sPePe-ctacole

0
959

1924893_629689733732761_1416705723_nUn alt weekend plin de evenimente “culturale” interesante în Irlanda.

De departe cel mai interesant a fost cel al lui Pepe.
Apariția lui la Dublin de sâmbătă 22 februarie, a făcut furori în rândul românilor. Atât de multe furori că vreo 100 de indivizi au forțat intrarea și au intrat pe gratis pe ușa din spate, fără să plătească bilete. Din păcate lipsa de experiență a organizatorilor și nepăsarea celor de la Red Cow Moran Hotel și-a pus un picuț amprenta, dar acest lucru probabil îi va pregăti pentru următoarele evenimente.
Cineva a lăsat nesupravegheată ușa din spate, de la locul de fumat, și niște indivizi au profitat de acest lucru, că deh sunt români și 30 de euro era prea mult.

Povestea e mai lungă, dar am înțeles că românii sau distrat după ce s-au rezolvat micile șicane. Mai mulți au fost nemulțumiți de faptul că la urmă a început să cânte un manelist care nu era pe afiș. Sincer aș fi fost și eu puțin deranjat, dar având în vedere faptul că a cântat la urmă, cei deranjați au plecat, mulțumiți că l-au ascultat pe Pepe. Ca deobicei Oxana Copceanu a făcut spectacol, și cam asta a fost desfășurarea pe care am prins-o din gura târgului și din relatarea soției mele care a fost pe acolo.

Eu am fost la un eveniment cu Puiu Codreanu, mai bine zis o nuntă. Și trebuie să zic, a fost una dintre cele mai OK nunți la care am participat în Irlanda. Numai muzică populară autentică și de petrecere, care chiar a dat bine la retină și timpane.

Puiu Codreanu a mai cântat și Vineri și Duminică la restaurantul Peacock de pe N2 din apropiere de Slane, unde în prima zi, adică vineri, conform declarației lui Puiu Codreanu cu care am vorbit au fost cam 60 de persoane.