În ziua de Paște, cam exact în același timp când toți se ghiftuiau cu sarmale, miel și alte chestii vegetariene, am ieșit la plimbare pe Calea Victoriei în București.
Nu cred că a fost pură întâmplare, cred că văzusem sau auzisem ceva în treacăt la radio.
Circulația era oprită pe Calea Victoriei și era un festival intitulat “La pas pe Calea Victoriei”.
Mi-a plăcut, mi-a plăcut foarte mult.
Am descoperit un București boehm, unde oamenii care ieșiseră la plimbare pe acea porțiune de drum erau altfel: toată lumea era politicoasă, nu auzeai nici măcar un singur cuvânt care să te deranjeze, erau copii și adulți cu biciclete, cu role și toată lumea părea că se simte bine, e drept și vremea nu era prea rea.
Din când în când, pe traseu erau fotografii cu Bucureștiul de odinioară. Te încântau și te întristau în același timp.
Am observat că se începe timid o încercare de protejare a clădirilor vechi, spun doar protejare de eventualii chiriași nedoriți nu și reabilitare sau conservare cum ar trebui făcută. Am observat că pe multe clădiri apare o plăcuță: monument istoric protejat, dar starea lui e destul de precară. Visam cu ochii deschiși la potențialul acelor clădiri vechi, care dacă ar fi restaurate, Bucureștiul ar fi cu adevărat o capitală turistică.
Oricum, mi-a plăcut plimbarea, iar punctul culminant a fost Living Statues, un spectacol dacă putem să-i spunem așa făcut de cei de la Teatrul Masca pe stradă.
Diferite personaje din 50 în 50 de metri de-a lungul străzii.
În playlistul de mai jos câteva secvențe din acest spectacol. Favorita mea a fost Dactilografa, o actriță foarte expresivă și poate nu atât de tristă în mesaj ca alte personaje.
