Știința modernă, în toată splendoarea ei lubrifiată, vine cu o veste uriașă: ca să nu vă lase prostata baltă, băieți, soluția e simplă – orgasme, și nu oricum, ci în rafale lunare!
Potrivit cercetătorilor americani – adică aceiași oameni care au pus ketchup în mâncare chinezească și l-au numit „fusion” – cheia longevității masculine stă în… frecvența cu care îți bați palma. La propriu. Cică dacă îți asiguri 21 de descărcări lunare, scapi cu 20% mai puține șanse de a face cunoștință cu nenorocitul de cancer de prostată.
Și uite-așa, bărbatul modern se trezește cu o misiune nobilă: salvarea sănătății prin autoservire entuziastă. Vrei să trăiești mai mult? Ia-ți un calendar, un pix și planifică-ți orgasmele cu rigurozitatea cu care un contabil își face declarațiile fiscale. Nu e glumă, frate, e Harvard!
Aparent, peste 31.000 de bărbați au completat chestionare despre cât de des își „eliberează presiunea”. Da, cineva a stat să analizeze asta. Timp de 18 ani. Probabil la Harvard au și specializarea: Masturbare Aplicată și Teorie Ejaculativă, cu licență și practică obligatorie.
Dar stați, că nu e doar despre cancer! Nu poți dormi? Ai insomnii? Nu te îngrijora, nu-ți trebuie melatonină sau ceai de tei. Barmer Krankenkasse din Germania – o instituție de asigurări de sănătate, nu un brand de bere – îți recomandă “plăcerea somnoroasă”. Știi tu, un pic de amor solo și somnul vine singur, de parcă e invitat la cină cu lumânări.
Și dacă nu te-am convins, sex terapeuții se jură că după o „partidă solo”, corpul tău devine un zen ambulant: tensiunea scade, endorfinele zburdă și somnul te lovește mai tare decât un serial plictisitor pe Netflix.
Așa că, dragii noștri bărbați, de azi înainte, nu vă mai simțiți vinovați când „vă ocupați de voi”. Spuneți-le tuturor: „Nu mă masturbez, mă mențin sănătos. Este profilaxie, nu plăcere!”
Pentru cei interesați de date concrete:
https://www.europeanurology.com/article/S0302-2838(16)00377-8/fulltext