Top 5 This Week

Related Posts

Rasismul nostru de toate zilele: românul care nu vrea să fie confundat cu un rom

Pe mine începe să mă scoată din sărite o categorie de români care, de fiecare dată când public o știre despre un cetățean român condamnat pentru furt în Irlanda, simte nevoia să sară imediat în comentarii și să-mi explice că omul nu este român, este rom. Nu contează ce scrie în acte, nu contează că are cetățenie română, nu contează nici măcar ce a făcut. Prima urgență națională este să stabilim că infractorul nu este de-al nostru. Că noi suntem români, domnule, oameni civilizați, cu frică de Dumnezeu și respect față de lege, iar ăla este rom. Și uite așa, printr-un comentariu pe Facebook, am salvat din nou onoarea patriei. Probabil că undeva, la Dublin, autoritățile irlandeze răsuflă ușurate că le-a explicat nea Vasile din comentarii cum stă treaba cu cetățenia română.

Dar eu am o întrebare pentru patrioții aceștia care apără atât de energic reputația românilor. Voi chiar nu vă dați seama ce faceți? Voi trăiți în Irlanda, într-o țară în care vă doriți să fiți tratați cu respect, în care nu vreți ca un angajator să vă respingă pentru că sunteți români, în care vă revoltați dacă cineva vă pune eticheta de hoți doar pentru că a citit o știre despre un infractor din România. Și aveți perfectă dreptate să vă revoltați. Numai că, atunci când vine vorba despre romi, faceți exact același lucru, fără cea mai mică jenă. Cereți respect pentru voi și distribuiți prejudecăți pentru ceilalți. Vreți să fiți judecați individual, dar pe alții îi judecați la grămadă. Și culmea, vă mai considerați și superiori moral.

Voi chiar credeți că rasismul devine patriotism dacă îl practici în numele României?

Și acum să mergem puțin mai departe, pentru că problema nu se termină la niște comentarii idioate pe Facebook. Problema este că această mentalitate a făcut și continuă să facă un rău enorm unei întregi comunități. Iar mulți dintre cei care o întrețin sunt exact oamenii care se miră cel mai tare de consecințe.

Că romii nu muncesc, domnule! Că nu vor să se integreze! Că stau separați de restul societății! Că de ce nu se duc și ei să-și găsească un serviciu cinstit, ca toată lumea?

Păi hai să ne imaginăm ceva. Un tânăr rom de 20 de ani termină școala, își face un CV și merge să se angajeze. Nu a furat nimic, nu a înșelat pe nimeni, nu are cazier, poate chiar a muncit mai mult decât alții ca să ajungă până acolo. Intră la interviu și, înainte să apuce să spună ce știe să facă, angajatorul vede că este rom. Și gata, începe evaluarea profesională. Nu mai contează studiile, experiența sau dorința de a munci. Contează că este „de-al lor”. Postul s-a ocupat, o să vă sunăm noi, momentan nu mai facem angajări. Între timp, un alt candidat este evaluat după CV, nu după prejudecățile pe care le trezește în mintea celui care angajează.

Și după aceea apare nea Vasile, specialistul nostru în integrare socială, și ne explică foarte revoltat că romii nu vor să muncească.

Păi cum să nu fie frumos? Îi închizi omului ușa în nas pentru că este rom și apoi îl acuzi că stă pe afară!

Îi refuzi o șansă pentru că ai prejudecăți despre comunitatea lui, după care folosești dificultățile comunității ca să-ți justifici prejudecățile. E un mecanism atât de absurd, încât dacă l-ar inventa cineva într-o comedie, ai spune că exagerează. Numai că noi l-am transformat, în prea multe situații, într-o practică socială.

Și nu vorbim doar despre locuri de muncă. Vorbim despre copii care cresc auzind că sunt inferiori, despre familii care întâmpină dificultăți când caută o locuință, despre comunități împinse la marginea localităților, despre școli segregate și despre generații care pornesc în viață cu o etichetă lipită pe frunte. O etichetă pe care n-au ales-o, dar pe care trebuie să se chinuie toată viața să o dezlipească.

Apoi ne uităm la sărăcie, la excluziune, la lipsa educației în unele comunități și ne întrebăm, foarte nedumeriți, de ce nu se integrează romii.

Dar în ce să se integreze, oameni buni, dacă o parte a societății le transmite de la început că nu sunt bineveniți?

Cum să-i ceri unui copil să aibă încredere într-o societate care îl privește cu suspiciune înainte să fi făcut ceva? Cum să-i ceri unui tânăr să creadă că munca cinstită îi va aduce respect, când vede că până și cei care muncesc cinstit sunt tratați cu dispreț? Cum să vorbești despre integrare când tu însuți faci tot posibilul să păstrezi distanța?

Și nu, asta nu înseamnă că orice problemă din comunitățile rome este provocată exclusiv de discriminare sau că infracțiunile trebuie scuzate. Cine fură trebuie să răspundă pentru furt, indiferent că este rom, român de altă etnie, irlandez sau extraterestru coborât la Lidl. Dar tocmai aici este problema: dacă un rom fură, este vinovată etnia; dacă un român de altă etnie fură, este vinovat individul. Asta nu este justiție, nu este patriotism și nu este nici măcar logică elementară. Este prejudecată ambalată în superioritate morală.

Dar partea cea mai revoltătoare este că noi nu ne limităm la a întreține prejudecățile. După ce contribuim la excluderea unor oameni, îi arătăm cu degetul pentru că sunt excluși. După ce acceptăm ca un copil să crească într-o comunitate segregată, ne mirăm că adultul nu s-a integrat. După ce îi spunem unui om că nu avem loc pentru el în societatea noastră, îl acuzăm că nu vrea să facă parte din ea.

Și să nu-mi spuneți că exagerez. Discriminarea nu este doar o impresie a celor care o reclamă. Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene a constatat, într-un studiu publicat în 2025, că 27% dintre romii intervievați în România s-au simțit discriminați când au căutat un loc de muncă. Mai mult de un sfert! Și noi continuăm să le ținem predici despre cât de important este să muncească.

Iar rasismul acesta nu este întreținut doar de câte un nea Vasile care se plictisește pe Facebook. Îl întâlnim și în instituții, în școli, în relația cu angajatorii și în accesul la locuințe. România are de ani întregi strategii oficiale pentru combaterea segregării și a excluziunii romilor. Așadar, problemele nu sunt vreo invenție a celor care vor să ne strice imaginea țării. Sunt probleme pe care până și statul român le recunoaște.

Și acum vine partea care mă amuză cel mai tare, deși nu este deloc amuzantă. Românul nostru ajunge în Irlanda și descoperă indignat că există oameni care îl judecă după pașaport. Că poate nu primește o locuință pentru că proprietarul are prejudecăți despre români. Că poate este privit cu suspiciune la serviciu. Și atunci începe să vorbească despre discriminare, despre drepturile omului, despre egalitate și despre cât de înapoiați sunt cei care pun etichete.

După care deschide Facebook, vede o știre despre un român care a furat și scrie: „Ăla nu e român, e rom!”.

Extraordinar! Omul a înțeles perfect ce este discriminarea. Doar că a înțeles-o într-un singur sens: atunci când i se întâmplă lui.

Și cred că aici ar trebui să ne uităm puțin și la noi, nu doar la cei pe care ne-am obișnuit să-i considerăm problema societății. Pentru că integrarea nu este o operațiune pe care o face singură minoritatea, în timp ce majoritatea stă cu brațele încrucișate și îi dă note. Integrarea presupune și o societate dispusă să accepte oamenii care încearcă să se integreze. Presupune școli în care copiii să nu fie separați, angajatori care să judece competențele, nu etnia, și comunități în care un om cinstit să nu fie obligat să demonstreze zilnic că nu este infractor doar pentru că s-a născut rom.

Așa că, data viitoare când vă vine să comentați că infractorul dintr-o știre nu este român, ci rom, poate vă gândiți și la romul care nu a furat niciodată nimic, care muncește, care își crește copiii și care trebuie să suporte aceeași etichetă pe care voi o lipiți atât de ușor pe fruntea unei întregi comunități.

Pentru că despre el nu face nimeni știri. El nu apare la rubrica de infracțiuni, nu este condamnat de instanțe și nu vă oferă ocazia să vă demonstrați superioritatea în comentarii. Dar este acolo. Și poate că tocmai din cauza unora ca voi a trebuit să muncească de două ori mai mult pentru a obține jumătate din respectul pe care voi considerați că îl meritați automat.

Am ajuns să cerem romilor să se integreze într-o societate care, prea des, le transmite că nu îi vrea. Iar când nu reușesc, folosim tocmai eșecul integrării ca dovadă că am avut dreptate să îi respingem.

Și după toate astea, ne mai mirăm că există irlandezi, englezi sau germani care judecă românii la grămadă.

Păi de ce ne mirăm? Noi le demonstrăm zilnic că știm foarte bine cum funcționează mecanismul. Doar că nu ne place deloc când suntem noi la capătul greșit al prejudecății.

Că până la urmă, nea Vasile nu are nimic împotriva rasismului. Are doar o problemă cu faptul că, în Irlanda, s-ar putea să fie și el victima lui.

Popular Articles