Sunt creștin și sărbătoresc sărbătoarea creștină Halloween
Despre Samhain, sfinți, dovleci, strigoi și o categorie de credincioși care se tem mai tare de un copil costumat decât de propria ignoranță.
În fiecare an, pe 31 octombrie, un copil costumat în schelet reușește să provoace în România o adevărată mobilizare spirituală. Copilul vrea o ciocolată, dar pe Facebook sunt deja câteva mii de adulți convinși că tocmai asistă la prăbușirea creștinismului.
Apar aceleași mesaje, aceleași avertismente, aceleași fotografii cu dovleci peste care cineva a pus o cruce roșie și, inevitabil, aceeași declarație solemnă: „Eu sunt creștin și nu sărbătoresc Halloweenul!”.
Foarte bine. Este dreptul fiecăruia să nu sărbătorească nimic. Dar eu sunt creștin și sărbătoresc Halloweenul. Și, înainte să-mi explice cineva că am trecut de partea întunericului pentru că am cumpărat bomboane, aș vrea să discutăm puțin despre istorie.
Pentru că Halloweenul are o istorie mult mai interesantă decât poveștile cu Satana distribuite anual de oameni care, uneori, nu știu nici măcar ce înseamnă cuvântul pe care îl condamnă.
Halloween vine din expresia creștină All Hallows’ Eve, adică Ajunul Tuturor Sfinților. Asta nu face toate obiceiurile Halloweenului creștine, dar contrazice ideea că însăși denumirea ar proveni dintr-un cult satanic.
Surpriză! Halloween este un nume creștin
Începem cu lucrul cel mai simplu, dar pe care foarte mulți îl sar: cuvântul Halloween provine din expresia engleză All Hallows’ Eve, adică Ajunul Tuturor Sfinților.
Da, al sfinților. Nu al vrăjitoarelor, nu al demonilor, nu al vreunui zeu secret despre care a aflat cineva aseară într-un videoclip de pe TikTok.
În tradiția creștină occidentală, 1 noiembrie este Ziua Tuturor Sfinților, iar 2 noiembrie este dedicată pomenirii celor credincioși răposați. Halloweenul este seara de dinaintea primei sărbători.
Asta nu înseamnă că toate costumele, superstițiile și obiceiurile Halloweenului sunt creștine. Ar fi o exagerare la fel de mare ca aceea că întreaga sărbătoare ar fi un ritual satanic.
Halloweenul are o legătură istorică și lingvistică incontestabilă cu calendarul creștin occidental.
Și lucrurile devin și mai interesante când intrăm în istoria Bisericii.
Ce au făcut, de fapt, papii cu sărbătoarea Tuturor Sfinților?
Creștinii îi comemorau pe martiri încă din primele secole. În diferite regiuni existau zile dedicate acestora, iar sărbătoarea tuturor sfinților nu a apărut dintr-odată, printr-o decizie luată într-o dimineață la Roma.
Papa Bonifaciu al IV-lea consacră fostul Panteon roman ca biserică dedicată Fecioarei Maria și martirilor.
Papa Grigore al III-lea este asociat cu celebrarea Tuturor Sfinților la 1 noiembrie, la Roma.
Papa Grigore al IV-lea contribuie la răspândirea celebrării în Biserica occidentală.
Așadar, povestea nu este că un papă a inventat Halloweenul în anul 835. Istoria este mai complexă, iar unele detalii privind răspândirea sărbătorii și legătura ei exactă cu festivalurile precreștine sunt încă discutate de istorici.
Un lucru este însă clar: Biserica occidentală are de secole o sărbătoare a Tuturor Sfinților pe 1 noiembrie. Iar ajunul ei a dat numele Halloweenului.
În tradiția ortodoxă, Duminica Tuturor Sfinților este sărbătorită în prima duminică după Rusalii. Este o diferență reală între calendarele și tradițiile celor două ramuri ale creștinismului.
Dar faptul că un obicei nu aparține tradiției ortodoxe românești nu înseamnă automat că este satanic. Dacă am judeca astfel, am avea o problemă cu o bună parte din tradițiile religioase și culturale ale altor popoare creștine.
Înainte de Halloween a existat Samhain. Și ce dacă?
Cu mult înainte ca Halloweenul să ajungă în vitrinele supermarketurilor, în Irlanda exista Samhain, o sărbătoare sezonieră a lumii celtice, asociată cu încheierea recoltei și începutul iernii.
În calendarul tradițional irlandez, Samhain marca începutul sezonului întunecat al anului. Vremea se răcea, zilele deveneau mai scurte, animalele erau aduse de pe pășuni, iar comunitățile se pregăteau pentru iarnă.
În jurul acestei perioade s-au păstrat povești despre spirite, morți care se întorc acasă, focuri protectoare, măști și felurite superstiții.
Totuși, trebuie să facem o distincție importantă. Multe descrieri foarte precise ale ritualurilor practicate de celți acum două mii de ani sunt reconstrucții istorice sau interpretări ale unor izvoare scrise mult mai târziu. Nu avem un manual al sărbătorii Samhain, redactat de druizi, din care să putem verifica fiecare legendă populară de pe internet.
Istorici precum Ronald Hutton au analizat critic ideea că Samhain ar fi fost, fără nicio îndoială, un An Nou celtic dedicat în primul rând morților. Există tradiții vechi, există continuități folclorice, dar nu fiecare poveste modernă despre celți poate fi prezentată drept fapt istoric demonstrat.
O sărbătoare cu mai multe straturi istorice
Halloweenul actual s-a format în timp, prin întâlnirea obiceiurilor populare irlandeze și scoțiene cu calendarul creștin, apoi cu transformările sociale și comerciale din America.
Nu este exclusiv păgân, exclusiv creștin și nici exclusiv american. Este rezultatul unei istorii culturale în care oamenii au păstrat, adaptat și reinterpretat obiceiuri de-a lungul secolelor.
Exact cum s-a întâmplat cu numeroase alte sărbători europene.
Dovleacul care a speriat creștinătatea era, inițial, un nap
Una dintre cele mai amuzante părți ale isteriei moderne este dovleacul. Pentru unii, simpla apariție a unui dovleac luminat pare să fie semnalul că forțele întunericului au început ofensiva.
Numai că irlandezii nici măcar nu foloseau inițial dovleci. Ei sculptau napi, în care puneau lumânări, realizând felinare cu fețe înfricoșătoare.
Obiceiul este legat de tradițiile populare de protecție împotriva spiritelor și de legenda lui Stingy Jack, personajul care, potrivit poveștii, l-a păcălit pe Diavol și a ajuns să rătăcească având drept lumină un tăciune într-o legumă scobită.
Când emigranții irlandezi au dus tradiția în America, dovlecii s-au dovedit mai potriviți pentru sculptat. Erau mai mari și mai ușor de lucrat.
Așa s-a născut imaginea modernă a celebrului Jack-o’-lantern.
Din nap irlandez a devenit dovleac american, apoi decorațiune de supermarket, iar în România a ajuns, pentru unii, un pericol pentru mântuirea sufletului.
E un traseu cultural impresionant pentru o legumă.
Legenda lui Jack este folclor, nu doctrină creștină. Nici flacăra din dovleac nu are o semnificație teologică universală. Unii îi atribuie sensuri despre lumină, suflet și speranță, alții o folosesc pur și simplu ca decorațiune.
Și tocmai aici apare problema cu judecățile categorice: un simbol nu are întotdeauna aceeași semnificație pentru toți oamenii care îl folosesc.
Acum să discutăm puțin despre strigoii noștri, că aici începe distracția
Românii au o relație absolut fascinantă cu superstițiile. Cele autohtone sunt tradiții strămoșești, pline de farmec și înțelepciune populară. Cele ale altora devin, după împrejurări, practici oculte și atacuri împotriva creștinismului.
Luați, de exemplu, noaptea Sfântului Andrei.
În folclorul românesc este una dintre cele mai încărcate nopți de credințe despre strigoi, duhuri și puteri supranaturale. Potrivit tradiției, strigoii umblă printre oameni, animalele pot vorbi, iar usturoiul pus la uși și ferestre apără gospodăria de forțele rele.
Nu inventez nimic. Aceste obiceiuri sunt documentate în cercetări și colecții de patrimoniu etnografic românesc.
Mai mult, în tradițiile românești există și practici de ghicire a ursitului, obiceiuri cu grâu pus la încolțit și numeroase ritualuri populare care s-au păstrat în jurul unor sărbători creștine.
Napi, măști și spirite
Felinare sculptate, focuri, credințe despre lumea nevăzută și obiceiuri de protecție împotriva spiritelor.
Usturoi, strigoi și ursit
Usturoi la uși și ferestre, credințe despre strigoi, animale care vorbesc și ritualuri populare de ghicire.
Și totuși, când bunica punea usturoi la geam împotriva strigoilor, vorbeam despre tradiție. Când un irlandez scobește un nap sau un dovleac ca să sperie spiritele, vorbim despre păgânism periculos.
Care este diferența? Istoric și cultural există diferențe, desigur. Dar asemănarea dintre mecanismele folclorice este imposibil de ignorat.
În ambele cazuri avem credințe populare despre lumea nevăzută, protecția casei, anotimpuri și relația cu cei morți. Tradițiile au evoluat în contexte diferite și s-au întâlnit, în forme diferite, cu religia creștină.
Nu susțin că ritualurile cu usturoi sunt învățături ale Bisericii Ortodoxe, așa cum nu susțin că sculptarea unui dovleac reprezintă o poruncă a Bisericii Catolice.
Spun doar că este ridicol să-ți tratezi propriul folclor cu nostalgie și pe al altora cu groază, fără să încerci măcar să le înțelegi.
Trei lucruri pe care merită să le lămurim
„Halloweenul a fost inventat în America.”
Nu. Are rădăcini europene vechi. America a transformat și popularizat masiv forma sa modernă.
„Toate obiceiurile sunt ritualuri creștine.”
Nu. Sărbătoarea combină elemente creștine, folclorice, precreștine și seculare.
„Oricine poartă un costum practică ocultismul.”
Costumul sau decorarea unei case nu reprezintă, prin ele însele, un ritual religios.
Mai este o poveste repetată anual: că Halloweenul ar fi o invenție americană, exportată prin filme și magazine, pentru a distruge tradițiile creștine ale Europei.
Americanii au popularizat și comercializat enorm sărbătoarea, asta este adevărat. Dar nu au inventat-o.
În Irlanda și Scoția existau de secole obiceiuri cu măști, vizite din casă în casă, jocuri și mici farse. În anumite tradiții creștine medievale, oamenii mergeau din ușă în ușă și primeau mâncare în schimbul rugăciunilor pentru cei decedați.
Obiceiul modern trick-or-treat are o istorie complexă și s-a dezvoltat mai ales în America secolului XX, dar rădăcinile sale culturale sunt mult mai vechi.
Și avem inclusiv dovezi literare.
În 1785, poetul scoțian Robert Burns a scris celebrul poem Halloween, în care descria tradiții, jocuri, superstiții și întâmplări ale comunităților rurale scoțiene.
În 1785, nici Hollywoodul, nici filmele horror moderne, nici industria costumelor de plastic nu existau. Dar oamenii deja sărbătoreau Halloweenul.
Mai târziu, literatura gotică, cinematografia și comerțul au contribuit la transformarea sărbătorii într-un spectacol cultural global.
Poți critica pe bună dreptate consumerismul, vulgarizarea unor simboluri sau transformarea oricărei tradiții într-o ocazie de a vinde plastic și zahăr. Eu însumi găsesc uneori ridicol excesul comercial.
Dar este o critică mult mai serioasă decât să declari că oamenii care participă la o petrecere tematică se închină automat Diavolului.
Ce spune Biserica și ce înțeleg unii credincioși
Ar fi incorect să pretindem că toate Bisericile creștine privesc Halloweenul la fel.
În tradiția catolică occidentală, ajunul Tuturor Sfinților are o legătură istorică limpede cu calendarul religios. Halloweenul popular contemporan este însă, în mare parte, o sărbătoare culturală și seculară, nu o ceremonie religioasă.
În tradiția ortodoxă românească, Halloweenul nu este o sărbătoare liturgică, iar reprezentanți ai Bisericii au criticat manifestările sale, în special atunci când implică practici oculte sau activități pe care le consideră nepotrivite pentru copii.
Este o poziție religioasă pe care credincioșii au dreptul să o urmeze. Un părinte are tot dreptul să decidă că nu dorește asemenea activități pentru copilul său.
Dar este important să distingem între o practică ocultă propriu-zisă, un joc, un costum de carnaval și o tradiție populară.
Un copil care se îmbracă în fantomă și cere bomboane nu face automat spiritism. O familie care decorează casa cu dovleci nu desfășoară, prin simplul fapt al decorării, un ritual religios păgân.
Dacă vrem să discutăm despre limitele potrivite pentru copii, despre imagini violente sau despre practici incompatibile cu o anumită credință, putem avea o discuție serioasă.
Libertatea religioasă înseamnă inclusiv libertatea de a nu participa. Nu înseamnă dreptul de a-i transforma pe ceilalți în păcătoși doar pentru că nu îți împărtășesc interpretarea.
Dar dacă pornim de la ideea că orice mască este dovada unei legături cu Satana, discuția nu mai are prea mult de-a face cu istoria sau cu educația.
Credința nu devine mai puternică dacă îi sperii pe ceilalți
Aici este, de fapt, partea care mă deranjează cel mai mult.
Nu mă deranjează oamenii care refuză Halloweenul din convingeri religioase. Îi respect. Mă deranjează cei care simt nevoia să anunțe, cu superioritate morală, că ei sunt adevărații creștini, iar cei care se distrează în seara de 31 octombrie au probleme cu credința.
Mai ales când această condamnare este însoțită de o ignoranță istorică pe care persoana respectivă nici măcar nu încearcă să o corecteze.
Poți fi credincios și să nu sărbătorești Halloweenul. Poți fi credincios și să participi la obiceiurile sale culturale. Poți fi ateu și să nu suporți Halloweenul. Poți să te costumezi în vampir fără să crezi în vampiri, așa cum poți să joci într-o piesă de teatru despre un criminal fără să aprobi crimele.
Contextul și intenția contează.
Creștinismul vorbește despre iubirea aproapelui, despre smerenie, despre responsabilitatea propriilor fapte și despre judecarea cu discernământ.
Mi se pare o contradicție să invoci aceste valori, iar apoi să te grăbești să condamni o familie pentru că a pus un dovleac în fereastră.
Cu atât mai mult cu cât în jurul nostru există probleme morale reale: minciuna, cruzimea, corupția, abuzul, exploatarea și nepăsarea față de cei aflați în suferință.
Avem destule lucruri grave de condamnat fără să transformăm un costum de schelet într-o urgență spirituală națională.
Eu sărbătoresc Halloweenul. Și rămân creștin.
În Irlanda, Halloweenul este parte a patrimoniului cultural. Îl vezi în școli, în cartiere, în poveștile populare și în activitățile familiilor. Copiii se costumează, vecinii pregătesc dulciuri, iar comunitățile participă la o tradiție care s-a schimbat foarte mult de-a lungul secolelor.
Pentru mine, asta înseamnă Halloweenul de astăzi: o seară în care oamenii se distrează împreună, copiii se bucură de costume și bomboane, iar cei mari pot să-și amintească poveștile și superstițiile de altădată.
Nu am nevoie să cred că dovleacul este un simbol creștin ca să-l pun la fereastră. Nu am nevoie să pretind că toate obiceiurile Halloweenului au fost inventate de Biserică. Și nu am nevoie să demonstrez că o sărbătoare este complet lipsită de origini precreștine pentru a-i aprecia partea culturală.
Credința mea nu depinde de un costum, iar relația mea cu Dumnezeu nu este decisă de ceea ce cumpăr de la raionul cu decorațiuni.
Înțeleg că unii oameni aleg să nu sărbătorească Halloweenul și nu am nicio problemă cu alegerea lor. Le cer doar să accepte că alții pot face o alegere diferită fără să fie mai puțin creștini din cauza asta.
Eu, pe 31 octombrie, voi pregăti bomboanele pentru copiii care îmi bat la ușă.
De monștrii costumați nu mă tem. Mă îngrijorează mai degrabă adulții care văd monștri peste tot și sunt convinși că numai ei au rămas de partea binelui.
