Partidul te vrea prost, iar noi vrem doar un piure împotriva partidului

0
1528
Partidul te vrea prost, iar noi vrem doar un piure împotriva partidului

Clipul cu fetița care nu-și dorește decât să mănânce biscuiți, un piure cu carne și salată este tragic, trist și probabil la ora la care scriu eu aberația asta deja a mâncat ce-și dorea.

Subiectul știrii era despre Wi-Fi-ul din școli în timp ce copiii nu au ce mânca, nu au o toaletă în școală.

Roxana are 9 ani şi vrea să devină medic.

Reporter: Sunt zile când te duci flămândă la şcoală?
Roxana: Da. Se întâmplă des. Ceilalţi copii au pachete. Eu, nu. Mie mi-ar plăcea să mănânc biscuiţi. Mă simt rău…
Reporter: Ți-ar plăcea altceva?
Roxana: Un piure cu carne, o salată. Cam atât…

Clipul, dacă nu l-ați văzut deja, este mai jos:

În tot acest timp, tabloul cu conducătorul partidului de pe peretele sediului din Constanța, zâmbește.

Nu e o făcătură, tatăl lor chiar veghează de pe perete și nu știu dacă e o directivă de partid să fie tabloul acolo sau domnul din centru, de lângă Maverick (Top Gun), chiar îl iubește mai mult decât pe aproapele său.

Nici cei din poză, nici tabloul nu se gândesc la fetița respectivă și trebuie să înțelegi că pe ei nu-i sensibilizezi cu căcaturi din astea lacrimogene. Vorbește-le de homosexuali, de Soroș, de #rezist, abia atunci devin sensibili, irascibili și vor găsi soluții să le vină de hac.

Cine e de vină că fetița nu are ce mânca? De ce alte fetițe au ce mânca?

E simplu, ușor și într-o oarecare măsură justificabil să dăm vina pe politicieni și de ce nu pe PSD.

E chiar momentul perfect să ne plângem și să facem o revoluție (nu fiscală), pentru că e inacceptabil.

Aproape orice lucru se face în țara asta se face în direcția greșită, dar oricum am analiza dacă într-o școală nu s-ar băga acel controversat Wi-Fi, fetița tot nu ar avea ce trebuie. Problema nu e Wi-Fi-ul, ci cât costă, cine încasează, cum se folosește și la ce se folosește. Wi-Fi-ul e o problemă mult mai mică de exemplu decât ceasurile deștepte pe care le-au primit elevii din sectorul 5. Nu-i nimic, elevii de acolo probabil vor avea o fetiță care vrea doar piure cu carne și salată, măcar odată-n viață.

E rezultatul a ani și ani de dezastru, politică proastă, începând probabil cu educația părinților, elevi cu ceasuri smart la vremea lor, ghinionul lor sau așa a vrut Dumnezeu. Am o plăcere să-l bag pe EL în discuție, pentru că e simplu, EL conduce totul, EL dă, EL ia, dar o testează pe fetița fără biscuiți, îi testează credința.

Ca o paranteză, am văzut și copiii norocoși la știrile Protv, chiar în aceiași ediție. Ce simplu se sare la știri de la un caz tragic la unul fericit. O fetiță de 6 ani, în brațele mamei de 8 ore la rând la Parascheva, era 11 noaptea și mai avea câteva ore de stat. Dacă au avut părinții credință, are de toate și bravo ei că are răbdare.

Sau cazul fetiței fără biscuiți o fi rezultatul imediat al faptului că nu am fost la Referendum? Asta e sigur… am găsit explicația!

Avem bani să schimbăm lucrurile esențiale, dar în schimb îi băgăm în prostii: catedrale, floricele pe asfalt, spectacole cu sau fără Holograf și să nu uităm referendumuri toate la prețuri mult exagerate.

Românul tot timpul a fost ca un corb, atras de lucrurile strălucitoare chiar dacă nu au valoare și datorită firii lui e ușor de păcălit. Uite catedrala: wow, uite straturile de flori ale lui Firea, wow, uite…

Fetița sigur a mâncat piure cu carne și salată și a primit multe pachete de biscuiți, iar noi vom uita de ea curând, pentru că am rezolvat problema temporar, lucru pe care îl facem noi cel mai bine: cârpim.

Paradoxal te gândești de ce familia nu are ajutoare sociale sau dacă are de ce nu le ajung, dar tot noi, nu prea mai vrem să susținem pe cei care nu muncesc. Când ni se spune că s-au mărit ajutoarele și pensiile deja ne gândim la copiii noștri care vor plăti pentru ce fac politicienii acum, că taxele cresc, că prețurile cresc, totul pentru că cineva s-a gândit că familia fetiței are nevoie de un ajutor social mai mare. Nu prea ne convine cu toate că niște năpăstuiți chiar au nevoie de mai mult și iar am încurcat borcanele.

E aproape prea târziu să mai salvăm generația ratată și nenorocită de PSD, dar istoria se face acum, cu unul ca tine care e convins că o să voteze împotriva lor, a vinovaților și vă spun că nu familia tradițională dispare, ci va dispare partidul tradițional din România. Și abia asta va însemna intrarea pe un făgaș normal.

Nu te lăsa influențat de vorbe precum toți o apă și un pământ, toți politicienii sunt la fel, nu merg la vot, toți sunt hoți. Pe asta se bazează partidul tradițional din România, dar tu lasă-l să dispară…