Ce sfaturi are Primul Ministru al Irlandei pentru români, legat de Referendumul pentru Familie

0
1286

Leo Varadkar este Primul Ministru al Irlandei și ceea ce presa din România a evitat să spună în timpul vizitei acestuia este că el este gay declarat.

Probabil dacă presa ar fi anunțat acest lucru, Dragnea sau Viorica nici nu ar mai fi dat mâna cu el sau și mai rău s-au fi organizat proteste de stradă împotriva vizitei oficiale a unui gay.

Stați liniștiți știu mulți români în Irlanda care au jurat că nu mai stau acolo dacă se legalizează căsătoria între gay acolo, dacă Leo devine Prim Ministru, dacă se legalizează avorturile și toate s-au întâmplat, iar creștinii noștri din Insula de Smarald și-au încălcat principiile și continuă să încaseze beneficiile sociale. Numai gura de noi…

Vorba lungă sărăcia omului, așa că vă las să vă delectați cu interviul Primului Ministru, unul dintre cei mai deștepți și simpatici irlandezi sau cel puțin așa cred eu.

Reporter: Irlanda este o naţiune profund catolică şi conservatoare. Cu toate acestea, în ultimii trei ani, a aprobat căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, recent a votat şi eliminarea interdicţiei constituţionale privind avorturile. Şi România este o ţară foarte religioasă – o altă religie desigur, dar tot religioasă şi conservatoare. Doar că România merge în direcţia opusă faţă de Irlanda. Românii vor vota pe tema unei modificări constituţionale care vizează interzicerea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Din postura de prim premier homosexual al unei ţări care a votat în mod copleşitor pentru egalitatea căsătoriilor, ce le-aţi transmite celor de aici care se tem că tradiţiile lor şi modul lor de viaţă sunt ameninţate şi consideră că singura soluţie este modificarea Constituţiei?

Leo Varadkar, Premier al Irlandei: Cred că i-aş îndemna pe oameni să încerce să vadă situaţia dintr-o altă perspectivă. Irlanda este o ţară preponderent catolică, poate nu mai este la fel de religioasă ca pe vremuri şi cu siguranţă nu la fel de conservatoare ca în trecut, dar am ajuns într-un punct în care respectăm opţiunile religioase ale oamenilor. Dar asta nu înseamnă neapărat că aceste opţiuni ar trebui impuse altor cetăţeni sau că legile ţării, legile republicii ar trebuie să reflecte aceste viziuni şi tradiţii. În Irlanda, un număr foarte mare de oameni care sunt catolici practicanţi şi oameni credincioşi au ales totuşi să voteze „Da” la referendum pentru că ei au înţeles că nu trebuie să-şi impună viziunile morale asupra celorlalţi. Dacă vorbim despre ceva cum este avortul, a accepta că nu reprezintă o crimă, că este o decizie a femeii să aleagă dacă vrea sau nu să continue o sarcină nu înseamnă că tu trebuie să iei această decizie pentru ea, ci că îi permiţi ei să ia această decizie în numele ei. Iar în ceea ce priveşte căsătoriile între persoane de acelaşi sex, cred că mulţi au văzut în această schimbare o consolidare a căsătoriei civile prin extinderea ei către cuplurile de acelaşi sex, permiţându-le şi lor să se căsătorească. Dar aceasta este căsătoria civilă, nu e căsătoria religioasă, biserica îşi face propriile reguli, iar guvernul nu are de gând să se amestece acolo. Sursa digi24.ro

Urmărește interviul integral acordat de Leo Varadkar postului de televiziune Digi24: