Cum se fac(eau) bani în Irlanda de pe urma românilor

Știu sună tragic, poate nu e chiar așa de tragic. Unii spun că fiecare are ceva de câștigat, și poate e așa, eu doar vorbesc din experiență proprie.

Viața înainte de dreptul de muncă pentru români în Irlanda era destul de grea, iar românii acceptau foate multe compromisuri, unii chiar și astăzi acceptă compromisuri mulțumiți doar că au un loc de muncă. Am văzut comentarii de genul, să fii mulțumit că ai un job, în loc să spună că merită mai mult financiar, pentru că .. merită.

Partea cea mai tragică este că de cele mai multe ori cei care profitau și încă profită de pe urma românilor sunt tot românii, nimic nou aici cred.

Fiecare sector profita și încă profită, de la șantiere, la servicii, restaurante etc. Românul are cu ce și cel ce muncește, muncește, iar ceilalți au venit cu obiceiuri românești în Irlanda. Vechea bișniță merge bine mersi, furatul la cântar în piață la fel, banii la maneliști și exemplele pot continua. Cu ce se mai face bișniță? Țigări, băuturi… mai spun?

Am să încep cu sectorul construcțiilor. Unii băieți, aș putea spune nici măcar inteligenți au reușit să de-a lovitura în Irlanda. S-au aciuat pe lângă niște subcontractori și au ajuns mari patroni în ochii amărâtului care își rupe spatele pe 60 de euro pe zi. În 2004-2008 când sectorul construcțiilor era în floare, așa zișii patroni români luau lucrări prin care erau plătăți pe om cam 200-300 de euro pe zi. 60-100 erau ratele cu care erau plătiți muncitorii care se rugau de “patron” să le de-a de muncă. Totdeauna era o mafie în jurul lor, unii dădeau 400 de euro în avans “patronului” sau unui intermediar pentru un loc de muncă. Safety Pass, PRSI number, acte de identitate, toate se făceau pe șpagă. Românul totdeauna găsea breșa din sistem. De multe ori munceau degeaba, pentru că “patronul” invoca faptul că firma de mai sus nu i-a plătit, dar conturile lor se îngrășau pentru că românul nu putea să facă “gât”, muncea ilegal, și cât a fost a fost. Practica încă mai există astăzi, și nu cred că nu ai un cunoscut în această situație.

Mergeau construcțiile, mergeau și distracțiile. Și ce frumos era Restaurantul Transilvania, primise chiar review de 5 stele într-un ziar irlandez. Probabil patronii făceau bani, dar chiar era ceva frumos, mâncarea era bună, tradițională, muzica la fel, atmosfera aia cu chestii românești pe perete… ehehe ce vremuri. Păcat că nu mai există restaurantul, în schimb au apărut alții care te duc pe câmp să îți faci botezul sau nunta în niște condiții insalubre, pe care plătești un profit net “patronului” de aproximativ 3000 pe noapte. Să te ferească cineva să ai nevoie la toaletă, toaletele publice sunt curate comparativ cu astea. Alții te înghesuie în locații minuscule unde trebuie să fii atent să nu îi dai un cot în gură vecinului de farfurie, condiții care probabil nu ar da bine firmelor de asigurare, dar las-o mă că merge așa. Nu ai de unde alege, pentru că toate sunt la fel, din păcate și atunci toți sunt câștigați într-un fel. Concurența acum e doar la preț, calitatea nu mai e ce era odată, e importantă dar nu necesară. Transilvania a fost începutul și modelul, au urmat mai mulți care au făcut și mai fac bani pe urma tradițiilor românilor, și românilor le plac tradițiile. Le plac atât de mult încât Sarmalele sau transformat în Pork Ribs și Sichuan Chicken, iar chinezul a devenit fratele românului.

Vin și muzicanții, ehehe aici e o mare distracție. De obicei cei cu simțul adevărat artistic au de pierdut. Se preferă cel care știe manele (condiție obligatorie pe CV-ul menestrelului), pentru a fi îngropat în dedicații, în defavoarea artistului autentic de muzică populară. Ba mai nou, dacă prețul e corect angajăm un tip din Republica Soră și ne cântă ceva și în rusește, după un pahar de whiskey de contrabandă merge și un Kalinka. Una peste alta aici e un sector greu, concurența e mare, pentru că românul e artist, și de ce să nu recunoaștem toți ne pricepem la muzică, unii din noi chiar avem și tentative de recitaluri, la duș… Totuși vă rog să nu mă căutați să vă cânt, dar vă pot recomanda preferința mea, pentru evenimente dintre artiștii locali. Și nu e vorba de Bono…

Orice petrecere are nevoie de tort, și gospodine sunt multe. Concurență nu glumă pe acest sector, dar măcar aici se muncește și nu pot spune că se profită, prețurile totdeauna mi s-au părut ok indiferent de supplier fie el privat sau firmă. Doar gusturile diferă, gusturile la propriu și la figurat când e vorba de design. Nu sunt fanul dulciurilor, dar cel mai mult m-a surprins apariția Fornetti pe piață, păcat că atunci când ajung eu în zona cu pricina, nu mai sunt. Nici aici nu pot da recomandări prea multe, decât pe cei de la Cake Boutique de la care am luat de câteva ori și am fost mulțumit. Dar am auzit că toți sunt buni și dulci.

Apăruse Alimentara, ehehe.. găseai delicatese românești, prețuri OK. Știu sunteți confuzi, acum sunt multe Alimentara. Dar pentru mine a fost una, pe Bolton Street, ea a fost pionierul alimentărilor, care între timp a schimbat patronii. Dar ca orice idee de afaceri care merge, va apare cineva care cu resurse minime va putea să se folosească de idee și așa avem vreo 4 acum, clienții au de unde alege. Clientela 80% români, deci se fac bani și de aici pe spatele românilor pofticioși. Alternativa există în magazinele Poloneze, Lituaniene chiar și cele arabe, dar eticheta în românește dă mai bine. Iar nu pot da recomandări prea multe, eu dacă e să iau ceva românesc folosesc Alimentara din Blanchardstown, care în ultima vreme chiar mă surprinde cu varietatea de produse. Dar știu că și celelalte sunt la fel de bune.

Antenele de satelit… ce mai alergare, până când a apărut GigiTv era viață pentru instalatori, făceau bani cu nemiluita din sisteme motorizate pe bani buni nu așa. Și acum se mai fac, dar piața e saturată, deci sectorul nu e unul în care să investești dacă vrei să faci bani. Într-o vreme instalam și eu antene pe 50 de euro, până am lunecat de pe un acoperiș și mi-am zis că gata, nu mai merită, am lăsat și pe cei care vindeau sistemele să facă ce știu ei mai bine. Toți instalatorii care i-am cunoscut sunt profesioniști și fac treabă bună, dacă nu ar face, nu ar apare imaginea pe tv, trebuie doar comparat prețul de la unul la altul.

Filmări video și fotografii, aici nu prea mai fac bani românii, pentru că românul preferă să de-a banii pe dedicații decât pe un serviciu bun video, iar fotografiile… are telefon de 8mega. În România ratele sunt de 1500 de euro pe un pachet video foto, în Irlanda românul nu plătește mai mult de 450 de euro, pentru că nu vrea. Acum au apărut cameramanii de ocazie cu 250 de euro pe care îi preferă românul fiind ieftin și piața s-a dus pentru prestatorii adevărați care nu au altă alternativă decât să intre pe piața irlandeză. Nu e de mirare că filmările sunt acum făcute cu telefoanele mobile la evenimente ce ar trebui să fie “Memories of a life time”. M-aș recomanda pe mine aici, dar vă zic sincer că mă bate gândul să mă las, nu sunt prea ieftin și nici nu mai vreau să muncesc degeaba, și mai sunt unii prieteni care spun că nici nu fac treabă prea bună, că folosesc prea mult After Effects-ul când ar trebui să stau mai puțin în fața calculatorului pentru că eficacitatea preț calitate nu e justă. Așa că nu vă bazați pe mine. La fotografie există o fată Monica, pe ea o recomand, eu încă mai experimentez cu fotografia…

Spectacolele cu artiști mai mult sau mai puțin consacrați (deobicei mai puțin consacrați, dacă nu chiar necunoscuți) din România pare a fi noul trend. Cu bilete de 25-50 de euro de concert încă se mai fac bani dacă sunt doritori de inedit. Un artist de regulă e plătit cu 300 de euro maxim 600 de euro dacă e super bun asta înseamnă în bilete de 25€ vândute 12 sau 24 de bilete vândute. Artistul e bucuros că mai face un ban (la viața din România orice e bun), mai vinde un CD, mai vede o țară străină. Mai cumperi o porție de mici de 10 euro și atunci promotorul e super mulțumit. La mici profitul e de 400% când un pachet de 20 de mici îl găsești la maxim 10 euro în magazinele gen Alimentara, iar tu primești 2 sau 3 pentru 10 euro, fă calculele. Biletele de avion deobicei sunt sponsorizate de o firmă de transport din Irlanda, iar cazarea pentru a tăia costurile hotelului este acasă la promotor. Mai e sala care trebuie închiriată, dar și aceasta se plătește cam cu 20 de bilete vândute. Sponsorul de multe ori plătește reclama în diferite feluri, așa că nici acest aspect nu trebuie ignorat, mai ales când ai firme precum Moneygram ca sponsor. Acum în Irlanda sunt cel puțin 3 organizatori de spectacole, unii fac profit, alții doar atenție asupra organizației care o reprezintă. Unii folosesc slogane patriotice pentru a te atrage, alții oferă premii, totul într-o manieră creativă, care progresează într-un mod pozitiv cu fiecare spectacol. Și doritori de poze pe Facebook de la spectacol cu cântărețul X sau actorul Y vor fi întodeauna, așa că hai la concert. Aici nu am ce să vă recomand, depinde de gusturi și de artistul care vine, deobicei se sfârșește cu un dans tradițional, și poate face bine la destresarea organismului. Cel mai bun spectacol organizat de români aici, clar cel cu Stela Popescu, Tamara Buciuceanu, Arșinel și Cristea. Memorabil.

Avem și mecanici auto, unii mai buni alții mai puțini buni. Eu am întâlnit numai buni, dar am auzit și de unii care profită la maxim dacă nu te pricepi la mașini. Și veni vorba de mașini avem și dealeri, băieți cu simț de afaceri dezvoltat prin Germania. Aduc mașini din Nord și le vând în Sud, cu adaosul necesar deranjului.

Avem firme de transport, unii îți iau pachetul de acasă, și chiar transportă orice, chiar și mașini. Se mai întâmplă, din ce în ce mai rar, să se mai piardă încărcătura, din cauza unui control inopinat. Gurile rele ar spune că din cauză că se dau unul pe altul în vileag autorităților. Adevărul e la mijloc. Dar ce ne-am face noi fără sticla de vin de la tataie?

Sunt sigur că nu am acoperit totul, dar cam asta e viața dacă te învârți în cercuri de români în Irlanda.

În rest noi ceilalți avem job normal, dar oricum ar fi, ajungem mai devreme sau mai târziu la cei de mai sus, pentru că viața e mai frumoasă când ești român, și ar fi păcat să nu trăiești ca un român.

Orice asemănare cu realitatea e pur întămplătoare, acest articol este un pamflet și trebuie citit ca atare.

Dacă dorești reclamă pozitivă la unul din serviciile mai sus, contactează-mă.

Edit: Un promotor m-a contactat spunându-mi că am cifrele puțin greșite la organizarea spectacolelor. Am să modific cifrele când îmi arată chitanțele, dar până la urmă totul e un pamflet și cifrele sunt fictive, auzite întâmplător de una din urechile mele.