În România până deunăzi, Justiția lucra după principiile Bisericii (de altfel încă instituție de stat): Iartă-ți aproapele, iar aproapele era orice infractor.
Când Justiția a început să lucreze, se bate cap în cap cu Biserica, și concluzia logică a oricărui bun creștin e că Justiția = Satana, mai ales când unii membri de vază (sau de varză) a Bisericii sunt încarcerați.
Acum ar fi două soluții la acest paradox, una să renunțăm la legile lumești și trăim numai după cele bisericești sau soluția a doua (zic eu mai practică) să renunțăm puțin la statutul României de stat bisericos.
Acum paralela Justiție și Biserică nu e singura problemă pe care România o are în latura ecleziastică. Nu de multe ori am fost frustrați sau oripilați mai bine zis de unele decizii aberante ale unor membri ai Bisericii de la botezuri până la înmormântări, și nu are rost să intru în detalii…
Nu spun că Biserica e un lucru rău, dar puterea ei în România secolului 21 este ceva de speriat, iar dacă încerci să faci ceva fără acordul bisericii riști să fii bătut cu pietre.
România în curând va fi la fel ca Irlanda, dacă Biserica nu face puțină curățenie în curtea ei. În Irlanda, irlandezii nu mai merg la biserică din cauza abuzurilor preoților, în România același lucru s-ar putea întâmpla pentru altfel de abuzuri decât cele din Irlanda.
