Începem o nouă viață

0
110

E zi liberă de muncă azi în Irlanda și ar fi trebuit să mă trezesc măcar peste vreo două ore, dar de ce să-mi stric ceasul biologic, unde mai pui că era un efort supraomenesc să schimb alarma la telefon.

Pentru mine și pentru familia mea, nu începe doar o săptămână, începe o altă viață, iar pentru asta merită să te trezești devreme.

Weekendul acesta am terminat cele 40 de zile de doliu, zile de reflecție și mai ales, sper eu, s-a încheiat un ultim capitol în care eram obligați să interacționăm cu niște oameni toxici. A plecat singura persoană care mă mai ținea în preajma lor, iar odată cu ultimele ritualuri creștine, făcute cu drag de noi, se încheie un capitol din viața noastră și începe altul.

Sărbătoresc!

Știu că eu mă voi detașa de acele persoane, că voi fi necruțător, rău, fără suflet, moldovean împuțit cum am fost descris. Evident că nu voi fi așa, dar ușor acele persoane toxice vor fi doar o amintire distantă, dintr-o altă lume, dintr-o altă viață, persoane de care nu-mi va păsa câtuși de puțin. Nu voi mai ști ce mai fac, pentru că nu vreau.

Nu-mi pasă câtuși de puțin de injurii aduse la adresa noastră, de minciuni urmate de lacrimi false, de cerșit atenție, de cerșit aprobarea tuturor apropiaților noștri, pe care în mintea voastră bolnavă, credeți că-i orbiți cu venin.

Știu că poate alți nebuni vor intra în viața noastră, dar acum după toate aceste încercări, privim cu optimism spre acele oportunități. Abia așteptăm să fim provocați de alți nebuni.

Avem acum tăria să facem față oricăror nebunii. Nici Putin, nici Trump și nici Georgescu, nici toată cohorta de hauriști nu ne-ar mai putea speria, nici dacă ar lua România, ba chiar dacă ar lua și Irlanda cu forța, după tot ce am tras cu nebunii noștri 🤣.

Sper ca noi și nebunii noștri, dușmanii dacă ei se consideră așa, să trăim mult pe acest pământ, 1000 de ani. Sperăm să fie fericiți, oameni de succes, să le dea Dzeu tot ce-și doresc, mai ales copii, deși cred că ar fi o urare nasoală pentru copiii lor. Dar cu tot binele care îl doresc nebunilor, în același timp sper ca drumurile noastre să nu se mai intersecteze niciodată.

Să fiți fericiți în nebunia, paranoia voastră și puteți să mă faceți, să ne faceți cum vreți voi. I don’t give a f*ck!

Conștința mea e curată, Dumnezeu dacă există știe ce om, ce oameni suntem! Nu dau doi bani pe rahaturile voastre și sper nici măcar prin gura poștei, să nu mai aud părerea nebunei sau nebunilor despre noi!

Îmi cer scuze că ați citit aceste rânduri, parcă prea românești, cam prea ca la țară, dar am simțit și eu nevoia să mă descarc, iar dacă scrisul îmi face bine, poate unora cititul le face și mai bine.

Unii vor înțelege, alții nu, iar rândurile sunt pentru cei care înțeleg și de ce nu, poate chiar și pentru cei care nu știu în totalitate despre ce vorbesc.

Nu vă lăsați doborâți de bârfe, de minciunile pe care alții le spun despre voi, oameni apropiați, familie chiar.

Câtă vreme sunteți mulțumiți cu voi, nu trebuie să contracarați nimic, nu merită să demonstrați nimănui nimic, nu trebuie să vă deranjeze ce spun alții despre voi, trăiți viața fără acele persoane toxice dacă puteți. Chiar dacă inevitabil vă mai întâlniți cu ele din obligații, vine momentul când nici măcar obligația nu mai există, iar la noi a venit.

În viața mea, lungă sau scurtă, cel mai bine mi-a fost când nu m-a mai interesat de viața persoanelor toxice, de ce spun ele, de ce fac ele. Vă recomand să faceți același lucru!

Dacă aveți pe cineva care vă bârfește, nu o confruntați pe persoana respectivă, nu vă supărați, nu încercați să demonstrați că sunt minciuni la adresa voastră! Ignorați, opriți sursa de dezinformare și trăiți-vă viața cum vreți, chiar dacă poate pentru unii este moral greșit.

Atâta vreme cât pentru voi e ok, cât voi sunteți mulțumiți cu acțiunile voastre, nimic altceva nu mai contează!