Un englez, un scoțian și un irlandez la pub

0
350

Pentru că tot se redeschid astăzi puburile sau mai bine zis terasele, să vă spun o poveste de la un pub din Statele Unite, acolo unde un englez, un scoțian și un irlandez beau pinturi. Probabil termenul corect nu e pint și unii m-ar critica că ar trebui să spun halbă sau mai nou adoptatul termen din România: draft, ca și cum scriem scrisori ne trage curentul și nu bem bere.

Cum spuneam trei prieteni, un irlandez, un scoțian și un englez beau bere la un pub din Statele Unite.

Scoțianul pare descumpănit de calitatea pubului din America și cu nostalgie spune:

– Nimic nu se compară cu pubul meu de acasă din Edinburgh, The Wee.

– De ce? întreabă ceilalți doi.

– Pentru că în The Wee, dacă comanzi 4 pinturi îl primești pe al 5-lea gratis!

– Ah, pe bune? La mine în pubul Unruly Pig din Bromeswell, Suffolk, comanzi doar două pinturi și al treilea e gratuit! – spune cu mândrie englezul

– Nu știu cum e la voi dar la noi în Irlanda, aproape la orice pub primul pint e gratis, al doilea e gratis, al treilea la fel și la sfârșit îți dau și o cameră sus unde să te odihnești până a doua zi, zice irlandezul.

– Pe bune?! întreabă scoțianul și englezul. Ți s-a întâmplat ție așa ceva în Irlanda?

– Nu, nu mie nu, dar surorii mele de multe ori…