Iubesc diminețile în România. Sunt mai pline de viață și datorită programului meu, mă bucur altfel de ele.

Unul dintre cele mai frumoase momente ale zilei e când merg cu fetița la grădiniță. Mergem tiptil, pe aleile dintre blocuri preț de câteva minute. Fie vremea bună sau rea, e o plăcere pe care nu o pot descrie. Mulți oameni grăbiți, orașul revine la viață cu toate că mi se pare că nu doarme niciodată.

Uite tati cățelușul! Au ce drăguț, păcat că e cu rahățelul ăla, îmi zic în gând.

Iubesc câinii, îmi plac la nebunie și cred dacă aș trece peste faza cu răhățelul mi-aș lua un Jack Russell sau cum le zice. Recunosc, faptul că trebuie să-l scot la plimbare și să-i strâng răhățelul nu prea mă încântă.

Dar, poate o să mă hotărăsc, pentru că mă simt din ce în ce mai motivat. Mi-aș lua un câine și i-aș urmări pe răhățeii care scot câinii la primbare. I-aș urmări până la ușile unde stau și acolo i-aș spune caninului meu: acum Bobiță, acum dă tot ce ai mai bun din tine.

Dimineața merg la grădiniță cu fetița mea, asta e ideea. Pe drum la ora aia suntem noi și alți ca noi care merg la grădiniță, oameni și copii care trebuie să facă slalom printre răhățeii  câinilor plimbați de răhăței. Niște oameni de nimic care nu le pasă că un copil neatent, de fapt un copil care nu ar trebui să aibă o astfel de grijă, calcă în rahatul câinilor. Ei sunt răhățeii, oamenii de nimic din București care plimbă câinii pretinzând că sunt iubitori de animale. Nu poți fi iubitor de animale dacă ești un animal ne-educat căruia nu-i pasă.

Sunt și oameni, nu răhăței, care știu cât de important e să strângi rahatul câinelui, dar sunt foarte puțini și dacă te întrebi de ce nu evoluează societatea românească, ai răspunsul, pentru că sunt și răhăței în ea, răhăței cărora nu le pasă.

PS: Dacă te-ai simțit ofensat de acest articol, ești un răhățel. Dacă te-ai simțit ofensat, e bine, s-ar putea să te schimbi răhățelule.

PS la PS: Și în Irlanda erau răhăței, erau mai puțini dar mai mari pentru că economia duduie.