🇺🇦🇺🇦🇺🇦 Jurnal de război: ziua 23 🇺🇦🇺🇦🇺🇦

0
361

Ucraina încă rezistă, Kievul rezistă dar alte orașe sunt complet distruse.

Mariupol are între 50 și 100 de bombardamente pe zi, orașul este în proporție de 80% distrus, iar 30% dintre clădirile bombardate nu vor mai putea fi restaurate niciodată.

În tot acest timp Rusia face pe niznaiul, cică nu ei au bombardat, nu ei au dat cu bomba în teatrul de unde ca prin minune au scăpat aproape toți cei 1000 de oameni care se adăposteau la subsol.

Pierderile Rusiei. Dacă ieri scriam de ce spun ucrainenii și americanii, despre pierderi azi a venit rândul britanicilor să spună câte ceva pe acest subiect. Evident, nu știm care e adevărul sau pe cine să credem, dar cu certitudine, din toată această ecuație, prefer și cred cu tărie că doar Rusia minte în modul cel mai exagerat cu putință, deci adevărul nu e undeva la mijloc, ci mai degrabă undeva în zona USA și UK.

Deci ce zice Marea Britanie: “Trupele ruse duc lipsă de bunuri esenţiale, precum hrană şi combustibil. Forţele ruse se zbat să menţină ofensiva în Ucraina”, potrivit celor mai recente estimări ale Ministerului britanic al Apărării, citat de BBC.

“Problemele logistice continuă să tulbure invazia ezitantă a Rusiei în Ucraina”, se arată în raport. Soldaţii nu au putut să îşi reaprovizioneze trupele din prima linie cu “bunuri esenţiale, precum hrană şi combustibil”, din cauza mobilităţii limitate a lor şi a lipsei superiorităţii aeriene. “Contraatacurile neîncetate ale Ucrainei forţează Rusia să redirecţioneze trupe numeroase pentru a-şi apăra propriile linii de aprovizionare. Acest lucru limitează drastic potenţialul ofensiv al Rusiei”, arată sursa citată.

Deci, un succes răsunător al armatei Rusiei se poate contoriza doar la ucisul de civili și copii, în rest au pierderi grele.

Putin tună și fulgeră și pare să-și mute atenția pe trădătorii de țară, oligarhii lui care acum unii se plâng că mor de foame și au ajuns să trăiască în Londra din două mii și ceva de lire sterline pe lună. Ce viață, de la iaht la o retribuție de om normal…

Zelensky vs Putin

Se vehiculează tot mai mult o întâlnire de negocieri între cei doi președinți, cel mai probabil mediată de Turcia. Sincer, eu cred că lui Putin îi este prea frică să plece din Rusia și nu cred că se va întâmpla, dar faptul că se speculează așa ceva e un semn oarecum bun.

China + Rusia = not so much love

China e pusă într-o situație delicată de SUA care vrea să știe exact care e poziția ei față de război. TImid China a spus că nu a știut ce nebunie avea Putin de gând, într-un fel probabil cel mai bun mesaj de condamnare pe care o să-l dea China. Biden o să vorbească cu președintele Chinei și nu știu de ce, e posibil să-l convingă că lumea e un mai mare consumator de Made in China decât Rusia, ceea ce ar lăsa Rusia complet izolată.

Cel mai curios lucru care s-a întâmplat ieri a fost bizarul incident al avionului antipaticului de Lavrov. Cel pe care-l comparam cu o gorilă urâtă și grasă a lui Putin, a plecat cu un avion de la Moscova la Beijing, numai că după ce a zburat vreo 2800 de km, avionul s-a întors din drum. Unii spun că Lavrov ar fi vrut să-l trădeze pe Putin și a încercat să fugă, alții spun că s-a întors tocmai că pe drum a fost informat că China nu-i mai iubește așa mult pe ruși. Oricare dintre cele două variante ar fi, dacă chiar ar fi, nu ar fi rău.

Suntem în a 23-a zi de război și dacă a trecut și St. Patrick’s Day, iar războiul nu s-a încheiat, poate de Paște îl lovește Dumnezeu cu bunătatea lui pe Putin. Dacă nu-l lovește cu ceva bun, poate îl pedepsește… La urma urmei eu tot sunt optimist că după acest război, intrăm într-o lungă perioadă de pace și reconstrucție, iar noi venim dintr-o poziție foarte bună.

Optimismul meu e atât de debordant încât chiar aș putea face afirmații care ar putea chiar hazardate, să spun că după război România va deveni o importantă putere europeană care are grâne și surse de energie proprii, iar reconstrucția Ucrainei îi vor aduce multe oportunități.

Neața zurliilor…