Campionatul național de arat

0
960

Poate nu ai înțeles bine, dar chiar este un astfel de eveniment în Irlanda. E un campionat în toată regula, unde cel mai câștigat sigur e cel care pune terenul la dispoziție.

Irlanda pe lângă inteligenții de la Apple, Google și alte multinaționale care s-au aciuat pe aici e o țară de țărani. Și ca să nu zică lumea că sunt măgar și jignesc nația care m-a adoptat cu brațele deschise, nu am să îi mai numesc țară de țărani, ci țară de fermieri. Agricultura și în special creșterea animalelor e principala îndeletnicire în Irlanda. Când ai iarbă cât cuprinde și nu prea cultivi multe chestii datorită climei, cel mai bun lucru este să-ți faci o turmă de animale și restul vine de la sine.

Dar iar am deviat de la subiect.

brochure1La arat, dar în stil competițional, cam așa se definește “The National Ploughing Championship” ce începe astăzi în Co. Laois. Anul acesta familia Carter din Ratheniska, o localitate în apropiere de Stradbally, Co. Laois are onoarea de a fi gazda, și benefeciarul, Campionatului Național de Arat.

Acum probabil că ai spune că e foarte plictisitor să vezi pe unii care se întrec la arat, care ară mai repede dar și bine în același timp. Dar evenimentul în sine are mai multe secțiuni, expoziții și divertisment, toate legate de agricultură și de recolta de toamnă în general.

Detaliile evenimentului le poți găsi aici: http://www.npa.ie/2013-programme-of-events/

Și acum mă întreb când vom vedea așa ceva în România? Dar vai, am uitat, noi nu mai avem țărani, sau am asociat greșit cuvântul cu o categorie suburbană.