Gândul dimineții®: Pro sau Contra fără cale de mijloc, fără remiză

0
844

Ce poți reproșa unui antivaccinist? Dar unui om care e pro vaccin sau unuia care s-a vaccinat?

Chiar aș vrea să știu, ce le reproșați unul sau altuia și mai ales de ce trebuie să le reproșați ceva? Există explicații pentru înverșunarea anti vacciniștilor? Sunt ei cei care vor salveze lumea? De cine?

Mai jos aveți părerea mea, îmi aparține și nu trebuie să coincidă cu a voastră.

De regulă cei care acceptă vaccinul, o fac pentru ei și într-o mare măsură contribuie la suprimarea probabilă a virusului. Ăsta este principiul vaccinării: mai mulți vaccinați, mai puține șanse de răspândire și mai puține cazuri. Principiul e simplu și de el beneficiază chiar și cei care nu se vaccinează, se rupe un lanț și deși verigile care întrerup lanțul sunt vaccinații, cei care sunt împotrivă neagă că ei “scapă” datorită celor care au riscat să facă cozi de pește, solzi și alte minuni.

Cei care se vaccinează, după ce o fac, de regulă sunt extrem de mulțumiți de ei și de ce au realizat, se simt mai siguri, mai liberi și mai liniștiți. După ce le trece puțin entuziasmul se uită la antivacciniști și știe că dacă numărul lor e mare, nu e bine. Încearcă să-l convingă dintr-un impuls aproape natural, dar curând realizează că va fi linșat pentru că a încercat.

Aici se vede dintr-o dată diferența mare între educație și grobianism. Antivacciniștii devin violenți verbal și chiar fizic, nu ar lăsa de la ei nimic și încheie apoteotic prin a te caracteriza pe tine, cel vaccinat, ca fiind un cobai și un sclav. Nici una din jigniri, nu doare sau nu afectează un om cu capul pe umeri, atâta vreme cât știe că un om care folosește astfel de apelative, e doar un mitocan. Nici un om, indiferent de opinie, nu poate jigni un om în așa fel și atunci, dacă o face, e doar mitocan, prost crescut, prost educat.

Dacă, tu îi reproșezi unui antivaccinist, că datorită campaniei lui anti vaccin, vor exista în continuare restricții, el va nega vehement care sunt efectele acțiunilor lui de a împroșca teorii contra și va expune zeci de motive care nu fac altceva decât să arate gândirea lui egoistă, ba mai mult, el îți dorește răul: să mori, să faci solzi și o să vezi tu ce pățești. Dacă nu o pățești de la vaccin, se ajunge la blesteme sau amenințări fără perdea.

Și totuși, nu pot nega că există oameni care nu vor să se vaccineze din diferite motive, inclusiv cele promovate de anti vacciniști, dar care sunt oameni ok, care și-au format o opinie și ea stă la baza deciziei lor de a nu se vaccina, iar eu le respect decizia.

Da, ei sunt oameni ok și foarte important ei nu sunt anti vacciniști, ei doar nu vor să se vaccineze.

Un anti vaccinist, e ăla care luptă împotriva vaccinului, care răspândește informații false despre vaccinuri, el e un militant sau îl poți numi chiar și terorist. Știi de ce nu e numit terorist deși acțiunile lui instigatoare duc cel mai probabil la moartea multor oameni? Pentru că, logic, mulți o fac inconștient sau chiar cred că au dreptate, iar un astfel de caz ar sfârși cu o lungă discuție despre libertatea de opinie sau și cazul de nebunie.

Și ca să închei această polologhie într-un mod apoteotic, există studii științifice care arată că dacă prezinți cuiva fapte demonstrate științific de dragul argumentului într-o conversație, ele nu-l conving pe cel cu care discuți, produc un efect total pe dos, numit “efectul de recul”, unde interlocutorul se încăpățânează să accepte orice i se prezintă ba chiar devine agresiv.

Tocmai de aceea, mai blochez pe unii idioți, îmi conserv energia care altfel aș irosi-o degeaba.