🇺🇦🇺🇦🇺🇦 Jurnal de război: ziua 35 🇺🇦🇺🇦🇺🇦

0
264

Să nu crezi niciodată ce spune Rusia. Lecția 35…

Nu am avut timp să fac jurnalul mai devreme, dar măcar s-au confirmat niște matrapazlâcuri ale rușilor.

Dacă ieri au anunțat după negocieri că se retrag din zona Kievului și Cernihiv și că s-au făcut progrese semnificative, azi aflăm că totul a fost o minciună. Probabil delegația Rusiei nu era mandatată să facă aceste afirmații așa că șeful cel mare a zis niet.

Ieri după anunțul cu pricina, ceva trupe au început să se miște, dar totul pare o regrupare, fie pentru a le duce spre est fie pentru a le schimba, cu forțe proaspete.

Și mai grav mi se pare că Rusia acum e un câine turbat care e ținut în lanț.

Acum ce ne așteptam și noi, să se țină rusul de cuvânt?

Rusia a zis că nu intră în Ucraina și a intrat, Rusia minte constant. Dau înapoi câteva zile, îmi calc pe mândrie că am avut speranțe ieri și reiau ce am spus întotdeauna: negocierile nu vor duce nicăieri atâta vreme cât părțile nu au cum să cadă de acord asupra teritoriilor. Rusia nici nu vreau să audă de o discuție despre Crimeea și despre cele două republici, așa că războiul se va prelungi.

Putin a zis că omoară tot ce mișcă în Mariupol dacă armata ucraineană nu se predă, deci criminal de război. Exact așa a spus, fără perdea.

Rusia ar fi bombardat azi o clădire a Crucii Roșii din Mariupol, marcată intenționat cu o cruce roșie unde erau tratați răniții spune un oficial ucrainean. Nu știu câte victime au fost, pentru că nu au cum să afle.

Lavrov a fost în China și de acolo a venit cea mai halucinantă declarație, care se traduce scurt că cele două țări vor face o nouă ordine mondială democratică. Vă dați seama că e nasol dacă Rusia și China reinventează definiția democrației și vor să ne învețe pe noi ceilalți ce e democrația.

Închei cu o părere mai avizată decât a mea, dar pe care am afirmat-o și eu ca soluție.

“Războiul nu se va sfârși atâta vreme cât Putin rămâne la putere.”

Sir Richard Shirreff, fostul comandant suprem adjunct al NATO în Europa, spune că, la fel „ca majoritatea oamenilor”, are mari suspiciuni cu privire la angajamentul Rusiei de a reduce atacurile asupra Kievului și Cernihivului, relatează BBC. Shirreff mai spune că nu va fi pace în Europa cât timp Vladimir Putin rămâne președinte al Rusiei.