Din 1999 locuiesc în Irlanda, inițial ca un emigrant amărât, care putea fi asociat cu emigrantul irlandez din America secolului trecut. Venit în Irlanda cu vise mărețe de a avea o viață cât de cât decentă, dar în realitate fiind un lucrător de mâna a doua, ce trebuia să se ascundă sub o altă identitate europeană, alta decât cea română.
De la început a trebuit să înghit și să accept faptul că sunt român, și nimeni nu dă doi bani pe mine. Dar am vrut să schimb lucrul ăstă, și am căutat să fiu mândru că sunt român, implicându-mă în apropoape orice proiect românesc din Irlanda dinainte de UE și după intrarea României în UE. Am visat la ziua când românii nu trebuie să se ascundă, să muncească la negru, sau să le fie rușine că sunt români, asociați fie cu cerșetorii de etnie romă sau pur și simplu cu o țară din lumea a 3-a. Intrarea în UE nu ne-a adus ce am sperat, restricțiile au fost făcute special pentru noi, absolut fără scrupule, și fără altă motivație decât că predecesorii noștri polonezii au venit prea mulți aici. După 13 ani, a venit și ziua când românii se pot plimba prin Dublin și să spună că sunt cu adevărat Europeni, și nu europeni de mâna a doua. Mi-a fost greu să văd că spaniolii, portughezii veneau aici și erau ok, apoi au venit polonezii, lituanienii… noi tot eram pe dinafară.
Astăzi românii pot munci și circula liber în Irlanda, poate un pic cam târziu pentru mine, dar tot am un sentiment de bine pentru compatrioții mei, la care de multe ori le-am răspuns sub semnul anonimatului la diferitele probleme cu care se confruntau în Irlanda. Și ca să înțelegi tu cititorule că e doar mândrie și bucurie pură pentru semenii mei, eu nu aveam nevoie de această decizie, dar mă bucură la fel de mult ca în ziua când mi-am luat pașaportul să pot pleca din România în ’99, sau la fel de mult ca atunci când în 2005 îmi luam statutul de rezidență permanentă în Irlanda, și aveam să îmi văd țara și părinții după mai bine de 5 ani de viață trăită cu frica de a fi român.
Merite, cui să dăm meritele? E greu de spus… Comunicatul a venit ca o surpriză din partea președintei Romanian Community of Ireland , i-a fost transmis de Domnul Ambasador, iar noi (acea mână de oameni care din 2002 lucrăm voluntar la Romanian Community of Ireland) am avut onoarea să anunțăm, să dăm vestea cea mare. Meritele cred că sunt ale tuturor, fără conotație politică, ale personalului Ambasadei care a dus o campanie agresivă, a noastră a celor din Irlanda care mai tot timpul eram frustrați, a discuțiilor de pe Forum, a discuțiilor de pe Facebook, și a discuțiilor de la întălnirile noastre, fie ele organizate sau adhoc, între prieteni sau familii. Strigătele noastre, dar cred că și faptul că am demonstrat că 90 % din noi suntem oameni harnici și inteligenți, și am reușit să schimbăm percepția irlandezilor despre noi, au făcut acest lucru posibil. Sper ca noi cei de aici, și cei ce vor să vină, să aducă ce e mai bun din România, și să fim preferații irlandezilor la serile petrecute în Pub, la distracție dar și la muncă….
