chris. Și ca să nu crezi că e o chestie exagerată, noi românii oricum avem o tradiție din moși strămoși în a ne schimba numele sau a ne lua un nume (poreclă) câteodată încă de la naștere, nume care câteodată nu are nimic de a face cu cel real pe un motiv care dacă bine îmi amintesc legat de protejarea de spiritele rele. Ultima persoană care mi se adresa cu numele meu real la modul neoficial și nu oficial cum ar fi autoritățile care citeau un document de identitate, era bunica mea Dzeu să o ierte, în urmă cu vreo 30 de ani, dar era de înțeles pentru că a avut un cuvânt de spus cred în alegerea numelui meu și pe atunci încă eram un copil mic și drăgălaș și nu ditamai animalul ca acum. Adică mai pe scurt nu poți să-i spui unui taur în putere (ca să nu zic bou) vițelușule. Așa și cu numele meu. Chris mi se potrivește ca o mănușă și toată lumea mă cunoaște acum așa (asta în afară de Zu sau irlandezuzu ceea ce iar mi se pare ciudat dar nu îmi displace). Numele a prins chiar și în România și mai toată lumea mă știe ca fiind Chris. Să nu crezi că numai noi facem așa, aproape toți străinii cu nume supercomplicate și greu de pronunțat pentru irlandezi procedează la fel, numai la mine în companie cred că 10 persoane folosesc aceste așa zise nickname-uri sau alias-uri. Așa că nu am nimic împotriva folosirii cuvintelor de genul John (Ion), Mary (Maria cu toate că Maria este un nume folosit în Irlanda chiar în această formă), Michaela (Mihaela), Michael (Mihai), Peter (Petre), Anthony (Anton), Helen (Elena) și alte versiuni care nu îmi vin acum.
Cu ce nu sunt de acord și am să iau numai exemplele date mai sus, nu sunt de acord cu pocirea chiar și a numelor în engleză: Chrys, Marry (Christmas), Mikkaela sau mai grav Mykaela, Mychael sau Mykel și tot ce se rezumă la folosirea excesivă a k și y când în mod normal se folosește chiar și la ei c și i.
