Parcă îmi pare rău că întâlnirea a fost exact cum am prezis: unii zăpăciți vin cu aceleași probleme ale consulatului și a trebuit consulul să le repete, culmea la aceiași oameni, exact ce le-a repetat cu doar câteva luni în urmă la o întâlnire separată organizată de consulat. Ba mai mult unii pe acolo au venit atât de puși să pună întrebări, că nu au ascultat mai nimic din ce se discuta. Astfel o fătucă, a cărui nume nu l-am reținut a întrebat ceva despre vot, exact după ce ministrul detaliase perfect situația și practic îi dăduse un răspuns înainte ca ea să pună întrebarea… Așa era și la școală când dormeai în bancă și mergeai doar pentru complezență…
Mulți nu au priceput de fapt cu ce se ocupă ministrul ăsta și exact cum am anticipat în articolul precedent, au venit cu probleme consulare: de ce nu plătim cu cardul, de ce îi trebuie viză soțului, de ce copilul are cetățenie română când are și irlandeză, “de ce” și “nu s-ar putea” au fost cuvintele de ordine, la care săracul consul a trebuit să răspundă, pentru că nu era de competența ministrului. Nu s-ar putea, a fost folosit și de un domn părinte foarte insistent care vrea să meargă el ca invitat special la congresul românilor de pretutindeni… Mă întreb chiar nu o găsi 500 de enoriași să-i semneze să meargă la București pe cheltuiala statului român? Eu zic, dă-i cu Doamne ajută, poate mergi domn’ părinte…
Vorba lungă sărăcia omului… M-am făcut om serios și i-am luat un inteviu ministrului pentru Informatia Irl… Ce e drept nu sunt cel mai bun reporter, nu pretind că aș fi și acest lucru se poate vedea pe interviu, dar nu am ratat ocazia să-i spun părerea unora dintre noi: politicienii se plimbă degeaba… Omul un politician cu vechime, avea răspunsurile pregătite și nu îl poți fenta așa ușor, iar eu nu prea am fost pregătit să-l fentez, concentrându-mă prea mult la detaliile tehnice.
A fost o întâlnire productivă, pentru cei care vor să primească niște firmituri de la Departamentul Românilor de Pretutindeni… Spun firmituri pentru că sumele sunt infime, iar birocrația te descurajează, dar cei care vor firmituri probabil au învățat câte ceva și în principal că trebuie să citească Gidul de finanțare, lucru pe care nu l-au făcut vreo 7 aplicanți de proiecte din comunitatea românească.
Acum trebuie să înțelegi, vrem nu vrem, departamentul ăsta trebuie să cheltuiască niște bani și miniștrii se vor mai plimba prin diasporă, practic să caute oameni pe care să-i finanțeze cu firmituri. Găsesc bine, nu găsesc nasol, la anul au bani mai puțini… Cam așa se rezumă chestia departamentului, care vrea să nu te amesteci prea bine cu irlandezii și să nu uiți limba română. O scuză bună spun eu de a cheltui niște bani, iar exemplele extreme nu au fost uitate: românii din Israel, la a treia generație, românii din Siberia uitați prin lagăre, Timoc, sudul și estul Moldovei. Chiar și un ziar românesc din Ungaria a fost menționat ca fiind un proiect de succes finanțat de departament… Poate dacă-i învățam mai bine românește în România pe unii, nu se făceau că uitau așa repede în Irlanda, o limbă care nu au știut-o nici o dată…. Ba mai mult nu înjurau pe unii care-i corectează gramatical… dar asta e altă poveste…
Deci, ne-am băgat puțin în seamă, ne-am tras în poză și până la următoarea recepție, ne mai plângem puțin pe Facebook ce săraci cu duhul suntem… și ce mult și bine facem noi ăștia nefinanțați românilor din Irlanda…
Cât despre jurnaliștii lu’ pește de pe la Ziua News și alte publicații avare de share-uri, care au început să răspândească articole de genul: “ministrul nu a suflat o vorbă despre sclavii români din Irlanda”, dragi prieteni sunteți niște idioți și nu ați participat la întâlnire. O fi ăsta parlamentar PSD-ist uns cu de toate, dar chiar a discutat și a menționat pe larg această problemă, chiar la întâlnirile cu reprezentanții departamentului de Justiție din Irlanda. Unii dintre noi ar spune că a discutat chiar prea pe larg, unele persoane fiind mai expuse decât ar fi trebuit… Nu e atât de prost cât să nu profite de o situație gravă în care românii sunt victime. Românul victimă e bonusul unei discuții între două state… nu se poate rata.
PS: Eu dorm noaptea chiar bine, gândindu-mă la greutățile românilor din Irlanda.
