5 buni creștini am blocat ieri la știrea cu creștinii.

0
172

Dimineață am scris o postare și vă rog să o citiți și să-mi spuneți dacă vi se pare plină de ură. Facebookul a marcat inițial postarea ca fiind împotriva regulilor. Am actualizat acest articol după ce Facebook a răspuns apelului meu și a pus postarea înapoi online

“Eu cred că mulți habar nu aveți ce înseamnă creștin și acum s-a umflat creștinismul în voi că e Săptămâna Mare. Trăiți cu falsa impresie că dacă scrii că ești bun pe Facebook și altul e rău săptămâna asta, Dumnezeu vă iartă toate prostiile pe care le-ați făcut tot anul. Sunteți farisei și puteți să-mi spuneți că v-am judecat că așa-mi place mie. Citiți și vă minunați, dacă știți să citiți în limba română, cu intonație, în rime sau nu.

5 buni creștini am blocat ieri la știrea cu creștinii.

După ce la început te fac om rău pentru comentarii pertinente, unul chiar m-a făcut nazist pentru că am pus știrea cu familia de români. Nu știu ce au dar oamenii ăștia care se cred creștini sunt mai răi ca hienele, te linșează cu bunătatea lor. Aruncă cu blesteme, pentru ca așa e creștinește și apoi tot creștinește ți-o dă la puie. Pe bune! În primul comentariu îți spune că e Săptămâna Mare și ar trebui să fii mai bun, iar în ultimul, să-ți dau puie… Asta ultima a venit de la o româncă care merge la biserică probabil să ia lumină mâine seară. Dacă aș avea o putere, i-aș duce pe toți ăștia blocați la o mănăstire. Detox 3 săptămâni fără Facebook și cu un duhovnic în fiecare zi. Defapt și eu mi-aș dori asta, dar vedeți voi, viața bate filmul. Eu nu-mi permit luxul de a sta 3 săptămâni în liniște, detox că am rate de plătit și datorii.

Mai citiți, mai documentați-vă ce înseamnă să fii creștin, pentru că unii chiar habar nu aveți, deși vă dați mari creștini.



Câteodată am impresia că Raiul va fi plin de atei, pentru că sunt mai plini de bunătate sunt mai echilibrați și fără a fi creștini, respectă regulile creștinismului: să fii bun, să-ți iubești aproapele, să nu minți, să nu furi, să nu preacurvești, să nu arunci cu pietre în păcătoși. Acum o să-mi spui că comit o blasfemie, dar să știi că e păcat să-mi spui asta, garantat!
Reflectați astăzi în Vinerea Marea și vedeți cât de buni creștini sunteți, când le aruncați unora că nu sunt buni. Chiar dacă ar fi răi, tu ca bun creștin trebuie să nu-l hulești, trebuie să nu-l faci păcătos, nu trebuie să-l blestemi, trebuie să te rogi pentru el.

M-ai văzut că am făcut un păcat sau am pus un mesaj care ți se pare păcat? Tu ca bun creștin, închizi Facebookul, nu spui: dă-l dracului sau să-l bată Dzeu!

Închizi Facebookul, te pui în genunchi dacă așa cere religia ta și te rogi pentru mine păcătosul, să mă pună Dzeu pe drumul cel bun. Asta înseamnă să fii bun creștin, nu să te lauzi că ești bun creștin cu două vorbe aruncate pe Facebook că alții sunt răi.

Îmi este milă de voi și sunt sigur că Dzeu dacă există așa cum credeți voi, asta vă va zice și el la judecata de apoi. Că ați înțeles totul greșit, că în loc să fiți buni, comiteți un mare păcat și îi criticați pe alții că nu sunt, că nu sunt buni, că nu sunt creștini, că vor arde în focul Iadului. Poate e chiar invers și Raiul va fi plin de atei buni, mult mai buni decât mulți creștini. Pentru că nu e suficient să crezi că El există și tu să te lauzi că ești credincios. Uitați-vă la poruncile lui Dzeu așa cum sunt ele scrise. Majoritatea nu sunt despre Dumnezeu sau despre credință, religie, sunt despre bunătate, reguli de conduită morală normală.

Poate reflectăm mai mult în Vinerea Mare și poate ne dăm seama că a fi creștin în primul rând înseamnă să nu critici pe cel păcătos, să faci bine, dar nu pe Facebook.

Neața zurliilor, am mai făcut o lecție de creștinism mai ceva ca un popă. Sper să nu mă trezesc cu câteva blesteme, pentru că fariseii mai au un dar infailibil: nu știu că pot fi blocați pe Facebook.