Citesc mult despre oameni dezamăgiți de turismul în România și sunt convins că au motive mai ales când compară cu all-inclusive pe o insulă exotică din Spania sau pe undeva pe la greci.
Când mi-am propus să vin în România, mă gândeam foarte mult la posibilitatea de a-mi vizita propria țară, asta deși de fiecare dată o făceam când veneam numai în concediu.
Mulți români din Irlanda de exemplu și probabil se aplică și în cazul celor din Spania, Italia etc, vin în România să-și viziteze părinții și timpul nu le permite să meargă să facă și turism de vizitare, nu mă refer la cel de odihnă și ghiftuială. Mulți pleacă înapoi dezamăgiți de România, pentru că au stat la rând să-și schimbe pașaportul, pentru că au avut de făcut niște acte și s-au lovit de funcționari acri și că au cheltuit mult la restaurantele din localitatea de baștină, unde nu s-au sfiit să facă selfiuri că o duc bine spre ciuda celor care nu-și permit să vină în România. Viața e bună atâta timp cât ai bani să te spargi în figuri.
Altă poveste, pentru altă dată.
Până acum două săptămâni, nu am ieșit prea mult, mașina veche nu avea aer condiționat și drumurile lungi au ieșit din calcul, așa că mă limitasem la ieșiri până la țară sau prin București.
Dar după ce ne-a venit mașina nouă, achiziționată în leasing, am pornit la drumeții. După cum mulți au observat în urmă cu o săptămână am fost la Hunedoara, pe la Castelul Corvinilor și nu am să vă mint că am mers și la mănăstirea Prislop, din nou.
Am o familie total opusă mie, adică oameni credincioși, iar soacra mea care a suferit un atac cerebral la Paște și-a dorit să meargă să pună niște acatiste la Arsenie Boca. Deși nu sunt de acord cu aceste lucruri din raționamente pur pragmatice, nu mă opun, din contra și chiar mi-a făcut plăcere să mergem la această drumeție. Unde mai pui că la întoarcere am văzut mulțumirea sufletească pe chipul soacrei mele. Și ce e mai mulțumitor decât să fie mulțumită soacra? Mă înțeleg foarte bine cu ea și printre supărările ei cauzate de boală sau chiar de persoane care ar trebui să nu o supere, sper că eu sunt cel care o mai face să zâmbească, asta deși nu citește aberațiile mele de pe blog sau de pe Facebook. Pot face glume și fără să le scriu.
Dacă Arsenie Boca face minuni, nu vă pot spune, ce vă pot spune, la fel cum v-am spus și acum doi ani este că drumul merită să fie făcut și de un ateu. Zona e frumoasă, ai ce vedea și nu poți rata să intri la Castelul Corvinilor. Unde mai pui că am ajuns chiar de Zilele Hunedoarei și am dat și peste o sărbătoare stradală, care oricât de ciudată ar fi cu mirosul de mici și grătare, îți lasă o umbră de dezgust doar dacă ești fițos și ai mațe fine.
În fine, povestea este mai mult despre weekendul trecut, al doilea weekend de drumeție.
Vineri, fără să ne gândim prea mult, am decis să mergem să vizităm Castelul Peleș.
Nu ne facem deobicei planuri cu mult timp înainte pentru weekenduri, dar voiam să vizitez Peleșul și din una în alta am zis să ne uităm și la o cazare pe Booking.com. Folosesc aplicația de mult timp și cred că e încă cea mai bună pentru rezervări, mai ales că are un sistem bun de review-uri. Am găsit cazare la o pensiune pentru o noapte în Sinaia la 180 de RON adică aproximativ 40 de euro, o cameră frumoasă cu vedere la munte cu un pat dublu și o canapea extensibilă pe care a dormit fetița noastră de 5 ani. Nu fițe, doar un loc unde să dormi. Dacă vrei fițe și condiții poți sta în centru și să plătești substanțial mai mult pe o cameră. Dar am venit să nu stăm în cameră pentru altceva decât pentru un duș și un pui de somn.
Deci am făcut booking vineri seara pentru sâmbătă noaptea.
Sâmbătă,
Sâmbătă ne-am trezit destul de târziu după ce am făcut un grătar la țară vineri seara, dar Sinaia e numai la 2 ore de București așa că nu ne-am grăbit prea tare, lucru care aveam oarecum să-l regretăm. Am ajuns cam târziu la Peleș, târziu pentru că nu am avut timp pentru a vizita etajul unu al castelului. Adică dacă ajungi pe la 3:30 – 4 poți să-ți iei adio de la etajul I chiar dacă ultimul grup intră în castel pe la 4:30.
Castelul e de vis fiind relativ nou față de Bran și față de Castelul Corvinilor. Totul în castel e original de la mobilier și până la colecția impresionantă de arme a regelui Ferdinand.
Cuvintele și fotografiile sunt poate de prisos în a descrie această frumusețe de castel și locația în care se află, dar vă recomand să mergeți să-l vedeți pentru că și eu voi merge din nou să vizitez și etajul unu. Prețul unui bilet era de 30 de lei de persoană pentru parter și dacă nu mă înșel încă 30 pentru etajul I.
Ce nu mi-a plăcut? Turul castelului se face numai cu ghid, ghid separat și intrări separate pentru români și pentru străini, iar ghidul de regulă e unul foarte grăbit pentru că vin alte grupuri de turiști. Ghizii stau cu ochii pe tine și să nu cumva să faci poze nici măcar cu telefonul dacă nu ai achitat taxa de poză, taxă pe care nu am plătit-o pentru că nu am observat avertismentul și mă gândeam că se referă la DSL-uri, nu și la telefoane. Nu ai cu cine să te cerți dar te-am avertizat: taxa e de 35 de roni să faci poze. Data viitoare o să o plătesc și merg mai pregătit. E inutil să vă spun că nu aveți voie să atingeți mai nimic, ideal ar fi să zburați prin castel să nu cumva să stricați ceva. De înțeles când în România aproape toți proștii vor să-și lase numele pe câte un gard și sigur nu ar fi ratat să scrie prin castel Barosanu + Grofița = Lăv.
Am vizitat repede castelul și am ieșit afară unde am mai făcut niște poze la exterior și am băut o bere la restaurantul Castelului. Totul e comercial și chiar sub privirea jandarmilor ți se vor vinde mure și zmeură de niște țigănași întreprinzători, dar spre deosebire de alte locuri încă e ok, nu sunt atât de ostentativi.
După această vizită ne-am deplasat la pensiune, unde am fost întâmpinați de proprietară. O persoană foarte vorbăreață și care a făcut un obicei în a întâmpina turiștii cu ceai din plante de munte și fursecuri. Un obicei care i-a adus o oarecare faimă pe Booking.com și nu duce lipsă de turiști, în special străini, care preferă ceva mai simplu decât hotelul de 5 stele din centru. Femeia e o enciclopedie și vorbește câteva limbi pentru a se înțelege cu turiștii, dar din păcate nu se înțelege cu rudele de pe stradă în românește, aparent rude invidioase că businessul merge. Eh, vechile povești ale românilor, unde rudele de regulă cele mai apropiate vor să-ți pună bețe-n roate.
Cum spuneam gazda foarte primitoare, ne-am luat camera în primire, cameră de care am fost foarte încântați și am ieșit la o plimbare de seară în Sinaia. Orașul e superb de luat la pas și poți să simți că ești într-o stațiune din Italia, cu străzi înguste, unele formate numai din scări printre case clădite pe stâncă.
De la pensiune am făcut cam 15 minute pe jos până în centru, iar plimbarea de la Castelul Peleș și aerul de munte ne-a făcut foame, așa că ne-am oprit la un restaurant cu specific românesc unde o interpretă de muzică populară cânta ceva de jale. Nu am fost prea impresionat de prestația ei și nici a grupului care a urmat, care a cântat niște melodii ce semănau cu muzica de la pocăiți sau ca să nu fiu prea critic cu muzica formației Azur, dar mâncarea a fost bună. M-am înfruptat cu o ciorbă de văcuță 12 RON și o tochitură moldovenească 22 de lei din care am reușit să mănânc doar jumătate. Calculați voi caloriile că eu nu am timp.
Am mai dat o tură prin oraș, am fost în parc și într-un târziu ne-am dus la pensiune. Era deja ora 11pm.
Duminică
Duminică avea să fie cireașa de pe tort, o zi mai lungă decât visam. M-am trezit cu o priveliște superbă, am făcut știrile Informatia și am luat-o din loc.
Voiam să ajungem la Babele și aveam două variante. Prima variantă e cea a leneșului: mergi la Bușteni, îți pui fundul în telecabină și urci exact până lângă doamnele de piatră.
A doua varianta era să mergi pe Transbabele, o șosea de care nu știam, până la Cabana Piatra Arsă. De acolo o iei la picior cam vreo 3 kilometri sau ca să fiu mai exact o oră de mers pe jos.
Am ales a doua variantă, voiam puțină mișcare după tochitura mâncată cu o seară înainte.
Drumul pe Transbabele e frumos, poate cam strâmt pe alocuri și unul cu avertizări, ceva de genul pe riscul tău, drumul nefiind dat încă în folosință la modul oficial. Mai auzisem asta și la Transalpina și aici ca și acolo drumul neavând parapeți pe toată lungimea lui, autoritățile pasează responsabilitatea în spatele tău, pe barba ta. Din Sinaia până la Piatra Arsă cu mașina faci cam 40 de minute, asta nu fără emoții, mai ales când sunt destui șoferi tâmpiți în România.
În fine, am ajuns la Piatra Arsă și parcă eram la poalele unui munte unde se face pelerinaj. Zeci dacă nu chiar sute de mașini parcate de o parte și de alta a drumului. Eram oarecum dezamăgit, mă așteptam să fiu doar eu și natura. Dar măcar era un semn că eram unde trebuie. Am reușit să găsim un loc de parcare și am luat-o la picior către Babele. Dacă fetița mea de 5 ani a făcut drumul, vă dați seama că nu e atât de dificil.
După o oră am ajuns sus, multă lume, mai multă decât vedeam eu că merge spre Babele de la Piatra Arsă și era normal, erau mulți care au urcat cu telecabina din Bușteni.
Babele erau încercuite cu un gard inestetic care aparent proteja monumentul. Cum am mai spus mai sus, dacă nu făceau așa, sigur era un prost care să scrie ceva pe ele cu Lăv, dar să nu credeți că românul ar fi neapărat vandalul.
La câteva sute de metri se află Sfinxul. Și acolo ca mai peste tot, pancarte că nu ai voie să te cațeri pe monument. Exact când am ajuns, un tip în vârstă, cred că la vreo 50 de ani, probabil yoghin dintr-o organizație gen Misa se cățăra de zor pe Sfinx ca să-mi strice mie peisajul. Spre surprinderea mea îl aud că vorbește în engleză cu concubina sa care stătea într-un cerc de pietre jos probabil invocând spiritele Sfinxului. Nu am prins conversația prea bine, cert că deja eram nervos ca dealtfel mai toți pe acolo că tipul ignoră pe toată lumea și deja se tolănea pe capul Sfinxului. Unii pe lângă mine vociferau: ce, așa facem noi când mergem la ei? Ne urcăm pe Statuia Libertății? Unul mai glumeț îi strigă: Jump. Mi-a trecut o secundă prin cap că defapt poatea asta voia să facă, dar nu am avut noroc.
Ofticat la maxim că nu pot să fac o poză cu Sfinxul fără să-l am pe turistul vorbitor de engleză pălărie, i-am strigat în engleză că nu are voie și că ar trebui să coboare. Am fost surprins că omul a zis rapid OK și a început imediat să coboare. Victorie, toată lumea a apreciat prestația mea și au răsuflat ușurați că pot să facă poze fără să fie bruiați. Bine, bruiați oricum erau de alții care oricum se cățărau, dar nu atât de sus ca turistul din poveste, pe care-l puteți observa în poza de mai jos cu o bluză deschisă la culoare coborând pe partea dreaptă.
Am zăbovit puțin acolo, ne-am tras sufletul, am admirat peisajele superbe, ne-am tras ca tot omul câteva poze și selfiuri pentru Facebook, am dat un check in și trebuia să vedem cum procedăm mai departe. Oricum făceam, trebuia să ajungem la Piatra Arsă la mașină, adică încă o oră de mers pe jos înapoi. Dar, cea mică a văzut telecabina și nu ne-a lăsat în pace până nu i-am zis că mergem să vedem cum funcționează.
Nu știam că de acolo mai este un tronson de telecabină care coboară în partea cealaltă spre localitatea Peștera. Peștera ar trebui să fie un nume sugestiv, dar nu știam că chiar are legătură cu o peșteră și nu cu marele Hotel Peștera de jos din vale. În fine, am mers la stația de telecabină unde era o coadă mare care m-a cam speriat, având în vedere că o telecabină vine la 10-15 minute, mă gândeam că e ceva de așteptat. Am îndrăznit să merg în față să văd care e treaba și am aflat că defapt coada era pentru telecabina care mergea către Bușteni, iar în direcția cealaltă nu era nimeni. Ne-am dus repede spunându-ne că facem o coborâre cu telecabina până la Peștera și trebuie să urcăm repede înapoi până la ultima cursă care era la 17:15. Era deja trecut de ora 16:00 și perspectiva că ar trebui să fac un drum pe jos de la Peștera până la Piatra Arsă vreo două ore pe un drum nu tocmai accesibil nu mă încânta deloc.
În fine am coborât într-o telecabină care îți dă destul de mari emoții fiind destul de veche, dar am studiat puțin sistemul și mi s-a părut destul de safe. Nu prea sunt prietenoase cu copiii telecabinele astea fiind destul de înalte, așa că a trebuit să țin fetița în brațe pentru a se bucura de priveliște și geamurile sunt cam mătuite din cauză că sunt cred dintr-un plexiglass ușor de zgâriat și erodat de intemperii.
Coborârea a durat cam 7 minute și a fost destul de interesantă și pot spune chiar plăcută. Jos norocul avea să ne surâdă din nou. După ce am ieșit cercetam zona să văd ce este pe acolo. Un tip mă întrebă dacă vrem să ne ducă undeva cu mașina că are de așteptat câteva ore un grup de turiști. Parcă m-a citit că aș merge la Piatra Arsă cu mașina și nu pe jos. Gând la gând cu bucurie ne-am înțeles să ne ducă cu 40 de lei, un chilipir dacă te gândești că coborârea de 7 minute a costat 50 de lei pentru doi adulți și un copil și dacă aș mai fi urcat ar fi trebuit să mai dau 50 de lei și apoi să merg pe jos o oră. Nu era prima dată când am optat pentru astfel de curse, mi-am amintit de o excursie în Tunisia de care vă povestesc altă dată.
Dar stai că asta nu e totul, norocul avea să-mi surâdă din nou. O fi de vină Arsenie Boca la care am fost săptămâna trecută sau energia pozitivă din Bucegi unde cică Zamolxe ar face minuni.
Am văzut un indicator către Peștera Ialomiței. Îmi spun cu voce tare că Peștera chiar are legătură cu o peșteră și că aș vrea să o văd. Cum nu ați văzut Peștera?! mă întreabă mirat Silviu, șoferul adus de zeița Fortuna sau de goana după bani a micului afacerist în ale turismului. Nu, nici nu știam că este o peșteră pe aici. Clar nu citisem ghidurile turistice și eu știam doar de Babele și Sfinxul. Avem timp, îmi spune el, vă duc la peșteră și vă aștept, durează cam o oră să vizitați peștera. Atât de mult, îmi spun, trebuie să fie mare.
Și peștera chiar a fost mare, impresionantă chiar și un loc foarte frumos de vizitat.
O biserică clădită chiar la intrarea în peșteră ascunde faptul că ar fi o peșteră acolo, dar după biserică e o casă de bilete 10 lei de persoană. Recomandat să vă puneți căștile de protecție pentru că de câteva ori am dat cu capul de pereții peșterii, iar cei mai curajoși care au spus că nu au nevoie vă garantez că s-au lovit sau udat. În peșteră cam 5-10 grade, clar mai răcoare decât afară unde erau cam 25 de grade, deci ar fi bine să aveți haine puțin mai groase doar pentru această vizită.
Cuvintele sunt de prisos și vă recomand să vizitați peștera. E simplu dacă ești leneș: Bușteni – Telecabină – Babele – Telecabina – Peștera sau poți conduce până acolo pe un traseu destul de frumos, e drept pe alocuri cu porțiuni în lucru cum aveam să descoper pe drumul de întoarcere.
Șoferul nostru ne-a așteptat și am plecat spre Piatra Arsă. Un drum total nou pentru mine pe Valea Ialomiței pe lângă lacul Bolboci (alt loc frumos) și până la Cabana Dichiu. De acolo știam drumul că până la cabana Dichiu urcasem și noi dinspre Sinaia. Tot drumul de la Peștera până la Piatra Arsă a durat cam 40 de minute, dar șoferul ne-a cam dat emoții cu stilul lui de condus.
Mașinile de la baza muntelui se împuținaseră deja, ne-am urcat în mașină cred că deja era ora 7pm. Am decis să mai mergem în Sinaia unde să mai stăm câteva ore să mai mâncăm și să scăpăm de aglomerația pe care Waze-ul o anunțase pe Valea Prahovei la întoarcerea spre București.
După încă câteva ore petrecute cu plimbarea și o masă la Irish House, unde am încercat sarmalele am plecat spre București. Pe scurt Irish House aparține unui irlandez care s-a mutat în România, e căsătorit cu o româncă și deține Restaurantul și Hotelul Irish House din Sinaia, o autoservire Mihaela tot în Sinaia și o pizzerie în Bușteni, asta și încă vreo două case prin Sinaia una chiar în centrul orașului. Un alt irlandez îndrăgostit de România sau poate de banii de aici.
Am ajuns în București la ora 24 fix.
Deci excursia noastră a început sămbătă la prânz și s-a sfrârșit la miezul nopții duminică seara. Aproximativ 36 de ore în care am făcut atât de multe. Paguba în buzunar unde se include cazarea, mâncarea și benzina pe lângă alte mofturi: aproximativ 1000 de RON (222 euro) pentru doi adulți și un copil de 5 ani.
Dacă ți-a plăcut articolul, crezi că te ajută să-ți planifici și tu următoarea excursie, te invit să vizitezi locurile sus menționate, lasă un comentariu și de ce nu, dă un Share pe Facebook la articolul ăsta.
