Văzusem deunăzi un articol interesant prin care un blogger se săturase de mediatizarea actorilor bătrâni sau chiar morți. Ei bine pe de o parte îi dau dreptate.
Noi românii ne-am învățat să trăim din amintiri, în loc să fabricăm amintiri. Ne concentrăm mult prea mult pe trecut, invocând respectul pentru el, dar acest respect sugrumă orice tânăr talent sau inițiativă.
Dacă iau cazul actorilor, toți cei tineri trăiesc în umbra marilor actori ai neamului. Nimeni nu îi apreciază sau nici măcar nu le dă o șansă pentru că: tânărul actor de comedie nu se ridică la valoarea lui Toma sau Amza. Actorul de film trece neobservat pentru că nu e Florin Piersic, nici măcar fiul lui nu e observat pentru că nu e ca tatăl lui. Comparăm întotdeauna cu trecutul, și ne place să trăim în el.
Iar ceea ce am spus se transpune în orice ramură a culturii: pictorul nu are șansă pentru că nu e Luchian, poetul nu are șansă pentru că nu e Eminescu, și exemplele continuă cu Ion Creangă, Slavici etc. De la ei nu s-a mai născut nimeni ca ei. Greșit! S-au născut mulți, dar nu îi băgăm noi în seamă.
Pe bună dreptate, mă simt saturat de actorii bătrâni, legende ale teatrului. Îi respect, dar poate chiar ei ar trebui să facă aprecieri la generația tânără și să îi încurajeze. De câte ori ați văzut un spectacol cu Arșinel, Stela în care apare un tânăr de 20+ de ani?
