Ce s-a întâmplat cu Ziua Românilor din Irlanda?

0
1253
Poster promovare Zilele Românilor din Irlanda 2016

Ziua sau Zilele Românilor din Irlanda!

Vă mai aduceți aminte de ele?

Începuseră să fie o chestie mișto care se sărbătorea în luna mai. Obiceiul lansat de RCI începuse prin 2014 și au dat lovitura când au adus pe Junii Sibiului într-un spectacol de zile mari la The Helix. Mai jos imagini din spectacolul din 2014.

Se organizau tot felul de activități în perioada asta, târguri românești, activități pentru copii, chiar și meciuri de fotbal între reprezentativele locale ale României și o echipă a Irlandei. Ce mai, chiar au prins bine la public, într-o perioadă bună în care lupta era încinsă între organizația cu tradiție în Irlanda și denigratorii ei.

RCI-ul chiar făcea o treabă bună, chestii mișto de promovare pe net la care contribuiam și eu cu ce puteam. Chiar era bine mediatizată ajunse-se și pe la mass media irlandeză și chiar din România pe la Protv și alte trusturi media. Unde mai pui că întâmplător sau nu cineva pe la București s-a hotărât să pună cam în aceiași perioadă Ziua Românilor de Pretutindeni.

Avântul pionieresc a durat vreo doi – trei ani ani, iar de atunci a decăzut până când anul ăsta nici nu a mai pomenit nimeni nimic de aceste zile.

Ba mai mult de atât, nici măcar nu a pomenit nimeni în Irlanda de Ziua Românilor de Pretutindeni. Am zis eu ceva la Informatia în știri, inclusiv cu mesajul Președintelui Iohannis pentru diaspora. În rest nimic.

RCI-ul deși are evenimente organizate, ele au fost decalate pentru luna iunie probabil din cauza contractelor cu artiștii. Oricum s-au concentrat mai mult să anunțe că fac 20 de ani de existență și probabil din motive logistice au abandonat ideea pe care chiar ei au inițiat-o: Zilele Românilor din Irlanda.

Până și chestiile alea de 1 iunie pentru copii au dispărut din activitățile RCI, acum fiecare bisericuță face câte ceva, pe bani de dragul afirmării, cu mențiunea că totul e pentru binele suprem al bisericuței. Unele bisericuțe sunt formate exclusiv din gospodine ce-și vor etala la ziua copiilor poșetele luate din târg la Fairyhouse sau în unele cazuri chiar bonele filipineze.

Între timp RCI-ul se chinuie să vândă toate biletele la Gheorghe Zamfir, iar acest lucru poate încă odată arată destrămarea unei comunități și nu vorbesc de organizația propriu zisă.

Să nu credeți că românii nu vor să-l vadă pe Gheorghe Zamfir, din contra. Am spus-o de ani de zile și o repet, din cauza unor idioți, românii din Irlanda au fost atât de manipulați și scindați încât refuză să meargă la unele evenimente doar din cauză că sunt organizate de RCI, RSI, RDI, GFX etc.

Da, sunt la fel de convins că un manelist probabil ar fi umplut sala mult mai repede, cum sunt convins că unii nu vor să meargă la astfel de evenimente pentru că sunt prea scumpe pentru salariile din Irlanda. Sunt convins că unii nici nu au auzit de ele, de evenimentele pentru români, pentru că nu intră pe Facebook sau pur și simplu că nu vor să se intersecteze cu românii, pentru că e aproape normal să vrei să te ferești de ei.

Știi că unii nu dau like la Informatia IRL doar pentru că eu le scriu?

Le citesc zilnic dar refuză să facă un gest care l-ar da de gol că le apreciază, că le citește, să nu fie faultat de șefu de trib sau șefa de gintă. Știi ce zic?

E paralela perfectă între ce se întâmplă în România, fără să am nici cea mai mică intenție de a-mi desconsidera cititorii sau măcar pe unii dintre ei.
Există un partid, există un lider absolut incontestabil iar simpatizanții nu au voie să zică nimic împotriva partidului, a liderului și nimic de bine despre celelalte partide. Da și în comunitatea românească din Irlanda s-a întâmplat exact ca în politica din România: un partid care deși majoritar la guvernare a câștigat printr-o participare scăzută la vot, cu mențiunea că în Irlanda a fost și mai grav, nu a existat acel vot. Dar ei, acea minoritate de bătrâni senili, oameni inculți, analfabeți și asistați sociali s-au implicat, au primit promisiuni și poate chiar firmituri mai bune decât nimic. Exact așa și cu comunitatea românească din Irlanda: lipsa de implicare a adus în față un Dragnea și o Viorica Dăncilă.

Vă las pe voi să faceți mai multe analogii și comparații, să spuneți de ce nu se mai sărbătorește Ziua Românilor din Irlanda, de ce comunitatea nu mai e unită, deși niciodată nu a fost chiar unită, de ce când e vorba de comunitatea românească din Irlanda, totul aproape se rezumă la activitățile unor grupuri de Facebook, la problemele fără sfârșit ale consulatului și de ce unii dintre noi nici măcar nu vrem să avem de a face cu românii și activitățile sociale unde sunt români?