Ranița cu amintiri ®: tânăr

0
806

ArmyRanița cu amintiri ®: Nu prea pun eu poze cu mine pe web, cel puțin nu pe pagina asta. Dar tot am văzut multe postări cu “amintiri din copilărie” sau “cheia la gât” zilele astea, m-am gândit să fac și eu o chestie în mai multe episoade cu amintiri și îi spun absolut neîntâmplător “Ranița cu amintiri”.

Nu știu alții cum sunt dar eu când mă gândesc la al meu trecut îl văd cam așa: am fost copil, apoi am fost copil prost, apoi copil deștept, apoi adolescent, adolescent prost… ați prins ideea unde vreau să ajung.

Poza asta e de când eram … să zicem un tânăr deștept, numai că de la un moment dat, ordinea prost, deștept enumerată mai sus se mai schimbă, după poza asta a venit prost și iar momente deștepte… dar alea mai deștepte s-au lăsat de multe ori foarte mult așteptate, uneori chiar ani. Cum ziceam era un tânăr deștept, măcar lăsați-mă să mă laud cu asta că frumos nu prea eram, eram deștept că nu-mi permiteam să fiu prost, nu aveam destui bani.

Era prin 94 în Sibiu când toată lumea era mândră de mine, mai puțin eu.

Va urma…