M-a pus ăla mic și negru să dau pe pseudo programele de știri din România.La unison excluzând Digi24 pe care îl urmăresc mai mult, toate televiziunile gen Realitatea, Antena 3 și B1 au prezentat o super știre.
Parlamentarii români care au făcut o anchetă în Norvegia, au ajuns la concluzia că sistemul norvegian este deficitar, abuziv și corupt.
Ce chestie, nu și-au dat seama de sistemul din România, dar i-au bunghit pe norvegieni.
După vizita lor, statul norvegian și-a cerut scuze și au promis că vor schimba legile.
Deci în concluzie, copiii familiei cu pricina vor reveni în sânul familiei, când legile se vor schimba. Cel puțin asta am înțeles eu.
Acum trecând peste faptul că un parlamentar care a dat interviu vorbea ca un pastor pocăit, stau și mă întreb cum ar reuși să facă ei ceva în Norvegia, când nu sunt în stare să facă nimic în România. Ar mai fi un aspect care mi-a scăpat: de la ce partid sunt parlamentarii ăștia?
Am spus-o și o să o mai repet, familia își va primi cel mai probabil copiii înapoi, pentru că acel caz este în desfășurare, dar nu va fi nici din cauza protestelor, care după mine mai mult rău au făcut și nici din cauza parlamentarilor, ci doar pentru că sistemul lucrează în ritmul lui.
Problema mare după ce copiii se vor întoarce e că pocăiții vor spune că Dumnezeu a învins diavolul norvegian, iar parlamentarii și partidul de proveniență vor avea voturile necondiționate ale pocăiților care vor transforma unele slujbe în campanii electorale.
Nu pot să știu și nici nu pot să fiu convins din argumentele prezentate de o singură parte care e adevărul. Cum spunea și ambasadoarea Norvegiei în România, am auzit doar versiunea părinților pentru că versiunea autorităților norvegiene nu poate fi dată publicității din cauza confidențialității cazului, dar sunt convins că adevărul e undeva la mijloc.
Copiii sigur au suferit o oarecare formă de abuz, fie ea chiar și minoră, copiii sigur au fost supus unor rigori în casă daotorită credinței religioase. Nu religia ar fi motivul, ci practicare și felul cum impui asta unor copiii. Sunt din ce în ce mai convins fiind un creștin mediocru de cult catolic și ortodox în același timp, că religia ar trebui să fie o alegere, iar copiilor ar trebui să li se prezinte doar în mare religia părinților și nu ar trebui îndoctrinați, forțați să practice și să li se răpească bucuriile copilăriei printr-un derapaj religios care duce la extremism.
Nu inventez când spun că unii copii din astfel de familii ultrareligioase cum sunt pocăiții nu au copilărie. E o părere personală și ar fi prea greu să mi-o schimbe cineva după câte am văzut și am auzit în ultimii ani. Pentru mulți copilăria înseamnă citirea în fiecare zi a Bibliei, înseamnă că toți ceilalți copii sunt păgâni, că televizorul e păcat, că păpușile sunt idoli, că tableta e păcat, că internetul e unealta diavolului, care fie vorba între noi, e folosită și de pocăiți. Copiii din astfel de familii, nu au alte jucării decât în cel mai fericit caz instrumente muzicale cu care să-l preaslăvească pe Domnul.
“Am mers în vizită la un coleg pocăit. Era ora 7pm, intrarea în casă a fost dezolantă, casa aproape goală iar într-un colț al sufrageriei pe un scaun, stătea copilul de 7 cu Bibia în mână și citea din ea. Era ca un spectacol la care trebuia să asistăm să vedem cât de creștină e familia. Copilul nu are jucării? Nu, sunt tentații prea mari și sunt scumpe. Cum nu se joacă? Ba da, în weekend mergem în Smiths și-l lăsăm să se joace puțin, dar nu-i cumpărăm nimic.”
Relatarea șocantă îi aparține unei persoane pe care o cred și stau și mă gândesc: modul ăsta de a crește copilul nu e tortură?
Problema mare după ce copiii se vor întoarce e că pocăiții vor spune că Dumnezeu a învins diavolul norvegian, iar parlamentarii și partidul de proveniență vor avea voturile necondiționate ale pocăiților care vor transforma unele slujbe în campanii electorale.
Nu pot să știu și nici nu pot să fiu convins din argumentele prezentate de o singură parte care e adevărul. Cum spunea și ambasadoarea Norvegiei în România, am auzit doar versiunea părinților pentru că versiunea autorităților norvegiene nu poate fi dată publicității din cauza confidențialității cazului, dar sunt convins că adevărul e undeva la mijloc.
Copiii sigur au suferit o oarecare formă de abuz, fie ea chiar și minoră, copiii sigur au fost supus unor rigori în casă daotorită credinței religioase. Nu religia ar fi motivul, ci practicare și felul cum impui asta unor copiii. Sunt din ce în ce mai convins fiind un creștin mediocru de cult catolic și ortodox în același timp, că religia ar trebui să fie o alegere, iar copiilor ar trebui să li se prezinte doar în mare religia părinților și nu ar trebui îndoctrinați, forțați să practice și să li se răpească bucuriile copilăriei printr-un derapaj religios care duce la extremism.
Nu inventez când spun că unii copii din astfel de familii ultrareligioase cum sunt pocăiții nu au copilărie. E o părere personală și ar fi prea greu să mi-o schimbe cineva după câte am văzut și am auzit în ultimii ani. Pentru mulți copilăria înseamnă citirea în fiecare zi a Bibliei, înseamnă că toți ceilalți copii sunt păgâni, că televizorul e păcat, că păpușile sunt idoli, că tableta e păcat, că internetul e unealta diavolului, care fie vorba între noi, e folosită și de pocăiți. Copiii din astfel de familii, nu au alte jucării decât în cel mai fericit caz instrumente muzicale cu care să-l preaslăvească pe Domnul.
“Am mers în vizită la un coleg pocăit. Era ora 7pm, intrarea în casă a fost dezolantă, casa aproape goală iar într-un colț al sufrageriei pe un scaun, stătea copilul de 7 cu Bibia în mână și citea din ea. Era ca un spectacol la care trebuia să asistăm să vedem cât de creștină e familia. Copilul nu are jucării? Nu, sunt tentații prea mari și sunt scumpe. Cum nu se joacă? Ba da, în weekend mergem în Smiths și-l lăsăm să se joace puțin, dar nu-i cumpărăm nimic.”
Relatarea șocantă îi aparține unei persoane pe care o cred și stau și mă gândesc: modul ăsta de a crește copilul nu e tortură?
