Post de televiziune românesc în Irlanda?

0
1688
Zvon: Cică se va deschide televiziune și radio românesc în Irlanda.

A mai fost ceva similar în trecut și lumea nu s-a înghesuit să-i urmărească, dar acum ori cineva vrea să justifice niște fonduri cheltuite și să facă un hei rup tipic românesc ori ei chiar cred că ar avea succes și ar face bani din asta.

Deocamdată nu e clar cum vor emite: terestru, cablu sau doar pe internet.
Ultima variantă pare cel mai plauzibilă pentru că ar fi cel mai ieftin și cel mai ușor de realizat, chiar și eu făcusem ceva similar în trecut, iar cei care făcuseră lucruri mai serioase decât mine aveau cam 10 – 20 de ascultători maxim.
La numărul de români din Irlanda, nu cred că autoritățile irlandeze ar da licențe pentru o emisie serioasă terestră pentru televiziune românească în condițiile în care acum se emite numai în Digital DVB-T. Dar e posibil să mă înșel pentru că în trecut pocăiții de la Betel reușiseră să lanseze un post de radio în Dublin unde se rugau, în aplicația lor pentru licență mințind creștinește că radioul se adresează întregii comunități românești, când defapt se adresa clar doar membrilor bisericii Betel. 

Oricum chestia asta cu televiziunea și radioul care aparent v-a fi lansată într-un cadru festiv cu surle și trâmbițe, îmi aduce aminte de “primul” eveniment bilingv care nu era primul unde se lansa o revistă bilingvă în limba română și engleză,  revistă care nici nu mai știu dacă mai exista la nici un an de la lansarea cu aperitive.

 

Una peste alta e doar un zvon pe care nu l-am verificat din mai multe surse, așa că dacă știți ceva mai mult decât știu eu, poate îmi transmiteți și mie subtil mai multe informații.