Am fost să văd ultimul film Avatar, așa pe final de concediu. Evident 3D, că doar nu suntem animale să-l vedem 2D, ca pe vremea dacilor.
Nu știu dacă e vârsta, oboseala sau faptul că sufletul meu refuză să mai fie păcălit, dar de fiecare dată când merg la un film 3D în ultima vreme, am impresia că cineva a stins lumina din greșeală și a uitat să o mai aprindă.
Serios, se vede atât de întunecat încât mă așteptam ca la un moment dat să iasă un angajat cu o lanternă și să zică: „Sorry, e film artistic, așa a vrut regizorul.”
Efectele 3D?
Da, există.
Adică… există acel unicul efect 3D: personajul principal e în focus, restul universului e decor emoțional.
Cam atât.
Dacă la primul Avatar am zis „WOW, viitorul e aici”, la ăsta mi s-a părut că „viitorul e pe pauză, revenim după publicitate”.
Ori a regresat tehnologia, ori am eu așteptări nerezonabile gen să văd ceva clar.
Nu exclud nici varianta în care cinema-ul m-a păcălit și au pierdut un led la proiecție.
Filmul?
Lung.
Foarte lung.
Mai ales dacă ai făcut greșeala capitală să-ți iei 1 litru de Pepsi, pentru că brusc filmul nu mai e despre Avatar, ci despre lupta interioară dintre tine și vezica ta.
Sfat prietenesc:
👉 mergeți la toaletă înainte
👉 nu beți lichide
👉 reclamele NU sunt parte din film, dar sunt parte din suferință
👉 altfel o să trăiți finalul într-o stare de panică pură
Acțiune? Multă.
Previzibilă? Evident.
Știi ce urmează, știi cine câștigă, știi că nimeni important nu pățește nimic cu adevărat.
E genul de acțiune care te ține atent, dar nu surprins.
Ca un drum cunoscut cu mașina: da, ajungi, dar nu povestești nimănui.
Nu e un film prost.
E un film perfect ok pentru cei care vor să uite de realitate trei ore și să se uite la oameni albaștri care au probleme mult mai mari decât ale tale. Dacă mai ai și fetișuri cu sexi avatare… ți se îndeplinește visul, se pupă cu humanoizii.
Și acum vine partea dureroasă.
Ajung acasă.
Deschid Disney+.
Pun un Avatar mai vechi.
TV-ul meu (recunosc, cu sistem audio 5.1) → culori mai vii, imagine mai clară, sunet mai satisfying decât la cinema. Acasă singura problemă e soția, care-mi repetă obsesiv să-l dau mai încet că nu sunt surd, când eu chiar sunt.
În momentul ăla mi-am dat seama că am plătit cinema-ul ca să văd o avampremieră pentru experiența de acasă. Am avut impresia că am fost la cinema să văd un film de pe torente filmat cu camera. Pe bune…
Aștept să apară filmul pe streaming, convins fiind că o să-l văd mai bine de pe canapea, cu pauză când vreau, fără 3D întunecat și fără frica de a-mi distruge pantalonii… de la Pepsi.
Cam asta e părerea mea.
Avatar e frumos, impresionant, grandios… dar paradoxal, cel mai bine se vede acasă.
Mulțumesc pentru atenție.
