Vreau să merg să mor în România – (ÎNCHEIERE)

0
5898

 

În urmă cu mai bine de două săptămâni primisem mesajul următor:

“Buna ziua, iartă-mi indrazneala, sunt aici de aproape 2 ani si nu am gasit de munca deloc, am trăit din economile mele din tara, pe care acum le am terminat. Acum stau in masina mea cu care am venit.  În acest timp am facut cancer si as vrea sa ma intorc in tara.

În acest moment nu am bani de medicamente, de mancare, sunt distrus. Te rog, cu impactul care il ai tu aici poate se poate sa ajung si eu in tara, sa mor acolo. Este si o suma mare, cam 700 de euro, te rog poate ai tu vreo idee, iti multumesc, o zi buna.”

 

Am făcut un articol Vreau să merg să mor în România în speranța că Marian Popa va putea ajunge în România.

Pe scurt: Marian a ajuns în ziua de Paște în România. A fost luat din aeroport de sora lui cu care nu mai vorbise de ani de zile, dar care totuși a acceptat să-l ajute puțin. Locuiește în prezent cu tatăl lui de 80 de ani.
Ultimele mesaje pe care le-am schimbat cu el au fost că nu se simte prea bine, din banii cu care a ajuns acasă din donații își va plăti contribuția de sănătate și se va interna în spital.

Bilanțul anunțului umanitar lansat de mine:
1. Pe pagina deschisă de Bianca Bercea s-au adunat 923 euro la care Romanian Comunity of Ireland a completat până la 1000 euro. Din acestia cu ajutorul RCI-ului care a intermediat discuțiile s-au plătit 750 de euro companiei Gyc Trans pentru transportul mașinii lui Marian în România iar 250 de euro cash s-au dus la Marian personal. Mulțumesc Biancăi pentru faptul că a deschis contul de donații și a făcut posibil ca banii să ajungă unde trebuie. Mulțumesc celor care au donat. Mulțumesc organizației Romanian Community of Ireland pentru intermediere și nu în ultimul rând companiei Gyc Trans.

2. La Biserica ortodoxă de pe Lesson Street, doamna Dana Elena Dogariu s-a oferit să colecteze donații și a primit 400 euro si 20 dolari. Banii i-au fost înmânați personal lui Marian chiar în curtea bisericii

3. Biserica Adventistă a organizat și ea o colectă pentru Marian, colectă în urma căreia s-au strâns 750 euro, bani care au ajuns la Marian. Mulțumim.

4. D-na Maria Subtirelu i-a cumparat biletul de avion cca 160 euro, i-a asigurat cazare si mancare pentru cele 2 saptamani cat a stat la dumneaei. O femeie deosebită care merită tot respectul nostru pentru gestul făcut de ea.

5. În urma apelului Marian a mai primit și donații directe, sume pe care nu le știu. Mulțumesc celor care au făcut acest gest.

6. Romanian Community of Ireland a achiziționat medicamentele necesare pentru Marian pentru o lună de zile. Încă odată felicitări RCI pentru implicare.

Cuvânt de încheiere:
Marian nu va fi bine, dar măcar este în România, alături de tatăl lui de 80 de ani și de sora lui.

Acest lucru a fost posibil datorită vouă celor care mă citiți, celor care citesc Informația și au dat mesajul mai departe.